Proiect: Vouchere de 7.000 de lei prin Programul Național "Prima lumină". Condițiile pentru a beneficia de ele

de M.H.     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, 9:57 Actualitate | Esenţial


energie electrica
Foto: Max Pixel
​​Un proiect privind acordarea gratuită de bonuri valorice în valoare de 7.000 de lei, denumite "vouchere de lumină", pentru racordarea gospodăriilor fără curent la o sursă de energie electrică a fost depus la Senat de 26 de parlamentari USR. Voucherele vor fi destinate exclusiv familiilor care nu au energie electrică.

Voucherele vor putea fi utilizate pentru achiziționarea unor panouri fotovoltaice și accesorii (acumulatori, regulator solar, invertor), echipamente pentru producere energiei hidroelectrice, mori de vânt, conectarea la rețeaua electrică de distribuție publică, precum pentru alte surse de energie regenerabilă disponibile, scrie Mediafax.

Potrivit legii, bonurile valorice pentru racordarea la o sursă de energie electrică nu sunt incluse în veniturile de natură salarială, nu sunt impozabile și nu se iau în calcul la stabilirea unor obligații legale de întreținere și nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială sau alte prestații sociale. "În scopul îmbunătăţirii gradului de acces a gospodăriilor izolate şi a consumatorilor vulnerabili la reţeaua de energie electrică sau la alte surse de energie electrică se instituie Programul Naţional <Prima lumină>", potrivit proiectului de lege.

Propunerea legislativă prevede acordarea gratuită, de la stat, a unui singur "voucher de lumină" în valoare de 7.000 de lei, care poate fi folosit pentru a acoperi costurile echipamentelor și costurile auxiliare de transport şi instalare” în vederea racordării unei gospodării la o sursă de energie electrică.

Voucherele de lumină au perioada de valabilitate de 24 de luni de la data emiterii. În cazul în care soluția tehnică aleasă are un cost total mai mic decât valoarea voucherului, diferența în bani nu se restituie beneficiarului. În cazul în care costul soluției tehnice este mai mare decât valoarea voucherului, beneficiarul va suporta diferența de bani.

Voucherul de lumină este nominal și se acordă unui singur membru al gospodăriei, pentru conectarea la energie electrică a gospodăriei din care face parte. Pentru o gospodărie eligibilă se acordă un singur voucher de lumină.

Condițiile acordării voucherelor

Legea prevede și unele condiții de acordare a voucherelor de lumină.

Astfel, voucherele sunt acordate pentru conectarea la o sursă de energie electrică a locuințelor în care domiciliază beneficiarii. Pot beneficia de un voucher de lumină persoanele cu capacitate deplină de exerciţiu, care au domiciliul stabil pe raza autorităţii publice şi sunt înregistraţi în evidenţele acesteia.

De asemenea, voucherele de lumină sunt acordate doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) beneficiarii nu au debite la bugetul local; c) locuința nu a fost racordată la rețeaua publică de electricitate; d) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură.

Lista anuală a beneficiarilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării. "Beneficiarii Programului au obligaţia de a întreţine echipamentele instalate conform instrucţiunilor firmei autorizate care le-a instalat. Se interzice transmiterea dreptului de utilizare a voucherului către altă persoană. Se interzice vânzarea sau cedarea echipamentelor sau a pieselor componente către alte persoane. Se interzice utilizarea voucherelor de lumină în alte scopuri ori valorificarea acestora prin transformarea în bani sau bunuri", mai prevede inițiativa legislativă.

Dacă aceste reguli sunt încălcate, voucherele acordate sunt anulate de drept, iar beneficiarii acestora îşi pierd definitiv dreptul de a beneficia de un alt voucher de lumină. tilizarea voucherelor de lumină în alte scopuri decât cele în care au fost acordate constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 3.000 la 5.000 lei şi pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher. Transmiterea dreptului de utilizare a voucherului de lumină unei alte persoane constituie , de asemenea, contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 3.000 la 5.000 lei şi pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher. Vânzarea sau transmiterea echipamentelor sau a pieselor componente instalate constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 5.000 la 10.000 lei şi pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher.

Proiectul de lege al USR a fost înregistrat la Senat, primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind decizională.

















1244 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Foarte bine (Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, 11:04)

    2087 [utilizator]

    Sunt multi romani care nu au avut niciodata lumina electrica, fiindca nimanui nu le-a pasat de ei.

    Uite ca USR face ceva.
  • -2 (6 voturi)    
    E o măsură excelentă! (Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, 11:18)

    nick24 [utilizator]

    mai ales că s-a dat și legea că poți construi în rezervații naturale!
    Iar aleșii sunt proprietari de păduri pe acolo, cum să tragă curent prin locurile pustii?
  • 0 (4 voturi)    
    Pe cand Programul ''Primul scarpinat in c..r" ? (Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, 12:31)

    KTerinca [utilizator]

    Se dau gratuit supozitoare contra hemoroizilor.
    De la marinimosii de politicieni romani.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version