Deputatul SPD în Bundestag Detlef Müller, unul dintre cei cinci vice-președinți ai Grupului parlamentar de prietenie germano-bulgaro-moldo-române, a spus într-un interviu pentru Deutsche Wellecă nu consideră că PSD este un partid social-democrat, întrucât urmărește un curs politic ”împotriva minorităților, cu accente homofobe, un curs anti-european”. Acesta mai spune că ”în ultimii ani s-au înregistrat pași înapoi în ceea ce privește statul de drept, sistemul judiciar, separarea puterilor și libertatea presei în România”.

HotNews.roFoto: Hotnews

Detlef Müller a spus că știe ce se întâmplă în România și cunoaște raportul Comisiei Europene pentru România și rezoluția Parlamentului European, în care guvernul de la București a fost criticat, dar ”nu este surprinzător că în România s-a înregistrat chiar și o serie de pași înapoi”

”Dacă ne uităm la evoluțiile din ultimii ani, nu este surprinzător să constatăm că în România s-a înregistrat chiar și o serie de pași înapoi. Spre deosebire de Bulgaria, care se află și ea pe un drum dificil, dar bun, și al cărei progres este vizibil. În ultimii ani s-au înregistrat pași înapoi în ceea ce privește statul de drept, sistemul judiciar, separarea puterilor și libertatea presei în România”, a spus vice-președintele Grupului parlamentar de prietenie germano-bulgaro-moldo-române.

Müller a spus că Grupul ca avea grijă în primul rând de relația cu România, ”mai ales datorită președinției Consiliului UE”.

Întrebat dacă reacția anti-europeană violentă a conducerii PSD este abordată în SPD, deputatul german a spus că ”România și PSD sunt subiecte foarte speciale”, pentru că, deși auto-numește partid social-democrat, PSD nu este unul, spune Müller.

”Pentru SPD, multe teme joacă în prezent un rol important, mai ales soarta partidului nostru, în general. Ne aflăm în plin proces de reînnoire. România și PSD sunt subiecte foarte speciale. Trebuie să recunoaștem - și pot spune asta pentru mine - că PSD nu este un partid-soră. Se presupune că aparține familiei social-democrate europene. Dar când vezi ce curs politic urmărește, de fapt, PSD, împotriva minorităților, cu accente homofobe, un curs anti-european, atunci vedem că nu ne aflăm pe un teren comun, în ceea ce privește valorile noastre fundamentale. Cu alte cuvinte, partidul poate să se auto-numească social-democrat, dar personal nu consider că este un partid social-democrat. Din acest motiv, este dificil să vorbim despre un parteneriat sau să oferim un ajutor de cooperare. Relația dintre cele două partide nu este bună. Le-am spus în mod repetat reprezentanților PSD: Dacă doresc să facă parte din familia social-democrată europeană, trebuie să-și schimbe în mod fundamental politica și să adere la valorile de bază ale social-democrației. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, cooperarea va deveni foarte dificilă. Sper că, după acest raport al UE, și conducerea SPD se va poziționa în mod clar”, a declarat deputatul german.

Întrebat dacă riscă PSD excluderea din familia socialiștilor și social-democraților europeni, Müller a spus că ”ar fi un pas categoric să ne gândim la o excludere - suntem departe de așa ceva. Încercăm încă prin discuții și negocieri ca PSD să rămână în familia social-democrată”.

”Membrii de familie nu se dau atât de ușor la o parte. Dar vorbim despre faptul că trebuie să existe un angajament pentru a face parte din această familie. În această etapă ne aflăm acum”, a adăugat acesta.