Primul dosar trimis în instanță de controversata secție de investigare a magistraților

de M.H.     HotNews.ro
Vineri, 23 noiembrie 2018, 16:40 Actualitate | Esenţial


Instanta de judecata
Foto: pixabay.com
Aproape 850 de dosare sunt înregistrate la Secţia de investigare a magistraţilor, înfiinţată în urmă cu o lună în Parchetul General, iar până acum au fost soluționate 17 dosare - 16 au fost clasate, iar unul a fost trimis instanței pentru judecare. Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție are competența exclusivă de a investiga infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, iar înființarea acesteia a fost una dintre cele mai contestate măsuri luate în urma modificării legii privind organizarea judiciară.

Potrivit Ministerului Public, pe rolul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție sunt înregistrate 849 de dosare. Dintre acestea, 642 vizează judecători, 675 - procurori, iar 625 de dosare vizează alte persoane cercetate alături de magistrați. Din cele 849 de dosare, 714 au fost preluate, iar 135 sunt nou intrate.

Secția a soluționat, în intervalul de o lună de la înființare, 17 dosare - 16 au fost clasate, iar unul a fost trimis instanței pentru judecare.
Parchetul General mai spune că au fost 80 de plângeri împotriva soluțiilor de clasare dispuse până la data înfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, care vizează 20 de judecători, 83 de procurori şi 51 alte persoane cercetate alături de magistraţi.

Activitatea a fost desfăşurată de patru procurori operativi, coordonaţi de procurorul şef de secţie, șase grefieri și cinci ofiţeri de poliţie judiciară, care au fost delegaţi pentru derularea activităţii de urmărire penală, începând cu 12 noiembrie.

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție a devenit operațională în 23 octombrie și are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Cauzele de competența acesteia, aflate în lucru la Direcția Națională Anticorupție și la alte unități de parchet, precum și dosarele soluționate până la această dată se preiau de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Adina Florea, propusă de ministrul Justiției pentru șefia DNA și respinsă de președintele Klaus Iohannis, este procuror-adjunct al secției.

Secția de investigare a magistraţilor a fost înființată prin modificarea legii privind organizarea judiciară, fiind una dintre cele mai contestate măsuri.

















976 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    este o grava incalcare a Constitutiei (Vineri, 23 noiembrie 2018, 17:09)

    ..13 [utilizator]

    Asa ceva NU SE POATE!


    Tudorele, ba baiete, mai opreste putin elanul!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version