Istorici din șapte țări se reunesc la UB pentru a discuta despre reconfigurarea Europei după 1918

de A.Z.     HotNews.ro
Vineri, 23 noiembrie 2018, 7:15 Actualitate | Esenţial


Universitatea din Bucuresti
Foto: unibuc.ro
Peste 20 de istorici din centre universitare din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Italia şi Rusia participă, vineri şi sâmbătă, la conferinţa "1918 şi reconstrucţia Europei Centrale şi de Est", organizată la Universitatea din Bucureşti (UB), informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al UB, în cele două zile vor avea loc discuţii despre transformările fundamentale pe care finalul Marelui Război le-a determinat în dezvoltarea naţiunilor din regiune.

Lucrările conferinţei sunt organizate pe secţiuni dedicate unor teme istorice importante, cum ar fi: Războiul, criza, şi revoluţia; Conferinţa de la Paris şi provocările remodelării Europei central-estice; Rememorarea Primului Război Mondial. Comemorare şi memorie în Europa central-estică; De la viziune la acţiune. Marile Puteri şi Europa central-estică după război; O pace durabilă? Promisiune şi realitate în noua ordine europeană.

"Evenimentul va reprezenta, de asemenea, o oportunitate de promovare a unei culturi istorice lipsite de părtinire, având în vedere faptul că împlinirea celor 100 de ani de evenimentele din 1918-1919 sunt un bun prilej de reflecţie asupra prezentului, asupra oportunităţilor, dar şi provocărilor cu care se confruntă astăzi Europa", afirmă sursa citată.

Conferinţa, organizată de Facultatea de Istorie a UB, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu sprijinul Institutului de Cercetare al universităţii, face parte din seria de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.

"Armistiţiile din toamna anului 1918 au reprezentat doar finalul unei etape în competiţia pentru influenţă în Centrul şi Estul Europei şi au deschis calea pentru diferite viziuni de reconstrucţie a ordinii internaţionale. Astfel, în contextul fluid creat de prăbuşirea a patru imperii multinaţionale, finalul Marelui Război a devenit un punct de cotitură, regiunea fiind reconfigurată de o manieră dramatică", se mai arată în comunicat.

















314 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version