​Comunitatea Evreilor din Banat consideră că Ilan Laufer a făcut o declarație “nefondată, iresponsabilă, de maximă gravitate”, acuzându-l pe președintele Klaus Iohannis de antisemitism, transmite corespondentul Mediafax.

Ilan LauferFoto: StartupCafe.ro

Comunitatea Evreilor din Banat a transmis, miercuri, un comunicat de presă, prin care a condamnat declarația făcută de Ilan Laufer.

“Într-o declarație nefondată, iresponsabilă, de maximă gravitate, Ilan Laufer a susținut că respingerea numirii sale ca ministru de către Klaus Iohannis a fost un act de antisemitism. Comunitatea Evreilor din Arad condamnă cu fermitate folosirea în lupta politică a acestui foarte sensibil subiect”, scrie în comunicatul semnat de președintele Comunității Evreilor din Banat, Ionel Schlesinger.

Ilan Laufer, refuzat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de ministru al Dezvoltării, a declarat, marți, la sediul PSD, că șeful statului a contribuit la „sabotarea” ședinței comune ale guvernelor român și israelian și că dorește „legături doar cu Berlinul”.

În replică, președintele Klaus Iohannis a spus despre Ilan Laufer că acesta a picat testul maturității, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice PSD-iste și că referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile.