Mogherini: Nu construim o armată europeană

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 21 noiembrie 2018, 11:49 Actualitate | Esenţial


Federica Mogherini
Foto: Wikimedia Commons
UE nu se va transforma într-o alianță militară, afirmă Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Federica Mogherini, subliniind că planurile de consolidare a Apărării nu au rolul de a genera concurență cu Alianța Nord-Atlantică, relatează Anadolu, citată de Mediafax.

"Suntem o uniune politică. Nu există competiție, nu există menționarea unei schimbări. Nu construim o armată europeană, nimeni nu vorbește aici despre o armată europeană", a declarat Mogherini.

Oficialul UE a declarat că Blocul comunitar investește pentru a se asigura că statele membre "au capabilitățile de a își consolida propriul sistem de Apărare și abia apoi vor fi mai credibile, mai active în funcția de furnizatori de securitate în regiune și în întreaga lume".

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat săptămâna trecută că Uniunea Europeană trebuie să înfiinţeze propria armată, pentru a reduce dependenţa de Washington în materie de apărare, denunţând apariţia unor "puteri autoritariste" şi evocând necesitatea apărării Europei de Rusia, China şi chiar Statele Unite.

"Nu vom putea apăra europenii dacă nu decidem să avem o adevărată armată europeană. În faţa Rusiei, care este la frontierele noastre şi care arată că poate fi ameninţătoare, trebuie să avem o Europă care să se poată apăra mai mult de una singură, fără a depinde doar de Statele Unite, şi care să fie mai suverană", a declarat Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei a avertizat, fără a oferi detalii, că există "puteri autoritariste ce reapar şi se reînarmează la frontierele Europei". "Trebuie să ne apărăm de China, de Rusia şi chiar de Statele Unite ale Americii", a adăugat Emmanuel Macron.

















568 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version