Muzeul Național de Artă nu a primit nicio solicitare privind expertizarea tabloului atribuit lui Picasso
"În momentul de față, Muzeul Național de Artă al României nu cunoaște absolut nimic. N-am primit niciun telefon de la nimeni, nu știm ce să vă transmitem în momentul de față", a declarat, luni dimineață, un reprezentant al MNAR.
Potrivit DIICOT, duminică, erau investigate împrejurările în care un tablou semnat Pablo Picasso, estimat la aproximativ 800.000 de euro, a fost găsit, sâmbătă seară, pe raza județului Tulcea, la Caracaliu.
"Tabloul, care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr-un muzeu olandez, se află în custodia autorităților române și urmează să fie expertizat", a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă.
Atașatul de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei Olandei a fost cel care, sâmbătă, a anunțat autoritățile române, fiind formată o echipă din procurori și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR care audiază persoane și fac cercetări la locul în care două persoane au spus că au găsit tabloul.
Însă, lucrarea "Cap de Arlechin" pictată de Pablo Picasso, pe care o româncă a crezut că a găsit-o într-o pădure din județul Tulcea, s-a dovedit a fi o farsă făcută de doi producători de teatru din Belgia, relata, luni, Die Presse și televiziunea olandeză Nos.
Doi producători de teatru belgieni au fost în spatele farsei. Aceștia au îngropat tabloul la data de 31 octombrie în pădurea din Tulcea, iar, în ziua următoare, au trimis șase scrisori anonime cu locul picturii și instrucțiuni pentru găsirea acesteia. Scrisorile au fost trimise la trei adrese din România și trei din Olanda.
Autoarea de origine română Maria Feticu a picat în plasa celor doi producători și a mers la Tulcea, unde a găsit copia tabloului "Cap de Arlechin", unul dintre tablourile furate în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda.
Producătorii și-au anunțat ulterior victimele prin e-mail că mesajul a fost o farsă, inspirată dintr-o piesă de teatru numită "Copia adevărată", care a avut premiera săptămâna trecută la Anvers.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"