Carmen Iohannis a transmis Parchetului General, prin fax, că nu poate ajunge la audieri pentru că este în vizită de stat în Marea Britanie

de M.H.     HotNews.ro
Joi, 15 noiembrie 2018, 11:09 Actualitate | Esenţial


Carmen Iohannis
Foto: Agerpres
Carmen Iohannis le-a transmis procurorilor de la Parchetul General, prin fax, că nu se poate prezenta la audierea programată joi pentru că este în vizită de stat în Marea Britanie, alături de șeful statului, au declarat pentru HotNews reprezentanți ai Parchetului instanței supreme.

Soția președintelui Klaus Iohannis era citată să se prezinte joi la Parchetul instanței supreme, în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiției referitor la casele din Sibiu ale familiei Iohannis.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Alexandru Ionescu, a declarat pentru HotNews că soția șefului statului a transmis Parchetului o adresă în care menționeză că nu se poate prezenta la audieri întrucât se află în vizită de stat în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după ce Lumea Justiției a făcut o plângere împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucșă, și a soților Carmen și Klaus Iohannis. Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care familia Iohannis a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparțineau statului român și erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 - noiembrie 2014 de Klaus Iohannis. În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soții Iohannis au obținut 320.000 euro, până când instanțele brașovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare, declarându-i cumpărători care nu pot invoca buna-credință, precum și actele de moștenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.

Președintele Klaus Iohannis declara marți că el nu are niciun dosar penal pentru că toate s-au clasat, iar dosarele au fost închise nu pentru că îi cunoaște pe procurorii Lazăr 1 sau Lazăr 2, așa cum acuză Liviu Dragnea, ci pentru că faptele nu există. Klaus Iohannis a afirmat că nici el și nici soția sa nu au comis vreodată vreo ilegalitate sau faptă penală.

"Eu nu am niciun dosar. Toate s-au clasat. Aceste clasări nu s-au facut pentru că mă cunosc eu cu procurorul Lazăr 1 sau cu procurorul Lazăr 2. S-au clasat pentru că nu există fapte. Eu știu foarte bine ce am făcut și la primărie, și înainte de primărie, și la Președinție. Eu nu am comis niciodată o ilegalite sau vreo faptă penală, lucru la fel de adevărat și pentru soția mea, Carmen", a declarat președintele.

Întrebat dacă soția sa, Carmen, va merge joi la audieri Parchetul General în dosarul caselor din Sibiu, șeful statului a răspuns că nu, pentru că va fi împreună cu el în vizită de stat la Londra.

Liviu Dragnea a venit luni la Parlament cu o nouă "valiză” despre care a spus că "un localnic din Sibiu a găsit-o în curte”, prezentând o anchetă realizată în 2015 de site-ul de investigații Rise Project despre casa pe care președintele Klaus Iohannis a pierdut-o definitiv în justiție. Dragnea a scos din valiza cu care a venit la o conferință de presă "niște stickuri” și mai multe foi pe care era watermark-ul Rise Project.


















2353 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    prin fax? (Joi, 15 noiembrie 2018, 11:11)

    Cocalarul_Electronic [utilizator]

    what year is this?
    • +1 (1 vot)    
      Am avut fax pana anul trecut (Joi, 15 noiembrie 2018, 12:09)

      iPig Pro [utilizator] i-a raspuns lui Cocalarul_Electronic

      Si nu mai primisem un fax de multa vreme. Deci mai sunt si altii :)

      Bine, la mine nu era o masina fax ci un router Cisco 2811 cu card FXO si DSP si care "facea pe faxul" dar de fapt trimitea pdf-uri pe mail.
      • +1 (1 vot)    
        Pai majoritatea functioneaza asa (Joi, 15 noiembrie 2018, 13:08)

        Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui iPig Pro

        Problema nu e la ea...
        Sunt unii care vor MUSAI sa primeasca raspuns prin fax ca e "mai tare ca emailul". E mai oficial chipurile.
        Bine ca s-a terminat cu telexul ca ala era chiar numai super-oficial.
        Acum si daca era in concediu privat, tot aia era, ca nu te poate obliga cineva sa te teleportezi atunci cand nu este disponibil la momentul din citatie.

        Ma intreb cum se trimit raspunsurile de la Belgrad sau din Costa Rica sau din Madgascar la aceste citatii...
    • -3 (3 voturi)    
      Oficial faxul este bun (Joi, 15 noiembrie 2018, 12:36)

      Aspus [utilizator] i-a raspuns lui Cocalarul_Electronic

      si foarte folosit in chestii oficiale si destul de folosit in alte tari. Mailul poate fi spart nu se trimit chestii serioase date personale etc in cazul faxului ai confirmare de primire, numarul de pe care e trimis faxul, deci stii si locatia aproximativa a celui ce trimite. In cazul unui mail poate sa zica ca nu poate veni la proces ca este in Congo cand ea este la Baile Felix, pe fax vezi nr de unde a venit faxul.
      • 0 (0 voturi)    
        Si un nr de telefon (Joi, 15 noiembrie 2018, 17:30)

        iPig Pro [utilizator] i-a raspuns lui Aspus

        Nu poate fi manipulat? Sigur?
        • 0 (0 voturi)    
          fata de un mail (Vineri, 16 noiembrie 2018, 9:36)

          Aspus [utilizator] i-a raspuns lui iPig Pro

          mult mai greu. Chesti este ca telefonul, laptopul, tableta le poti pierde fura sau strica cu un virus. Nu este vorba de a manipula un numar, ca asta doar daca esti serviciu de informatii sau firma de telefonie, asa un mail il hackuiesti si un prosanac de hacker. In fine intru in polemica aiurea, oricum aia din vest sunt prosti, romanii destepti, iar eu ce stiu.
          • 0 (0 voturi)    
            Ne putem intalni si iti arat (Vineri, 16 noiembrie 2018, 18:06)

            iPig Pro [utilizator] i-a raspuns lui Aspus

            Ce usor se manipuleaza un numar de telefon. Faptul ca nu multi stiu cum nu face vulnerabilitatea mai mica. Telefonia actuala este IP 85% iar numarul nu este nimic altceva decat un camp al unui frame. Asa cum falsifici o adresa MAC sau una IP la fel se poate rescrie si un numar de telefon. Dar mai exista inca ceva: numarul de telefon este un parametru optional in rutarea apelului, rutarea avand loc pe baza adresei IP. Asta face atacul mai facil.
  • +1 (5 voturi)    
    ce inseamna vizita de stat? (Joi, 15 noiembrie 2018, 11:26)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    ce zice codul diplomatic?
    Si care e deosebirea de cele de vizita si cele de lucru?
  • -1 (11 voturi)    
    In calitate e madam acolo? (Joi, 15 noiembrie 2018, 11:42)

    vodatepes [utilizator]

    In ce calitate e madam in Anglia? Are mandat in a reprezenta Romania? Corect ar fi ca aia de la parchet sa o astepte pe aeroport la intoarcere si sa o ridice cu mandat si sa o aduca la parchet. Nu vedeti ca sfideaza institutile statului.
    • +4 (6 voturi)    
      Doamna este in calitate oficiala (Joi, 15 noiembrie 2018, 12:11)

      iPig Pro [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      O reprezinta pe consoarta sotului sau.
    • +2 (8 voturi)    
      Nu, nu vede nimeni (Joi, 15 noiembrie 2018, 12:18)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      Nu, nu vede nimeni dintre cei indreptatiti si platiti "sa vada".

      Daca erai tu, la raspunsul asta insolent - si neadevarat (nu-i vizita de stat) - te asteptau cu catuse la aeroport, asa cum bine ai aratat.

      Aceasta noua Udrea (macar aia, macar formal avea niscaiva functii oficiale) se comporta precum vechea, originala Udrea. Peste cativa ani, toti cei ce iti dau minusuri pe aici, toti cei ce te injura, vor fi "stupefiati; cum a fost posibil" si vor uita ca acum mananca coltisorul de pizza platit de ea.
  • +2 (8 voturi)    
    Pe buletinul de vot scria Klaus, nu Carmen (Joi, 15 noiembrie 2018, 12:27)

    andipetre [utilizator]

    Eu asa tin minte, de cand am pus stampila pe casuta respectiva. Asa ca Doamna Carmen Iohannis nu e mai indreptatita sa faca "vizite de stat" decat este, sa zicem, soacra-mea. Institutia "primei doamne" nu exista, este doar o constructie mediatica. Exista candva institutia "Cabinetul nr. 2", dar aia era pe timpul lui Ceausescu.

    Trecem si peste faptul ca nu a fost vorba de o vizita de stat (termenul are un inteles strict), ci doar o participare (da, onoranta), la un dineu de ziua Printului Charles.

    Dar problema reala este: cand ne convine sfidam DNA, doar pentru ca suntem sotia primului om in stat? Egalitate, dar nu pentru catei? Asta e exemplul de lucru bine facut pe care ni-l ofera familia presedintelui?
    • +1 (3 voturi)    
      Protocol (Joi, 15 noiembrie 2018, 15:20)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      Daca in protocol este cuprinsa si sotia, atunci sotia presedintelui se afla intr-o vizita care este clasificata "vizita de stat".
      Desi nu asta era subiectul ci, cum de-si permite sa aiba asa un motiv sa nu se prezinte la audieri.
      Ghitza poate, Udrea poate, Mazare poate... sa ude si canapeaua... A3 nu se supara!
  • +1 (3 voturi)    
    Mai terminati cu sintagma asta, vizita de stat, (Joi, 15 noiembrie 2018, 14:53)

    xrogo [utilizator]

    s-au dus la o sindrofie cu ocazia implinirii a 70 de ani de catre printul Charles, dar la famiglia prezidentiala fala si minciuna se impletesc cu lacomia!
  • 0 (2 voturi)    
    ce-mi place titlul!! (Joi, 15 noiembrie 2018, 15:42)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    Ca si cum problema esentiala ar fi ca a trimis un fax....deh, HN!
  • +1 (1 vot)    
    Trimitem hotii in vizite de stat acum... (Joi, 15 noiembrie 2018, 19:34)

    adrianhn [utilizator]

    trist unde sa ajuns... familia Iohannis e clar deasupra celorlalti infractori.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version