Victor Negrescu: Acordul privind Brexitul înseamnă garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 15 noiembrie 2018, 0:28 Actualitate | Esenţial


Victor Negrescu
Foto: Parlamentul European
Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, salută ajungerea la un consens privind Brexitul, precizând că acordul înseamnă "garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie", potrivit Agerpres.

"Salut ajungerea la un consens pe un text de acord privind #Brexit în această seară. Acordul înseamnă garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie. Dacă documentul va fi aprobat, românii vor putea să continue să lucreze, studieze sau să locuiască în Regatul Unit având aceleaşi drepturi ca şi până acum", a scris Negrescu pe Facebook.

El a precizat că este bucuros că România a sprijinit activ, în ultimul an, echipa negociatorului-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, pe tot parcursul negocierilor.

"Pentru fructificarea intereselor la nivel european, România trebuie să joace inteligent folosindu-se de practicile şi normele europene. Iată că cele comunicate la Bucureşti cu ocazia vizitei lui Michel Barnier se confirmă", a mai scris Negrescu.

Guvernul britanic şi-a dat acordul pentru proiectul de acord asupra Brexitului încheiat marţi cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri premierul Theresa May la finalul unei reuniuni de cinci ore a cabinetului său, transmit AFP şi Reuters.

"Decizia colectivă a cabinetului este că guvernul trebuie să aprobe proiectul de acord", a declarat Theresa May într-o scurtă declaraţie în faţa reşedinţei din 10 Downing Street. "Este un pas decisiv care ne va permite să avansăm şi să finalizăm acordul", a adăugat ea.

Negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a anunţat miercuri că a fost găsită o soluţie între UE şi Londra pentru a evita "o frontieră dură" între Irlanda şi Irlanda de Nord în proiectul de acord privind Brexitul.

Problema frontierei irlandeze a blocat negocierile timp de mai multe săptămâni. "Împreună am găsit o soluţie", şi-a exprimat satisfacţia Michel Barnier în faţa reprezentanţilor presei, fiind citat de AFP şi Reuters.

















714 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version