Presa bulgară: Bulgaria promovează împreună cu România turismul religios

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 13 noiembrie 2018, 3:53 Actualitate | Esenţial


Manastirea Putna
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Două proiecte noi, împreună cu România, vor promova turismul religios în Bulgaria, scrie ediţia online a publicaţiei Independent Balkan News Agency (IBNA). Proiectele sunt finanţate în cadrul programului transfrontalier Interreg V-A România Bulgaria şi startul a fost dat la data de 8 august, potrivit Monitor și Rador.

Proiectul PANHERA are drept obiectiv sprijinirea dezvoltării turismului religios, nu doar în Bulgaria, ci şi în Italia, Spania, Norvegia, Turcia, precum şi în vecina noastră de la nord - România. Acesta este finanţat de programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Printre principalele sale priorităţi se află îmbogăţirea cunoştinţelor turiştilor privind pelerinajele, precum şi a celor care lucrează în diferite centre de pelerinaj. Se aşteaptă să aibă o durată de doi ani.

Celălalt proiect are drept obiectiv promovarea regiunilor din jurul Vidinului, Montana, Vraţa, Plevna, Veliko-Târnovo şi Ruse, precum şi regiunile judeţele Olt, Dolj şi Mehedinţi din România, transformând turismul religios într-o marcă şi crescând numărul cazărilor, în special în mănăstiri.

Pentru aceste proiecte se aşteaptă să fie creată şi o aplicaţie pe telefon, care le va indica turiştilor traseele şi va oferi informaţii detaliate cu privire la obiectivele vizitate. Urmează ca aceste proiecte să fie finalizate până la data de 8 februarie 2020.

















900 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version