Un incendiu s-a produs sâmbătă într-un apartament din Piteşti, cele 5 persoane care se aflau în locuința afectată reușind să iasă în timp util. Incendiul ar fi fost provocat de o lumânare, relatează Mediafax.

Potrivit ISU Argeș, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe.

Cinci persoane aflate în locuința afectată au reușit să iasă în timp util, iar alte cinci persoane, între care doi copii, care nu se aflau în locuință, au fost evacuate din pompieri.

În urma incendiului au ars materiale combustibile din balcon și dintr-o cameră.

Din declarațiile proprietarilor apartamentului a reieșit că incendiul a fost provocat de o lumânare.