Interceptarea unei aeronave americane de recunoaștere, în zona internațională a Mării Negre, este o atitudine „cel puțin bizară” și provocatoare din partea Federației Ruse, a declarat, vineri, ministrul Apărării, Mihai Fifor, citat de Mediafax.

B52 si avioane F16Foto: Bogdan Pantilimon

Prezent la Baza 57 Aeriană ”Mihail Kogălniceanu”, într-o vizită făcută alături de omologul său canadian, Harjit Singh Sajjan, ministrul român al Apărării a precizat că astfel de incidente ca cel de luni, când Rusia a trimis un avion de vânătoare pentru interceptarea unei aeronave americane de recunoaștere, constituie o provocare din partea Federației Ruse.

”Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat și a fost o atitudine cel puțin bizară din partea Federației Ruse. A fost o provocare evidentă și noi credem că astfel de acțiuni nu își au locul în astfel de situații pentru că sunt provocări care pot avea urmări neplăcute, se pot întâmpla accidente și nimeni nu își dorește un astfel de lucru. (…) Știm cu toții că au mai fost astfel de raportări și din partea colegilor canadieni, cu aeronave ale Federației Ruse care s-au apropiat de spațiul aerian NATO. Repet și de data aceasta, NU au intrat în spațiul aerian NATO, dar tocmai acesta este rolul misiunii de poliție aeriană, acela de a preveni astfel de lucruri și tocmai de aceea suntem pregătiți și efectuăm aceste misiuni”, a comentat Mihai Fifor, care a precizat că nu ar putea să dea un număr exact al incidentelor de acest fel.

„Aeronavele noastre se ridică ori de câte ori este nevoie și îndeplinesc misiunile de poliție aeriană. Repet acesta este rolul, de aceea suntem aici cu partenerii noștri”, a mai spus el.

Rusia a trimis, luni, un avion de vânătoare pentru interceptarea unei aeronave americane de recunoaştere, în zona internaţională a Mării Negre, anunţa armata Statelor Unite, denunţând o acţiune "iresponsabilă" a Moscovei.

"Pe 5 noiembrie 2018, un avion american de tip EP-3 Aries care zbura în spaţiul aerian, deasupra Mării Negre, a fost interceptat de un avion rus SU-27. Considerăm lipsită de siguranţă această interacţiune, din cauza faptului că avionul SU-27 a trecut la viteză mare direct prin faţa aeronavei americane care era în misiune, expunând riscurilor piloţii noştri şi restul echipajului", se arăta într-un comunicat al Comandamentului Europa-Africa al Forţelor Navale SUA (Flota a VI-a).