Carmen Iohannis a fost citată joi, la Parchetul General, în dosarul caselor de la Sibiu

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 9 noiembrie 2018, 12:41 Actualitate | Esenţial


Klaus si Carmen Iohannis
Foto: captura facebook
Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a fost citată pentru a se prezenta joi, 15 noiembrie, la Parchetul General, în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiției referitor la casele familiei din Sibiu, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanți ai Parchetului.

Reprezentanți ai Parchetului General au declarat, pentru MEDIAFAX, că soția președintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a fost citată pentru a se prezenta joi, 15 noiembrie, la Parchetul General, în dosarul referitor la casele familiei din Sibiu.

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse de Lumea Justiției împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucșă, și a soților Carmen și Klaus Iohannis. Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidențial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparțineau statului român și erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.

În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soții Iohannis au obținut 320.000 euro, până când instanțele brașovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credință, precum și actele de moștenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.




















2410 vizualizari

  • +1 (19 voturi)    
    interesant... (Vineri, 9 noiembrie 2018, 12:47)

    liviu_ [utilizator]

    asta face parte din amenintarea lui dracnea , nu?!

    oricum o dai... pierde casa, nu paote nimeni sa-l urmareasca penal pt asta... dar na... la prosti o sa dea bine ca are si iohannis "dosar"
    • 0 (0 voturi)    
      sa isi ia avocatii cei mai scumpi si sa oblige (Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, 11:12)

      Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      pe cei care o sa piarda procesul sa suporte cheltuielile de judecata
  • -2 (20 voturi)    
    E greu pentru HN sa ne spuna in ce (Vineri, 9 noiembrie 2018, 12:54)

    xrogo [utilizator]

    calitate a fost chemata sotia lui Johann la Parchetul General?
    • -3 (7 voturi)    
      Nu e vorba de nici o calitate (Vineri, 9 noiembrie 2018, 14:39)

      DE:AD:BE:EF:CA:FE [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Ci mai degraba de un defect.
    • -5 (13 voturi)    
      citata? (Vineri, 9 noiembrie 2018, 14:50)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Niciodata nu te citeaza ca sa bei o cafea! Ci pentru muste pe caciuli.
  • -3 (15 voturi)    
    sper (Vineri, 9 noiembrie 2018, 14:26)

    cucuveauamov [utilizator]

    ca presa noastra sa fie acolo si sa strige: "ati furat? stiati ca actele sunt false? Va pare rau pentru ce ati facut?" ca doar am invatat de la DNA cum sunt condamnati oamenii inainte de a fi judecati.
    • -1 (15 voturi)    
      oare va fi si Bot? (Vineri, 9 noiembrie 2018, 16:12)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      si celalat, blondul? Sau ei vin numai la coruptii altora??
  • +4 (10 voturi)    
    Lumea justiției (Vineri, 9 noiembrie 2018, 16:50)

    of of [utilizator]

    Site-ul acela controlat de Felix??? Ce treabă are cu procesul lui Iohannis?
    Este un proces la comandă, ca să aibă A3 si RoTV ce să toace la emisiunile de seară... Așa se explică și valiza lui Dragnea cu „dosarele” lui Iohannis.
    • +1 (5 voturi)    
      Of, of, e buna si propaganda iohanista, dar (Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, 9:51)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui of of

      casele le-au luat cei doi cu japca, bani au incasat se-a moca, asa ca Felix si situl sau n-a spus decat adevarul!
  • -3 (3 voturi)    
    base a fost mai destept (Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, 9:31)

    mbembe [utilizator]

    a simtit vulpoiu ca o sa-i dea la ficat apartamentul si a renuntat la timp.
    trebuia sa-si faca temele Iohanis -acum doar baga apa la moara antenelor si nu o sa-i fie usor!
    • +1 (3 voturi)    
      la ce a renuntat? (Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, 11:21)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui mbembe

      casa din mihaileanu este inca in proprietatea lui
      • -2 (2 voturi)    
        tampit (Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, 11:50)

        Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

        Tampitel, casa e doar un apartament...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version