Votul din plenul Parlamentului European (PE) privind statul de drept în România va avea loc marţi, 13 noiembrie, au declarat pentru Agerpres surse oficiale din cadrul Parlamentului European, în aceeaşi zi în care Comisia Europeană va face public raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Dezbatere in Parlamentul EuropeanFoto: europarl.europa.eu

"Votul va avea loc marţi, 13 noiembrie", a declarat pentru Agerpres şefa unităţii purtătorilor de cuvânt din cadrul serviciului de presă al Parlamentului European, Marjory Van den Broeke, întrebată dacă în cadrul Conferinţei Preşedinţilor de joi s-a luat vreo decizie referitoare la rezoluţia privind statul de drept în România.

Proiectul final de agendă al sesiunii plenare din 12-15 noiembrie de pe site-ul Parlamentului European, actualizat la 15:23 ora României, menţionează că votul asupra rezoluţiei privind statul de drept în România va avea loc marţi, în şedinţa de vot de după-amiază (13:00-15:00). Până la Conferinţa Preşedinţilor de joi, 8 noiembrie, votul era prevăzut în proiectul de agendă miercuri, 14 noiembrie.

Surse din cadrul Parlamentului European au confirmat pentru Agerpres că decizia a fost luată în cadrul Conferinţei Preşedinţilor.

Eurodeputaţi români din mai multe grupuri politice au vehiculat informaţia că în cele din urmă s-ar putea să nu fie adoptată o rezoluţie privind situaţia din România, mai ales în contextul discursului bine primit al lui Klaus Iohannis din plenul Parlamentului European privind viitorul Europei.