Cererea de revizuire a dosarului în care Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, respinsă de Tribunalul Constanța

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 8 noiembrie 2018, 16:35 Actualitate | Esenţial


Nicusor Constantinescu (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Tribunalul Constanța a respins, joi, cererea de revizuire formulată de Nicușor Constantinescu în dosarul privind subfinanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în care este condamnat și ispășește o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Decizia magistraților nu este definitivă, transmite Mediafax.

Magistrații Tribunalului Constanța a urespins, joi, ca inadmisibilă, o nouă cerere formulată de fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, de revizuire a dosarului Centrului Militar Zonal Constanța. De asemenea, el a fost obligat la plata sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Decizia de joi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Nicușor Constantinescu a fost condamnat definitiv în acest dosar pe 29 iunie 2016, prin decizia Curții de Apel Constanța, la cinci ani de închisoare, cu executare.

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a fost trimis în judecată, la sfârșitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupție, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța.

Constantinescu a mai fost condamnat în alte două dosare, dar deciziile nu sunt definitive. Într-una dintre cauze a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani de închisoare, iar în a doua, la opt ani de închisoare.




















627 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version