Pompierii intervin, joi, pe Șoseaua Andronache din București, pentru a stinge flăcările care au cuprins un Lamborghini care a luat foc în mers. Mașina era condusă de o femeie care, imediat ce a simțit miros de fum, a oprit și a sunat la 112, informează ISU București-Ilfov, citat de Mediafax.

Lamborghini cuprins de flacari pe soseaua AndronacheFoto: user uploaded

Un Lamborghini a fost cuprins de flăcări în mers, pe intersecția dintre Șoseaua Andronache și strada Coacăzelor din București, la fața locului intervenind echipajele de pompieri pentru a stinge focul. Potrivit ISU București-Ilfov, mașina era condusă de o femeie, care a oprit imediat ce a simțit miros de fum și a sunat la 112. Un astfel de autoturism costă sute de mii de euro.

Potrivit sursei citate, nimeni nu a fost rănit. În cauză a intervenit Detașamentul de pompieri Fundeni.