Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a pus în dezbatere publică, marţi, trei proiecte de hotărâre pentru modificarea şi completarea regulamentului de organizare şi funcţionare a instituției, precum și a regulamentului pentru numirea şi revocarea procurorilor din Secţia pentru investigarea infracţiunilor comise de magistrați. De asemenea, a fost pus în dezbatere și regulamentul pentru numirea șefului Inspecției Judiciare.

Sediul CSMFoto: Agerpres

CSM spune că cele trei proiecte vor fi discutate în procedură de urgență.

CSM anunță, pe site, că proiectele vor fi discutate în procedură de urgență, justificată de "calendarul strâns de realizarea a procedurilor și de interesul public".

Astfel, cele trei proiecte se vor afla în dezbatere până în 12 noiembrie, dată până la care pot fi trimise în scris propuneri. În 14 noiembrie urmează să fie elaborat raportul de centralizare a propunerilor primite, iar data estimată a şedinţei de adoptare a proiectelor este 16 noiembrie.

Tot miercuri, Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, a adoptat, fără amendamente, proiectul de lege de adoptare a OUG 90 privind operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. PSD anunțase că nu va renunța la această secție specială, care va fi înființată, în baza Legii 304/2004, în cadrul Parchetului General.

Înfiinţarea secţiei de investigare a procurorilor şi judecătorilor, care are competenţe exclusive de a cerceta infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, este una din cele mai importante modificări aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și una dintre cele mai contestate prevederi, inclusiv de către Comisia de la Veneția.