A murit torționarul Alexandru Vișinescu 

de C.D.     HotNews.ro
Luni, 5 noiembrie 2018, 14:51 Actualitate | Esenţial


Alexandru Visinescu
Foto: Agerpres/AP
Torționarul Alexandru Vișinescu a murit luni, la 93 de ani, la Spitalul Penitenciar Rahova. Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat definitiv, în 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 20 de ani de închisoare.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, Alexandru Vişinescu a fost transferat la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce a suferit o operație de splină, în luna octombrie, la Spitalul Bagdasar Arseni. Aici a decedat luni, ora 14.34, la vârsta de 93 de ani.

CITEȘTE ȘI: Torționarul Alexandru Vişinescu, internat în spital cu fracturi costale și ruptură de splină 

CITESTE ȘI : Administrația Penitenciarelor: Alexandru Vișinescu s-a lovit în urma unei căderi involuntare. Se infirmă suspiciunile unei eventuale agresiuni


Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic". 

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme. "Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.  

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.  

Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani. "Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", au precizat procurorii. Din documentele studiate de anchetatori au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu. Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor '50. Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. 

Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.


Citeste mai multe despre   
















7738 vizualizari

  • +27 (27 voturi)    
    ce ne facem (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:01)

    gigiduru_ [utilizator]

    Ne mor tortionarii.
    Un alt mare tortionar, pe langa Ion Ficior, s-a stins.
    • -15 (17 voturi)    
      Dumnezeu sa il ierte!!! (Luni, 5 noiembrie 2018, 16:15)

      Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

      Dumnezeu sa il odihneasca!!!
      • +7 (7 voturi)    
        Da, da, sa il ierte, si sa il trimita in Iad (Luni, 5 noiembrie 2018, 18:27)

        clint [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

        de unde a venit. Si ca tot veni vorba de diavolii rosii, responsabili de ciuma rosie, tovarasul Iliescu, haideti cu procesul ala mai repede, tocmai vi s-a eliberat un loc in puscarie. Poporul roman va ureaza multa sanatate si sa rezistati pana ajungeti la puscarie. Acolo, puteti sa muriti linistit cu doar cateva coaste rupte, mizilic pe langa bataile minerilor as zice. In final va uram sa sa va regasiti cu vechii tovarasii si sa va depanati amintirile la o baie in cazanul de smoala: Ficior, Visinescu, Ceausescu, Militaru, Dan Iosif, si altii.
        Hai ca puteti !
      • +1 (1 vot)    
        ! (Luni, 5 noiembrie 2018, 23:47)

        Geo.B [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

        Asta n-a avut Dumnezeu!!!
      • +3 (3 voturi)    
        Dumnezeu n-are decât să facă ce vrea la el în rai (Marţi, 6 noiembrie 2018, 1:19)

        hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

        acești sub-oameni trebuie pedepsiți cât sunt încă pe pământ.
        • 0 (0 voturi)    
          Domnul ii iubeste pe toti (Miercuri, 7 noiembrie 2018, 11:25)

          ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

          dar noi putem sa le punem piedica pe scari, nu se incadreaza la vreun pacat.
    • +11 (11 voturi)    
      Ironia sortii (Luni, 5 noiembrie 2018, 16:19)

      mihnea2012 [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

      A murit si asta tot in inchisoare ca si Ficior, acum vreo luna.
      Moralmente e ok, Insa e putin pentru toate crimele savarsite.

      Si au si luat pensii speciale 25 de ani.

      Si cati ca ei nu sunt la tot pasul printre noi.
      • +2 (2 voturi)    
        Pe cand Iliescu. Astept sa-l vad dupa gratii (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:24)

        cartofil [utilizator] i-a raspuns lui mihnea2012

        si murind acolo ca un caine....
    • 0 (0 voturi)    
      Mda, as fi preferat sa-l vad ars pe rug... (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:23)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

      Asa, a murit in conditii umane, el neapartinand oamenilor ci, mai curand, animalelor.
    • 0 (0 voturi)    
      ACUM pot dormi linistit ... (Luni, 5 noiembrie 2018, 22:22)

      Observatore [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

      ...a murit al doilea si ULTIMUL torzionar din tzara .
      • +1 (1 vot)    
        heh (Marţi, 6 noiembrie 2018, 8:02)

        Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui Observatore

        Esti sigur ca este ultimul? Eu cred ca mai sunt destui de care nu s-a legat inca nimeni si care stau binemersi la caldura si incaseaza intr-o luna pensie cat luam noi salarii in 6 luni.
        • +1 (1 vot)    
          ..taticu ...OFICIAL este ultimul... (Marţi, 6 noiembrie 2018, 8:32)

          Observatore [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

          .. ce cred eu este partea a doua .
          • 0 (0 voturi)    
            Am citit despre cum (Marţi, 6 noiembrie 2018, 15:34)

            ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Observatore

            anumite cadre gradate din politie si armata, plus anumiti "grei" din anumite zone ale tarii, i-au amenintat cu moartea, in mod direct, pe cei de la IICCMER, in caz ca vroiau sa afle prea multe despre anumite gropi comune. Practic au ucis cu tavalugul, chiar si-n anii 70-80, si vor sa fie lasati cu memoria nepatata. Plus ca pentru ei asta era ceva normal, firesc. Astazi foarte multi dintre criminali, Soldati sau capetenii, sunt investitori, gradate, personalitati locale, oameni de cultura (este unul in Cluj, dirijeaza asociatia Avram Iancu)… sunt neaosi, verzi, de-ai "nostri", mai buni decat "strainii hotzi".
    • 0 (0 voturi)    
      Las' ca-i scrie (Marţi, 6 noiembrie 2018, 15:29)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

      dom. Profesor, panegiricul.
  • +30 (30 voturi)    
    Un nemernic (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:05)

    Frank777 [utilizator]

    trebuia sa stea la puscarie inca din 1990 nu sa ia pensie de militian.Este o rusine ce se intampla.Militienii si securisti tortionari iau pensie de la romanii pe care i-au asuprit.
    • +1 (1 vot)    
      Un militian, responsabil de bulan, ia pensie (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:27)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      mai mare decat un profesor universitar si dubla fata de un doctor. Asta este tara in care traim, astia sunt cei care ne fura, aceiasi care ne-au umilit si ne-au terorizsat pe vremea lui ceasca. Acum vin progeniturile (Dragnea este nepotul de tata al generalului de militie bolsevica Marin Dragnea, venit cu tancurile sovietice de la Moscova in 44)
  • -18 (24 voturi)    
    dreptate (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:05)

    gpavel [utilizator]

    chiar si unui "tortionar"nu ar trebui sa nu i se faca dreptate,fracturi costale si rupere de splina nu pot decat sa fie rodul unei infractuni de lovire!nu cred ca acest caz trebuie musamalizat datorita trecutului "negru"al victimei si pentru pastrarea calificativului penitenciarului!!
    • 0 (4 voturi)    
      OARE? (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:29)

      ion-ion-ion [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      Eu as lasa totul balta, macar atat sa primeasca cei care au suferit de pe urma lor.
    • +15 (15 voturi)    
      pentru dreptate (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:30)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      Tot pentru dreptate, eu consider ca trebuia sa primeasca exact tratamentul acordat de el detinutilor lui. Nu mai putin, nu mai mult.
    • +7 (7 voturi)    
      nu l-a batut nimeni, (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:30)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      a cazut in baie si si-a rupt coastele, care au intrat si in splina. Deci nu a fost bataie si alunecare pe gresie.
  • -11 (23 voturi)    
    Tortionar, tortionar, dar sa mori pentru ca (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:05)

    xrogo [utilizator]

    ai fost batut pana ti s-a rupt splina nu e in regula!
    • +6 (8 voturi)    
      stiu din alte surse ca nu a fost batut, (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:31)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      ci a cazut in baie, Toate ranile de aici sunt.
    • +4 (6 voturi)    
      A fost batut (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:32)

      iPig Pro [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Pana cand i s-a rupt sufletul dupa cei torturati de el. Problema e ca sufletul sau era la splina.
    • +1 (3 voturi)    
      KKtul asta cate spline a rupt ??? (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:30)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      La nenorociti care aveau singura vina ca erau patrioti, nu erau nici hoti, nici criminali, nici borfasi.... Mai sunt cateva sute in viata din ticalosii ca asta si care n-au patit nimic si cateva mii de progenituri care ocupa pozitii cheie in statul comunistoid condus de mafia rosie.
    • 0 (2 voturi)    
      Dacă a fost bătut, (Marţi, 6 noiembrie 2018, 1:22)

      hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      a fost de o persoană nepricepută.
      Una pricepută îl bătea fără să-i pună în pericol viața, pentru că o astfel de persoană trebuia să plătească muuuulți ani de aici încolo.
  • +12 (14 voturi)    
    Cel puțin... (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:09)

    raulito [utilizator]

    ....din punct de vede moral s-a făcut dreptate.
    Păcat ca nu a murit in închisoare. Sper ca-i vor găsi o groapa comuna, exact cât merita pe pământ.
    • +2 (2 voturi)    
      nu merita nici macar o groapa (Luni, 5 noiembrie 2018, 19:20)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui raulito

      lasat undeva pe camp unde natura isi va face treaba.
      • 0 (0 voturi)    
        Bio (Miercuri, 7 noiembrie 2018, 11:27)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

        asa mai creste si turismul, sa vezi cati coreeni si chinezi veneau.
        vezi ce ziceam mai sus despre gropile comune facute de ei.
  • +18 (18 voturi)    
    . (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:13)

    theo667 [utilizator]

    Ce repede o mierlesc tortionarii astia tinuti in puf! Nu tu la taiat de stuf iarna la -20 degrade, nu sapat santuri vara la 40 degrade, nu o masa pe zi si tutusi sunt plapanzi rau de tot. Ce ironie a sortii sa mori in puscarie dupa ce parea ca ai scapat de orice probleme cu legea, nici naiba nu mai stia de tine ,mancai pensia linistit si zbang
  • +19 (19 voturi)    
    Pacat ca a murit,trebuia.... (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:13)

    gigiN [utilizator]

    ...sa mai traiasca ,dar NUMAI in puscarie !!!
  • +12 (12 voturi)    
    93 de ani? (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:27)

    Lucian* [utilizator]

    Sa mai zica cineva ca astia au avut o viata grea!
    Iliescu si el este la 88 de ani si nu da semne ca moare prea curand.
    Visinescu i-o fi torturat dar Iliescu a fost cel care i-a trimis pe oameni in puscarie pe cand era secretar judetean de partid.
  • +13 (13 voturi)    
    Unealta a comunistilor (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:56)

    Juga [utilizator]

    A mai murit unul care a nenorocit destinele multora, istoria romanilor nu-l va putea uita! La fel si eu nu-mi pot uita bunicul decedat imediat dupa interogatoriul din inchisoarea tortionarului.
    • 0 (0 voturi)    
      Ce ironie... (Miercuri, 7 noiembrie 2018, 11:44)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Juga

      pe-atunci catusele si puscaria erau un must have.
      Azi, acum c-au eliminat dusmanii poporului, brusc catusele sunt umilitoare, hotia nu mai exista, hotii si banditii reali sunt in functii - ca si-atunci, si tot ei urla ca... justitia este stalinista.
      Numai pentru asta taridracanea merita un pupat cu teava.
  • +7 (7 voturi)    
    Este un semn (Luni, 5 noiembrie 2018, 16:28)

    mos ion roata [utilizator]

    ca trebuie grabita judecarea tuturor vinovatilor fie ei militieni,securisti,procurori,judecatori, militari,activisti de partid care au sustinut PCR torturand,schinjuind,judecand nedrept,batul oameni a caror singura vina era ca nu sunt de acord cu partidul totalitar. Guvernele postrevolutionare au gasit de cuviinta ca acesti (cei enumerati) trebuie sa primeasca onoruri si pensii speciale. Curand acestia vor pleca dintre noi (cati au mai ramas) si noi vom ramane doar cu amintirea si cu odraslele lor pe posturi inalte.
  • +5 (5 voturi)    
    daca nu ajunge Iliescu la racoare... (Luni, 5 noiembrie 2018, 17:14)

    stefan2008 [utilizator]

    ... doar PSD-ul si balegile care-l voteaza sunt de vina. Astia nu-s romani, nu-s oameni ci exista doar pentru a ingrasa pamantul.
  • +4 (4 voturi)    
    Drum bun catre Iad (Luni, 5 noiembrie 2018, 18:31)

    clint [utilizator]

    Intoarce-te la diavolii tai si povesteste-le cum bateai tu oamenii nevinovati, te vor privi cu respect si invidie.

    A, si inca ceva: pregatiti-va cum se cuvine pentru venirea lui Iliescu, hai ca aveti treaba.
  • +2 (2 voturi)    
    :-) (Luni, 5 noiembrie 2018, 23:49)

    Godzillagrrr [utilizator]

    Sa-l ia dracu’.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version