Secția pentru procurori a CSM a amânat pentru data de 19 noiembrie audierea procurorului general Augustin Lazăr în vederea avizului privind solicitarea de revocare înaintată de ministrul Justiției Tudorel Todaer.

Augustin LazarFoto: Facebook/ Ministerul Public

Reprezentanții CSM au anunțat că ședința în care se va analiza avizarea propunerii ministrului Justiției de revocare din funcție a procurorului general a fost reprogramată pentru 19 noiembrie, la ora 11.00, fără a da însă și un motiv pentru această decizie. Audierea era stabilită inițial pentru data de 13 noiembrie, scrie Mediafax.

Procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr a fost declanșată de către ministrul Tudorel Toader în 24 octombrie. Procurorul general, Augustin Lazăr, a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcție declanșată de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Judecarea cererii de suspendare a procedurii de revocare din funcție a fost stabilită pentru data de 20 noiembrie. Procurorul general a depus o plângere prealabilă și la Ministerul Justiției împotriva raportului.