Catedrala Mântuirii Neamului a costat 110 milioane de euro, iar construcția este finalizată în proporție de 95%

de DG     HotNews.ro
Luni, 5 noiembrie 2018, 13:30 Actualitate | Esenţial


Catedrala Mantuirii Neamului in spatele Palatului Parlamentului
Foto: Hotnews
Catedrala Mânturii Neamului este construită în proporție de 95%, în ceea ce privește stadiul „la roșu”, însă, potrivit Patriarhiei Române, cea mai mare biserică din România mai are mult până să fie finalizată. Până în acest moment s-au cheltuit 110 milioane de euro.

Într-un răspuns la solicitarea Mediafax, Patriarhia Română transmite că până în prezent, pentru Catedrala Mânturii Neamului a fost cheltutită suma de 110 milioane de euro, cu tot cu TVA.

„Din această sumă, un procent de aproximativ 25% provine din donații, restul reprezentând sprijinul financiar oferit de autoritățile administrației publice centrale și locale în baza prevederilor unor acte normative”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române.

Potrivit sursei citate, Catedrala este finalizată în proporție de 95%, în stadiul „la roșu”.

„Din stadiul I, «catedrala la roșu», lucrările sunt finalizate în proporție de 95 %. Lucrările pe șantierul Catedralei sunt foarte avansate, lucrându-se intens la finalizarea altarului, dar și la cota + 91 m, în zona turlei principale, precum și în zonele celorlalte turle. Concomitent se efectuează laborioasa operațiune de punere în funcțiune a clopotelor și finul reglaj al acestora. Recent a fost montată structura metalică a acoperișului turlei clopotnițe”, explică reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române.

În ceea ce privește costurile viitoare, Patriarhia spune că nu se poate estima o sumă, „întrucât nu există încă proiectele finalizate”.

„Cu banii existenți (104 milioane lei primiți la începutul lunii octombrie de la Guvern) se va termina structura de rezistență a «catedralei la roșu», ferestrele și ușile montate, acoperișul (inclusiv învelitoarea din cupru), crucile, subsolurile adiacente din vest, spațiul liturgic exterior și dependințele asimilate”, mai declară reprezentanții BOR.

Potrivit Patriarhiei, pe data de 25 noiembrie va fi sfințit Altarul Catedralei, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.

„Pe data de 25 noiembrie noua Catedrală va fi locul cel mai important din România, aflată doar cu câteva zile înainte de sărbătorirea celor 100 de ani de statalitate modernă și independentă: ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea noastră națională. Ziua va începe cu slujba de târnosire (sfințirea Altarului și catapetesmei) a Catedralei Naționale (intervalul 9-10,30), care va fi urmată de slujba Sfintei Liturghii (începând cu ora 10,30). Alături de Părintele Patriarh Daniel și de toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va sluji Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, invitat special cu ocazia acestui mare eveniment. În intervalul 26-30 noiembrie se vor desfălura „zilele sfințirii catedralei" care vor include un program liturgic și cultural”, mai transmite Patriarhia Română.

















7625 vizualizari

  • +9 (17 voturi)    
    Biserica este o constructie sociala de mantuiala (Luni, 5 noiembrie 2018, 13:42)

    Habermas [utilizator]

    .
    • +7 (9 voturi)    
      Mda (Luni, 5 noiembrie 2018, 18:17)

      Melinte [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      Nu e problema , se vor aduce moastele lui Arsenie Boca si se recupereaza investitia rapid (fara bon)
      Sa vedeti atunci blocaje in trafic prin zona.
      • 0 (0 voturi)    
        Nu am zis catedrala. Am zis Biserica. (Marţi, 6 noiembrie 2018, 16:56)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Melinte

        BOR si Biserica in ansamblul ei.
        Prin constructie sociala nu am zis "bloc social" ci o constructie la nivelul relatiilor intre oameni. "Social construct" or "social construction" in Engleza.

        PS. Pt info, vedeti in Wikipedia: Social constructionism. Sau cautati in literatura de sociologie (internationala adica, nu cea din biroului nu-stiu-carui profesor prafuit de la nu-stiu-care catedra sau facultate de sociologie din Romania). Si cautati in limba Engleza, nu in limba Franceza cum fac unii profesori mai second-hand din Romania. Adevarata literatura de specialitate este in Engleza
  • +25 (31 voturi)    
    Cam cât Casa Poporului? (Luni, 5 noiembrie 2018, 13:50)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Că tot proiect faraonic de tip ceausist e, pornit de Prea Securimea Sa Daniel Ciobota si camarazii lui de arme din BOR.
    • +1 (3 voturi)    
      Dictatura continua bine-mersi (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:07)

      2087 [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Nu se schimba nimic aici.
      • 0 (0 voturi)    
        Ortodoxismul aluneca spre Putinism (Marţi, 6 noiembrie 2018, 16:59)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        adica un salvationism mistic si retrograd, care scoate ce este mai rau din om si-l ridica la rang de regula de viata: minciuna deliberata, lasitatea, micimea spiritului, invidia, rautatea fatarnica, etc.
  • +29 (39 voturi)    
    Cati copii bolnavi sau saraci (Luni, 5 noiembrie 2018, 13:53)

    Frank777 [utilizator]

    erau izbaviti cu banii astia? Trufia este pacat.La BOR nu se cunoaste materia si fac biserica din trufie.
    • -8 (26 voturi)    
      insuficient de putini!! (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:41)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      Intelege ca problema spitalelor din Romania nu este lipsa banilor, ci managementul prost si defectuos, de multe ori in mod deliberat lasat asa.
      Nu or fi bani la spitalul Falticeni sau Caracal, dar in spitalele din Buc subt bani, bugetele sunt mari, deci ar fi de unde, Problema este proasta utilizare a banilor, asta ne omoara in Buc. : banii sunt risipiti pe te miri ce.
      Da, banii se puteau varsa in spitalele din Buc, dar nu am fi vazut absoult nicio diferenta in bine. Se ecaporau ca aburul.
      PS: poza cu catedrala postata de Hot News este demult depasita, acum sunt la stadiul la care se acopera turlele cu un material galben, care imita aurul. Mie imi place cum a iesit!! Ca e moral sau nu este alta discutie
      • +5 (13 voturi)    
        lipsa banilor (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:45)

        infernal [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        România nu înseamnă numai București, tu și mulți alții omiteți asta.
        • 0 (4 voturi)    
          nu omit, (Marţi, 6 noiembrie 2018, 10:23)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui infernal

          dar banii pentru catedrala au venit in special din Bucuresti: Primaria Buc, primariile de sector, bugetul central, donatii ale unor asociatii si persoane fizice din Buc. Nu s-au luat bani de la primatia Piatra Neamt, spre exemplu, sa se faca Catedrala mantuirii neamului.
          Au mai venit bani de la Biserica Ordodoxa stransi din donatii, dar, asa cum am spus, nu s-au luat bani de la gura provinciei sa se faca catedrala (cum a facut spre exemplu Ceausescu cu Casa poporului).
      • 0 (2 voturi)    
        Si de la ce numar in sus... (Marţi, 6 noiembrie 2018, 10:54)

        if0014 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        ar fi fost suficient?
  • +29 (31 voturi)    
    eftin bre (Luni, 5 noiembrie 2018, 13:53)

    Zmache a lu' Rastagan [utilizator]

    sa vezi cand or incepe decoratiunile enterioare
    • +1 (7 voturi)    
      mda , poate mai bine.. (Luni, 5 noiembrie 2018, 22:08)

      exilatul [utilizator] i-a raspuns lui Zmache a lu' Rastagan

      cu banii astia si ceva fonduri europene ( pt pesta porcina ) se putea incerca...."vindecarea" a citorva milioane de imb-cili care formeaza poporul roman...
  • +32 (40 voturi)    
    intre timp (Luni, 5 noiembrie 2018, 14:00)

    Soljenitin [utilizator]

    Intre timp, un roman cu arsuri grave nu a putut fi tratat un tara si a fost trimis in Belgia.

    Un roman. Unul singur.
    • +8 (22 voturi)    
      intre timp (Luni, 5 noiembrie 2018, 17:46)

      CostinHN [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      Se sifoneaza miliarde de lei in sanatate si tu compari cu fonduri folosite pentru locase de cult. Si daca ar avea inca 1 miliard de euro pe an in sanatate, tot catre Hexi Pharma si alte capuse s-ar duce, nu s-ar face nici un spital nou. Si daca s-ar face, nu ar functiona, toate echipamentele ar sta in subsol in cutii si medicii nu ar putea sa le foloseasca... Incetati cu tampeniile ca nu are nici o legatura una cu alta. Daca era un management competent in sanatate, se puteau face multe cu taieri de fonduri catre companiile capusa si reformat tot sistemul. Asa, ramanem doar cu sloganuri repetate obsesiv de oameni manipulati.
      • +9 (13 voturi)    
        eficienta popilor (Marţi, 6 noiembrie 2018, 1:33)

        jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui CostinHN

        Daca nu si-ar lua toti popii din tara Audi, Mercedes si BMW atunci ar fi fost bani pentru mausoleu si fara alocari de la buget.
    • +2 (6 voturi)    
      [...] (Marţi, 6 noiembrie 2018, 3:33)

      yuppie [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      Ce conteaza un muritor de rand comparativ cu o catedrala bengoasa care va genera $$$ pe viitor.....
    • +2 (2 voturi)    
      foarte bine ca l-au trimis; (Marţi, 6 noiembrie 2018, 10:24)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      daca eram ministrul sanatatii il trimiteam de mult, la fel cum as fi trimis pe toti ranitii de la Colectiv. In Romania mori de infectii in spiate, cum sa ii tratezi la noi??
  • +19 (27 voturi)    
    Mai mult decat complexul Guggenheim (Luni, 5 noiembrie 2018, 15:49)

    justin puscasu [utilizator]

    Complexul Guggenheim din Bilbao a costat 100 de milioane de euro.
    Proiectul a revitalizat economic intreaga regiune si a devenit o emblema culturala pentru intreaga Spanie.
    "In its first three years, almost 4 million tourists visited the museum, helping to generate about €500 million in economic activity. The regional council estimated that the money visitors spent on hotels, restaurants, shops and transport allowed it to collect €100 million in taxes, which more than paid for the building cost."
    La noi, Gabi Firea "investeste" in catedrade si in voucere care produc doar paguba si voturi de la prosti.
  • +9 (17 voturi)    
    mda (Luni, 5 noiembrie 2018, 17:27)

    ion-ion-ion [utilizator]

    Poatea urmeaza sa faca niste spitale, ca se pricep vad.

    Sau nu, ce ne trebuie spitale cand ne putem ruga pe bani dati in biserici?
    • -8 (18 voturi)    
      Ansamblul arhitectural (Luni, 5 noiembrie 2018, 18:35)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui ion-ion-ion

      al Catedralei Naționale va include și un centru de diagnostic și tratament care va oferi servicii medicale gratuite pentru oamenii fragilizați social. Vor mai exista un Muzeu al Creștinismului Românesc, un Centru de conferințe, o cantină și un cămin pentru numeroșii pelerini care vor veni din țară sau străinătate, oameni care, unii dintre ei, nu au bani să se cazeze în alte locuri.
      • +5 (9 voturi)    
        "milostivenie" (Marţi, 6 noiembrie 2018, 1:40)

        jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        dar vor da bani grei sa stea intr-un 2 pe 2 finantat din banii prostilor care muncesc 12 ore pe zi.
        Bisericile noi NU trebuie sa fie finantate de la buget, doar salarii daca e cazul, utilitati, renovari la cele monument - sunt 20 mii de lacasuri de cult ortodoxe in tara.
        Din cate stiu serviciile medicale sunt gratuite la orice spital de stat - cele de urgenta si pentru cei neasigurati, restul sunt puturosii
  • +10 (18 voturi)    
    megalomanie (Luni, 5 noiembrie 2018, 17:39)

    DioDreamer [utilizator]

    aveam din comunism (casa poporului), dar nu credeam vreodata ca o sa avem si in democratie (cmn)...atata risipa cand nu ai de unde. Sper sa dispara de pe fata pamantului aceste monstruozitati absolut inutile.
    • -2 (4 voturi)    
      sa vezi ce catedrale sunt in Spania (Marţi, 6 noiembrie 2018, 10:27)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui DioDreamer

      (ex cea din Sevilla), Domul din Italia, asta este, megalomania atrage turisti. Eu zic ca ne trebuia si noua.
  • -6 (26 voturi)    
    spre comparație (Luni, 5 noiembrie 2018, 17:40)

    Mazeta [utilizator]

    România va plăti 628 milioane de euro pentru 12 aeronave.F16 second hand.
    • 0 (12 voturi)    
      corect, (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:31)

      dacianus [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      avioanele se vor casa cadedrala va ramane
  • +10 (14 voturi)    
    BOR (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:34)

    asrock [utilizator]

    Iti vine sa BOResti. 110 mil euro pt ce ? Pt cine ? Nu avem scoli , spitale curate si dotate da avem catedrale ca sa pupam moaste, icoane si maini de popi.
    • -3 (13 voturi)    
      Boraste linistit (Luni, 5 noiembrie 2018, 21:37)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui asrock

      Avem scoli dar, cam 100-120 de scoli in tara se inchid anual din lipsa de copii, unele renovate cu zeci de mii de euro. Avem spitale dar multe isi inchid sectii intregi pt ca ne pleaca medicii in continuare. Nu-s dotate dar firme capuse ca Hexi Pharma prospera in continuare facand sa dispara zeci de milioane de euro din sistemul de sanatate. Catedrala Naționale va include și un centru de diagnostic și tratament care va oferi servicii medicale gratuite, plus o cantina pt persoane nevoiase. Si nimeni nu te obliga sa "pupi moaste, icoane si maini de popi".
      • 0 (4 voturi)    
        asa e (Marţi, 6 noiembrie 2018, 10:28)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        Scoli si spitale sunt, dar sunt prost administrate si capusate. Asta e din vina politica, nu din vina catedralei.
  • +8 (14 voturi)    
    Și totuși (Luni, 5 noiembrie 2018, 20:52)

    Celbland [utilizator]

    Creștinii n-au susținut financiar construirea catedralei, ci s-a făcut mai ales pe bani de la bugetul de stat sau al bugetului primăriei.

    Oare de ce n-au donat creștinii ? Nu au fost de acord cu catedrala ? Consideră că este a patriarhului, nu a creștinilor ?
    • +1 (3 voturi)    
      da' bugetu' de stat ce e? (Marţi, 6 noiembrie 2018, 9:52)

      Zmache a lu' Rastagan [utilizator] i-a raspuns lui Celbland

      Tu ai salar? Stii unde ti se duce impozitul?
      • 0 (0 voturi)    
        Crestini declarati in 2011(INS)-98% (Marţi, 6 noiembrie 2018, 17:22)

        Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Zmache a lu' Rastagan

        Legea cultelor489/2006: "Cultele recunoscute beneficiaza de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale."
  • 0 (0 voturi)    
    ce frumooooooos (Miercuri, 7 noiembrie 2018, 9:35)

    liviu_ [utilizator]

    si bani pt spitale nu mai sunt...

    misto...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version