Europarlamentarul Cătălin Ivan a comentat luni, la RFI, dezvăluirile anunțate de Rise Project în cazul Tel Drum, afirmând că acestea vor avea impact asupra publicului, dar nu vor crea niciun șoc în rândul membrilor PSD care știu foarte bine ce facea liderul lor Liviu Dragnea. Comparând PSD cu povestea Ali Baba și cei 40 de hoți, Ivan spune că singura problemă a pesediștilor este că Ali Baba a fost prins.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Imaginaţi-vă această şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD ca în povestea lui Ali Baba şi cei 40 de hoţi. După Teleormanleaks, când cei de la Rise Project vor apuca să studieze şi să scoată informaţii de pe acel hard disk, de pe documentele oficiale, facturi, firme fantomă, sute probabil de milioane de euro, trimise într-o direcţie sau alta, tot felul de cheltuieli ale familiei Dragnea susţinute de Tel Drum şi aşa mai departe, să vedeţi atunci scandal, pentru că eu cred că omul de rând care munceşte de dimineaţă până seara, ca să aibă ce să pună pe masă copiilor şi nu se ajunge cu banii de la o lună la alta va fi oripilat să afle luxul în care politicienii români şi firme satelit în jurul acestora trăiesc”, a spus Ivan.

Fostul membru PSD crede că „cei de la masa CEX nu sunt oripilaţi sau şocaţi de ce vor afla despre Liviu Dragnea, pentru că ştiu foarte bine ce face Liviu Dragnea, pentru că şi ei fac la fel. Problema lor este că Ali Baba a fost prins, că informaţii despre sistemul ticăloşit din jurul lui Liviu Dragnea ies în sfârşit la iveală”.

Jurnaliștii de la Rise Project au intrat în posesia unei valize cu documente legate de afacerile Tel Drum.

Articolele bazate pe documentele din #Teleormanleaks vor fi publicate în următoarea perioadă. ”Cert este că în perioada următoare vom publica mai multe documente, toate fiind de interes public”, au anunțat jurnaliștii care au arătat că materialele au fost verificate.

”Datele noastre arată că documentele au fost ascunse cu puțin timp înainte de perchezițiile DNA, percheziții făcute de procurori la firma Tel Drum în vara anului 2017. Este vorba de mii de documente financiare, peste 14.000 de fotografii și clipulețe video care arată imagini din interiorul firmei Tel Drum, din timpul unor excursii, în plus mai sunt si emailuri”, a afirmat jurnalista Ana Poenariu.