Liberalii vor face un sondaj la nivel național pentru a vedea cum stă PNL în rândul electoratului, costurile demersului fiind de 7.000 euro per județ, banii fiind plătiți 50% de filiala județeană, 50% de secretariatul general al partidului, au declarat surse politice, duminică, pentru Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sursele citate au spus că decizia derulării unui sondaj a fost luată în ultima ședință a Biroului Politic Național al PNL din 11 octombrie, și că cercetarea de piață va costa 7.000 euro de județ, dintre care 3.500 de euro vor fi asigurați de filiala județean, iar 3.500 de euro de secretariatul general al PNL.

Rezultatea urmează să fie prezentate, în interiorul partidului la începutul lunii decembrie. Sondajul va fi realizat în teren, nu telefonic, și va fi derulat pe parcursul a trei săptămâni, au explicat sursele citate. Fiecare chestionar va costa 8 euro și vor fi intervievate între 700 și 900 de persoane din fiecare județ al țării.

În ceea ce privește întrebările, vor fi incluși toți liberalii care dețin funcții de conducere în PNL, prim-vicepreședinți, vicepreședinți, și liderul partidului, Ludovic Orban. Vor fi întrebări și despre candidații PNL la alegerile europarlamentare, respectiv Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Crin Antonescu sau Alina Gorghiu. Întrebările îl vor viza și pe șeful statului, Klaus Iohannis, care a anunțat, la jumătatea lunii iunie, că va candida pentru un al doilea mandat la Cotroceni, plus alți posibili contracandidați precum Călin Popescu Tăriceanu sau Dacian Cioloș.

Sondajul va conține și întrebări despre felul în care vede electoratul o posibilă candidatură pe liste comune la europarlamentare a USR și Mișcarea România Împreună, formațiunea fondată de fostul premier tehnocrat, au mai explicat sursele politice pentru Mediafax. Altă întrebare standard a cercetării de piață va fi despre direcția în care merge România.

Studiul de piață va fi coordonat de Andrei Mușetescu, care în trecut realiza sondajele fostului PDL, pe vreme când deținea CSOP, însă la sondajul PNL vor contribui mai multe case de sondare a opiniei publice, conform surselor politice menționate.

Candidații PNL înscriși în cursa internă pentru alegerile europarlamentare din 2019 sunt foştii lideri ai partidului Alina Gorghiu, Crin Antonescu şi Vasile Blaga. Pe listă figurează și europarlamentarul Siegfried Mureşan.