Fondatorul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat sâmbătă, într-o emisiune la Digi 24, că președintele Klaus Iohannis trebuie să găsească modalitatea prin care să fie mai „dătător de încredere” că apără statul de drept, cu toate prerogativele pe care le are la dispoziție, transmite Mediafax.

Dacian CiolosFoto: Facebook - Dacian Ciolos

Întrebat, sâmbătă, dacă președintele Klaus Iohannis se poate implica mai mult în contextul în care unii membri ai Opoziției au criticat inactivitatea șefului statului, Dacian Cioloș a spus că lumea așteaptă ca președintele să fie „mai dătător de încredere”.

„Eu știu că domnul Iohannis ține foarte mult la a respecta Constituția. E un om drept, e probabil și caracterul dânsului și profilul dânsului, și apreciez asta, am apreciat asta de multe ori și pe perioada în care am fost prim-ministru. Cred însă că Președintele României, în momentul de față, are nevoie să fie, sau românii au nevoie ca Președintele României să fie mult mai dătător de încredere că își foloseste prerogativele în așa fel încât să apere cu toate mijloacele pe care le are statul de drept și să dea acest semnal foarte mult. Poziția de Președinte, așa cum o simt eu, are niște prerogative formale și are niște prerogative morale, lumea așteaptă într-adevăr mult mai mult decât permite Constituția de multe ori de la președinte, dar cred că președintele trebuie să găsească modalitatea prin care respectând Constituția să dea în permanență acea încredere oamenilor care l-au investit”, a declarat Cioloș.

Acesta a adăugat că șeful statului poate respinge cererea de revocare a lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general.

„În cazul Augustin Lazăr, eu constat că ministrul Justiției nu ne-a convins care e motivația legală pe care s-a bazat atunci când a cerut revocarea procurorului general. Pentru mine e foarte clar lucrul acesta (că Iohannis poate respinge cererea - n.r.)”, a arătat fostul premier tehnocrat.

Fondatorul Mişcării România Împreună a menționat că, dacă ar fi fost în locul lui Iohannis, nu ar fi nominalizat-o pe Viorica Dăncilă în funcția de prim-ministru.

„Nu i-aș fi dat această șansă doamnei Dăncilă, asta clar. Pentru că știu ce poate și ce nu poate doamna Dăncilă. Și știam și relația pe care o are cu domnul Dragnea. Jocul acesta al domnului Dragnea era foarte clar”, a precizat Cioloș.

****

Pe 23 iunie, Klaus Iohannis a anunțat, la Sibiu, că va candidat pentru un al doilea mandat la Cotroceni, precizând că a văzut sondaje care arătau că nivelul de nemulţumire a depăşit 80%, ceea ce înseamnă că „lumea nu mai are încredere în clasa politică”.

Despre o candidatura la alegerile prezidențiale din 2019, Dacian Cioloş a afirmat, pe 16 octombrie, la Iaşi, că nu exclude posibilitatea să se înscrie în cursă, însă a dat de înţeles că încă nu a luat o hotărâre. Acesta a adăugat că nu şi-ar dori, printr-o astfel de decizie, să fragmenteze şi mai mult Opoziţia.

„Sunt gata să candidez, nu mi-e teamă de lucrul acesta, dar o să o fac doar în măsura în care o să consider că lucrul acesta poate să ajute la câştigarea alegerilor de către forţele politice care vor să ducă România înspre modernizare”, a spus Cioloş, potrivit site-ului MRÎ.