Pesta porcină africană, confirmată vineri într-o gospodărie din satul Negraşi, judeţul Argeş

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 2 noiembrie 2018, 23:03 Actualitate | Esenţial


Pesta porcina
Foto: Stirile ProTV
​Pesta porcină africană (PPA) a fost confirmată la patru porci dintr-o gospodărie din satul Negraşi din judeţul Argeş, aceasta fiind plasată sub supraveghere oficială, a anunţat, vineri seara, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă Agerpres.

"În data de 2.11.2018 Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la patru porci, dintr-o gospodărie din satul Negraşi, comuna Negraşi, judeţul Argeş. Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor din judeţul Argeş s-a întrunit în această dimineaţă, pentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli", se precizează în comunicat.

Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei.

Potrivit ANSVSA, în jurul focarului s-a stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri, dar şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului.

Până la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploataţii de tip comercial, de pe raza judeţului, dar ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Datele ANSVSA din 1 noiembrie arată că pesta porcină africană (PPA) evoluează în 276 de localităţi din 17 judeţe, unde sunt active 1.062 de focare, dintre care 15 în exploataţii comerciale.

De asemenea, au fost înregistrate 142 de cazuri la mistreţi. În total, au fost eliminaţi 356.144 de porci afectaţi de boală.

Până la 1 noiembrie au fost despăgubiţi 7.785 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 189,18 milioane de lei. Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Specialiştii veterinari afirmă că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană, iar pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, în timp ce proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.



















559 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Draga Ministru "iDeea" (Vineri, 2 noiembrie 2018, 23:57)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Oare si acum a fost o mana criminala? Sau aia e numai cand se intampla pe taramul Mustaciosului?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version