UPDATE DIICOT: Control judiciar pentru Cristian Borcea şi o cauţiune de 2 milioane lei

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 2 noiembrie 2018, 17:24 Actualitate | Esenţial


Cristian Borcea
Foto: AGERPRES
DIICOT a stabilit vineri că omul de afaceri Cristian Borcea trebuie să plătească o cauţiune de 2 milioane lei, el fiind pus sub acuzare într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, în care sunt implicaţi şi foşti directori de la Rompetrol, scrie Agerpres.

Fostul finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea a fost adus vineri seară la sediul DIICOT, unde a fost audiat mai multe ore, după care procurorii au decis ca el să fie cercetat în libertate, sub control judiciar pe cauţiune.

Anterior, procurorii au efectuat percheziții la domiciliul lui Borcea vreme de aproape 10 ore, în dosarul de spălare de bani și evaziune fiscală în care este vizat.

DIICOT susţine că, în intervalul ianuarie 2010 - octombrie 2013, o grupare a acţionat coordonat, pe două circuite fictive, în scopul înregistrării în contabilitate de cheltuieli nereale (ce a avut drept rezultat denaturarea masei impozabile cu consecinţa sustragerii de la plata unor taxe şi impozite către bugetul de stat) şi spălării sumelor de bani astfel rezultate, prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale sau transferuri financiare interne/externe.

Grupul infracţional a fost constituit de către Vitalie Burcă, Dmitry Grigoryev (fost vicepreşedinte şi chief financial officer la Rompetrol Group) şi Sergey Vassilyev, activitatea acestuia fiind sprijinită, printre alţii, de Zhakenov Askar (fost chief information officer la Rompetrol Group).

În acest mecanism evazionist au fost implicaţi şi reprezentanţii unor societăţi beneficiare (care aveau relaţii contractuale cu firme din grupul Rompetrol), printre care şi Cristian Borcea.

Aceştia sunt suspectaţi că, prin intermediul societăţilor comerciale pe care le deţineau, au încheiat în scop evazionist contracte fictive printr-un circuit de tranzacţionare, disimulând transferul banilor, sume care ulterior (din dispoziţia lui Dmitry Grigoriev, Sergey Vassilyev şi Vitalie Burcă) erau rulate succesiv "în cascadă" prin alte circuite financiare fictive, în scopul spălării şi în final al obţinerii sumelor respective.

În urma verificărilor efectuate de DIICOT a rezultat că societăţile comerciale controlate de către Vitalie Burcă, Dmitry Grigoryev şi Sergey Vassilyev, care aveau un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, ar fi facturat în mod fictiv anumite achiziţii şi prestări servicii şi către alte societăţi comerciale.

În lanţul evazionist ar fi fost folosite pe mai multe paliere societăţi comerciale cu un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, iar sumele de bani erau transferate succesiv prin conturile respectivelor societăţi, în scopul spălării acestora.

Prejudiciul în acest caz se ridică la aproximativ 40 milioane de lei.

******

Procurorii DIICOT au efectuat vineri mai multe percheziții domiciliare, între care și la casa lui Cristian Borcea, într-o cauză ce vizează destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală și spălare de bani. Perchezițiile au loc în București, Ilfov, Brăila și Constanța, a relatat Mediafax.

Cristian Borcea a fost eliberat din închisoare în luna iulie, din Penitenciarul Jilava, după 4 ani şi 4 luni de închisoare, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată. El a ispășit pedeapsa dispusă în dosarul transferurilor de jucători.

Cercetările efectuate de procurori au relevat faptul că grupul infracţional a acţionat coordonat în intervalul ianuarie 2010-octombrie 2013, pe două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unui nucleu comun de societăţi/persoane în scopul înregistrării în contabilitate de cheltuieli nereale, şi spălării sumelor de bani astfel rezultate prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale sau transferuri financiare interne sau externe.


Citeste mai multe despre   
















2841 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    nu-l mai bagati la parnaie... (Vineri, 2 noiembrie 2018, 17:44)

    Petre Cusuru zis si Barba Trista [utilizator]

    ... ca iar lasa bortoase toti angajatii penitenciarului...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version