Parchetul General îi răspunde ministrului Justiției, Tudorel Toader, care spunea că trei procurori de la Inspecția Judiciară care au făcut un control la Ministerul Public au fost angajate apoi la instituție. Parchetul General spune că este vorba despre doi procurori cărora li se încheiase mandatul de inspectori judiciari.

HotNews.roFoto: Hotnews

Parchetul General precizează că în perioada 4 - 29 septembrie 2017, Inspecția Judiciară a făcut la Parchetul General un control privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate, iar echipa de control a fost formată din șapte inspectori.

Raportul Inspecției Judiciare a concluzionat că "activitatea managerială a conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost una eficientă” și a fost aprobat în 21 noiembrie 2017 de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

"Din echipa de inspectori, ulterior încetării calității de inspector judiciar prin ajungerea la termen a mandatelor de numire, două doamne procuror și-au continuat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Una dintre acestea a fost numită printr-o hotărâre a Secției pentru procurori într-o funcție de conducere iar, cea de a doua, la data afirmațiilor ministrului justiției, nu mai activa în cadrul P.Î.C.C.J.", susține Ministerul Public.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că procurorul general Augustin Lazăr şi-a numit drept consilier personal un procuror care l-a intervievat atunci când a candidat pentru funcţie, precum și că trei persoane din echipa care a făcut un control la Parchetul General au fost angajate apoi la această instituție. "Inspecţia Judiciară a făcut verificări la Parchetul General - trei doamne procuror. S-a terminat inspecţia, raportul a fost majoritar favorabil. S-a terminat. Pe cine a luat Lazăr la Parchetul General? Exact pe acele trei doamne care au fost în control”, a declarat Toader.