Procurorul Cristian Lazăr, cel care a emis rezoluţia de clasare pentru Iohannis în 2014, a declarat, joi, pentru Mediafax, că acel document nu avea ce să caute în dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr, iar persoana care a pus acolo rezoluţia trebuie să răspundă.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cine a pus-o acolo trebuie să răspundă. Acest document nu avea ce să caute acolo", a declarat procurorul Cristian Lazăr.

Procurorul a precizat, în ceea ce priveşte rezoluţia, că prin acest act a clasat plângerea unui petent, Marius Marinescu, făcută pe numele lui Klaus Iohannis. Prin acelaşi document, Cristian Lazăr a disjuns cauza cu privire la doi consilieri locali, Hans Klein şi Helmut Lerner, pentru conflict de interese.

Procurorul a mai menţionat că preşedintele Klaus Iohannis nu l-a favorizat în niciun fel pentru soluţia de clasare. "Cu ce să mă favorizeze? Cu o funcţie pentru a cărei propunere nu o făcea el?”, s-a întrebat, retoric, Cristian Lazăr, care a precizat că a fost propus adjunct la Sectia de urmarire penală şi criminalistică la Parchetul General de fostul ministru Raluca Prună, cu avizul unanim al Secţiei de procurori a CSM.

Klaus Iohannis a semnat, pe 15 decembrie 2015, decretul de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General în cazul lui Cristian Aurel Lazăr. Pe 14 septembrie 2014, procurorul clasase o speţă care-l viza pe şeful statului.

Tudorel Toader l-a acuzat pe procurorul general Augustin Lazăr că a fost numit în funcție după ce a dat o ordonanță de clasare a unui dosar al președintelui Klaus Iohannis, informație care s-a dovedit ulterior a fi rezultatul unei confuzii de nume, procurorul care a semnat decizia de clasare fiind Cristian Aurel Lazăr. Toader a invocat acest episod ca argument pentru cererea de revocare a procurorului general și a susținut că va prezenta documentul.

În replică, procurorul general Augustin Lazăr a arătat ulterior că Tudorel Toader a exploatat o eroare de grefă din martie 2016, când o grefieră a fotocopiat o ordonanță emisă de procurorul Cristian Lazăr, în urma similitudinii numelor de familie.

Tudorel Toader a scris apoi pe Facebook că nu este nicio eroare referitoare la ordonanța de clasare din dosarul de candidatură a lui A. Lazăr și subliniază că în sfârșit află ”justificarea” prezenței ordonanței la dosar. "Nu a fost și nu este nici o eroare referitoare la ordonanța de clasare din dosarul de candidatură a lui A. Lazăr. Întrebarea mea era urmatoarea - cum se justifică o astfel de ordonanță în dosar. În sfârșit aflăm și - a greșit grefiera care a multiplicat lucrările acestuia. Reamintesc și faptul că tot o a fost și pe data de 20 martie 2018, atunci când grefiera a multiplicat Protocolul secret din 2009, l-a trimis la MJ fără ultimele doua pagini care se lipiseră la exemplarul trimis la CSM!", a scris Tudorel Toader pe Facebook.