Curtea Supremă din Pakistan a invalidat decizia de condmanare la moarte pentru o femeie de religie creștină acuzată de blasfemie, într-un caz care a dus la polarizarea societății, scrie BBC News.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE: Partidul islamist Tehreek-e-Labaik (TLP) a cerut pedeapsa cu moartea pentru președintele Curții Supreme și ceilalți doi judecători care au decis achitarea femeii, informează Reuters. De asemenea, partidul extremist a chemat lumea la proteste de stradă.

Asia Bibi a fost condamnată în 2010 fiind acuzată că l-a insultat pe profetul Mahomed într-o cerată cu vecinii, ea pledându-și nevinovăția.

Decizia a generat deja proteste în rândul celor care susțin legile care sancționează drastic blasfemia.

Forțele de ordine sunt comasate la Curtea supremă din Islamabad în condițiile în care lumea se așteaptă la izbucnirea unor violențe.

Șeful Curții, Saqib Nisarm, care a citit sentința, a spus că Asia Bibi poate fi eliberată imediat din închisoarea Sheikupura, de lângă Lahore, în cazul în care nu este implicată în alt dosar. Ea nu a participat la ședința în care a fost anunțat verdictul.

Procesul a fost intentat după ce Asia Bibi s-a certat cu un grup de femei în iunie 2009.

Femeile culegeau fructe în momentul în care a izbucnit disputa de la o găleată cu apă. Ele au susținut că Asia Bibi, de religie creștină, ar fi pângărit găleata pentru că a folosit-o.

Acestea au mai susținut ulterior că Asia Bibi ar trebui să se convertească la islam și că a făcut comentarii jignitoare la adresa profetului în timpul disputei.

De asemenea, după incident, Asia Bibi a fost bătută, chiar la ea acasă, agresorii cerându-i să admită că a comis blasfemie. Ulterior a fost arestată de poliție.

Judecătorii au decis că nu există probe suficiente care să susțină acuzațiile de blasfemie.