3 ani de la Colectiv Arhiepiscopia Bucureștiului va ține marți două slujbe de pomenire
Marți, 30 octombrie 2018, la trei ani de la incendiul din clubul bucureștean Colectiv, în apropierea locului tragediei vor avea loc două slujbe de pomenire pentru cei 64 de tineri care au murit atunci, potrivit unui comunicat de presă al Arhiepiscopiei Bucureștiului, citat de Basilica.ro.
”Primul parastas va fi săvârșit la biserica Sfântul Nicolae – Broșteni (str. Cuza Vodă, nr. 77-79, sector 4), începând de la ora 10.00. Slujba va fi precedată de Sfânta Liturghie, care va începe de la ora 08.00. Dacă vremea va permite, pomenirea va fi săvârșită în curtea bisericii, în fața monumentului funerar ridicat de Arhiepiscopia Bucureștilor, pentru veșnica pomenire a celor decedați”, transmite sursa citată.
Biserica Sfântul Nicolae – Broșteni este cel mai apropiat lăcaș de cult creștin ortodox față de locul tragediei, motiv pentru care Arhiepiscopia Bucureștilor a ridicat aici un monument funerar în anul 2017.
Al doilea parastas va fi ținut, începând de la orele 11.00, în Piața Bucur, în imediata apropiere a locului tragediei.
