Judecătorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), anunță că Inspecția Judiciară i-a comunicat că a dispus cercetarea sa disciplinară, după ce a scris pe Facebook că judecătorul CCR Petre Lăzăroiu și-a depășit cu un an mandatul la Curtea Constituțională.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mateescu spune că astăzi a primit rezoluția Inspecției Judiciare prin care în 21 septembrie s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva sa, ca urmare a sesizării făcute de judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, care îl acuză de patru abateri disciplinare, după ce a scris pe Facebook că acesta și-a depășit cu un an mandatul.

"Inspectorul judiciar a apreciat că există indiciile săvârșirii uneia dintre ele, prevăzută de art 99 lit. a din Legea 303/2004. Nu am primit vreo soluție cu privire la celelalte reclamate. Consider că este corect să fie cunoscut acest fapt, deși mă bucur de protecția confidențialității procedurii disciplinare, întrucât voi continua în mod asumat să am luări de poziții prin prisma competenței decurgând din calitatea de membru ales al CSM, referitoare inclusiv la Inspecția Judiciară. Procedura disciplinară își va urma cursul firesc, potrivit legii, iar eu îmi voi exercita fără rezerve dreptul la apărare tot în condițiile prevăzute de lege", afirmă Mateescu într-un mesaj postat luni pe Facebook.

Judecătorul CCR Petre Lazăroiu a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul lui Bogdan Mateescu după ce la sfârșitul lunii mai acesta a scris pe Facebook că Lăzăroiu şi-a depăşit cu un an mandatul la Curtea Constituțională.