Plângerea Bombonicăi Prodana privind completul de 5 judecători a fost respinsă 

de DG     HotNews.ro
Duminică, 28 octombrie 2018, 11:26 Actualitate | Esenţial


Instanta de judecata
Foto: pixabay.com
Plângerea depusă de Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, referitoare la maniera în care au fost formate completurile de judecători de la instanța supremă, a fost respinsă, a anunțat avocatul acesteia, care precizează că va face noi demersuri pe subiect, trasnmite Mediafax.

"Am primit, în termen, răspunsul Președintelui ÎCCJ la plângerea prelabilă pe care am facut-o în ce privește nelegalitatea Hotărârilor Colegiului de Conducere prin care s-au stabilit completele de 5 judecători în materie penală pentru anul 2018, precum și a Regulamentului ÎCCJ cu referire la aceeași problemă. Desigur, așteptam răspunsul colegiului de conducere, aceasta fiind autoritatea publică emitentă potrivit legii contenciosului administrativ. Dincolo de asta, plângerea prelabilă a fost respinsă, cu aceeași motivare, în esență, prin care conducerea ÎCCJ și-a susținut cererea de respingere a cererii Premierului cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională", a scris avocatul Adrian Toni Neacșu, pe Facebook. 

Apărătorul susține că i s-au imputat prevederi neclare ale Legii 304/2004, existând două articole contradictorii cu privire la conducerea completelor de 5 judecători. 

"Ca și în precedent, apreciez, cu tot respectul profesional și personal de care sunt în stare, imaginația interpretativă a conducerii ÎCCJ, deși consider că argumentele nu se susțin juridic", transmite Neacșu.  

Avocatul anunță însă noi demersuri pe această temă și că va participa la şedinţa Curţii Constituţionale din 7 noiembrie, care va discuta sesizarea Guvernului privind un posibil conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la formarea completurilor de judecată. 

"Tot azi am înaintat la dosar, în numele clientei mele din așa zisul dosar Bombonica, o excepție privind nelegala compunere a completului de judecată P1 al ÎCCJ. Urmează să depun acțiunea administrativă în anularea hotărârilor colegiului de conducere, însă nicidecum la instanța de contencios administrativ, respectiv la Curtea de apel București, care văd ca deja este sesizată. Toată atenția mea este îndreptată acum spre Curtea Constituțională, unde probabil voi și asista la ședința din 7 noiembrie, singura autoritate care poate stabili dacă există și cât de amplu este conflictul juridic dintre legiuitor și ÎCCJ prin crearea de către aceasta din urmă a propriilor norme de procedură, care exced legii de organizare judecătorească. Miza, pe care mi-o asum, nu o reprezintă un dosar sau altul și nici măcar compunerea completelor de 5 judecători ci recunoașterea realității juridice că din 2014 în România a existat, împotriva Constituției, o instanță extraordinară", a completat Neacșu.  

Președintele PSD Liviu Dragnea a contestat și el în instanță hotărârea Colegiului de conducere al instanței supreme privind formarea completurilor de 5 judecători. Primul termen a fost amânat pentru data de 23 noiembrie.


















1016 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    bombonica (Duminică, 28 octombrie 2018, 12:51)

    trandafil [utilizator]

    ar trebui sa se bucure ca a scapat usor si sa tina ciocul mic!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version