Trump: Este teribil ce se întâmplă cu ura în SUA și întreaga lume / Cei care comit atacuri ca cel de la sinagogă ar trebui să primească pedeapsa capitală
”Este sun lucru teribil, teribil ceea ce se întâmplă cu ura în ţara noastră şi în întreaga lume. Ceva trebuie făcut", a spus preşedintele SUA.
El a spus că bilanţul atacului de la sinagogă va fi "mai devastator" decât era prevăzut iniţial.
Trump le-a mai spus reporterilor, potrivit Reuters, că atacul nu are legătură cu legea care permite deținerea armelor, comentând că dacă cei din templu ar fi avut protecție armată rezultatele ar fi fost poate altele.
De asemenea, Trump a comentat că cei care comit astfel de atentate ar trebui să primească pedeapsa capitală și a adăugat că SUA ar trebui să înăsprească legislația în ceea ce privește pedeapsa cu moartea. ”Când oamenii comit astfel de acte ar trebui să primească pedeapsa cu moartea”, a afirmat Trump, citat de Reuters.
Poliția a precizat că există mai multe victime și trei polițiști răniți, dar nu a precizat câte persoane și-au pierdut viața după ce un bărbat a deschis focul în sinagoga ”Copacul Vieții”. Potrivit CBS, opt persoane au fost împușcate mortal, iar atacatorul, care a fost reținut, ar fi strigat ”moarte evreilor”.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Cand sunt oamenii care au pierdut tot, toata omenirea are de pierdut. Arbitrar. Pacat bre..
Si inca ceva: NU se pune spatiu inaintea semnelor de punctuatie - dar la cum gandesti, nu ma mira ca nu stii chestiuni elementare.
Iar pauza aia inainte de semnul intrebarii poate sa fie gresala de redactare. Ti-ai fi dat seama daca n-ai fi avut atata ura.
Rezultatele din noiembrie si din 2020 vor spune totul. Miscarea #walkaway e impresionanta la fel si Blacks for Trump. Dupa cum arata lucrurile, mai aveti de criticat si spurcat cel putin 6-10 ani de acum in colo! Probabil e o veste buna pentru multi care isi castiga painea din asemenea activitati.
P.S.: macar ai ales niste caricaturi destul de misto (fara ironie).
Urmeaza: universitatile, scolile, gradinitele. Libertatea sfanta de a impusca si a fi impuscat.