Șapte elefanți au murit electrocutați în India
O turmă de elefanţi care trecea vineri seară printr-un sat din pădurea Dhenkanal Sadar din statul Orissa (estul Indiei) a intrat în contact cu linia de electricitate, a precizat Jitendranath Das, ajutor de pădurar.
Trupurile elefanţilor au fost descoperite de săteni. Se pare că elefanţii s-au îndepărtat de habitatul lor în căutarea hranei, a spus Das.
Defrişările, braconajul şi extinderea aşezărilor umane au afectat efectivul de 26.000 de elefanţi care trăiesc în sălbăticie din India, forţându-i să se îndepărteze de habitate şi rezervaţii. Sunt relatate deseori incidente în care elefanţii sunt ucişi de tren în timp ce traversează şinele, electrocutaţi, victime ale braconajului sau în urma conflictelor cu sătenii.
"Am atras atenţia departamentului forestier în mod repetat referitor la cele circa 200 de locuri din Dhenkanal unde liniile de curent de înaltă tensiune sunt căzute şi ar putea pune în pericol vieţile elefanţilor, dar nu a fost luată nicio măsură", a declarat activistul pentru protejarea naturii Biswajit Mohanty, citat de publicaţia Hindustan Times. Potrivit organizaţiei cu sediul în Orissa ''Gaja Bandhu'', cel puţin 300 de elefanţi au murit în acest stat începând cu 2010 din cauze nenaturale cum ar fi electrocutarea.
- 0 (0 voturi)Niste imbecili.... (Sâmbătă, 27 octombrie 2018, 18:21) Tkay [utilizator]au lasat linie de 11000 volti la inaltime mica. Nu e prima data cand se intampla chestii din astea, au mai murit 13 anul asta in regiunea aia , toti electrocutati.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 27 octombrie 2018, 20:15) [anonim]raspunde trimite

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci