Băsescu lansează acuzații grave la adresa premierului olandez și a prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, vorbind despre ”filiera olandeză” care face presiuni asupra guvernului pentru obținerea unor contracte
Traian Băsescu scrie pe Facebook că modul în care s-au derulat evenimentele arată că toate criticile pe care oficiali olandezi le-au lansat la adresa României nu ar fi întâmplătoare, menționând inclusiv raportul Comisiei LIBE și al Comsiei de la Veneția, ci o formă de presiune asupra autorităților de la București. În ceea ce privește interesele financiare, Băsescu sugerează că firma Damen este cea care ar fi susținută de politicienii respectivi, firmă care este anchetată pentru corupție și care vrea să semneze un contract de 1,6 miliarde de euro cu guvernul român.
”Filiera Olandeză - eu nu-i spun filieră mafiotă Cadenţa evenimentelor :
1. Pe data de 12 Septembrie 2018 ne vizitează intempestiv Mark Rute Premierul Olandei care vine pentru câteva ore la Bucureşti pentru a da o declaraţie în care spunea că suntem o ţară coruptă, eci NU Schengen.
2. Pe 01 Octombrie 2018 în Comisia LIBE a Parlamentrului European, olandezul Frans Timmermans, pulverizează pur şi simplu România printr-un raport despre corupţie şi stat de drept, raport împănat cu destule inadvertenţe ;
3. Pe 22 Octombrie 2018 Raportul Final al Comisiei de la Veneţia vine şi susţine inadvertenţele din raportul Timmermans, ba este chiar la un pas să ceară modificarea Constituţiei . Raportor a fost olandezul Martin Kuijer.
4. Pe 26 Octombrie 2018 compania olandeză Damen, suspectată şi anchetată pentru corupţie, se aştepta să primească un contract de 1,6 miliarde euro de la Guvernul României. Decizia a fost amânată până pe 8 Noiembrie 2018”, spune fostul președinte.
El continuă cu ironii la adresa oficialilor olandezi. ”Eu nu cred că <<prea cinstiţii>>, olandezi Mark Rutte, Frans Timmermans şi Martin Kuijer, s-au concertat pentru a face presiuni asupra Guvernului României în perspectiva acordării contractului de 1,6 miliarde euro către firma olandeză Damen, mai ales că aceasta este suspectată şi anchetată pentru corupţie. Nu cred nici că fotografiile apărute în presă cu Mark Rutte şi proprietarul Damen au semnificaţie nu...sunt doar aşa...ca să nu greşim câştigătorul. Mă aştept ca „prea cinstiţii” olandezi Mark Rutte şi Frans Timmermans să acuze România de corupţie dacă „penalii ” de la Damen ar primi contractul de 1,6 miliarde euro pentru armată. Dacă vrem în Schengen, eliminăm olandezii <<penali>> de la Damen”, conchide senatorul PMP.
Damen Shipyards Group, o corporaţie globală în domeniul construcţiilor navale, operează 35 de şantiere navale de construcţie şi reparaţie din întreaga lume, dintre care două în România, potrivit Mediafax. Unul dintre ele, ce face obiectul preluării recente de către Damen asupra controlului operaţiunilor acestuia, este vorba despre Şantierul Naval Damen Mangalia, este considerat printre cele mai mari şantiere din Europa.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Devine pe zi ce trece un tot mai aprig PSD-ist, dacă nu cumva a fot tot timpul si doar din interese meschine ne-a păcălit pe noi credulii (ca sa nu zic prostii) ca ar fi altfel!
Astea sunt povesti din ziarele pentru copii, “vapoarele” făcute la Galați, Multumesc lui D-zeu ca mai sunt in viața ....
Documentează-te înainte sa scrii baliverne ,minciuni .
Numai cei care au și-au pus viața in pericol pe vasele plutitoare făcute la comanda lui Nicu Cismarul, care se pricepea la toate, dar nu terminase 4 clase elementare.
Împroșcați Internetul cu acuzați mincinoase !
Dar daca ai inghitit televizorul cu tot cu ciuvica e greu sa mai intelegi ceva.
Probabil si acum crezi ca au fost teroristi la revolutie, ca la pnl au fost droguri si masini de scris, ca aia din piata de astazi sunt platiti de soros si drogati si ei....
Chiar a facut antena 3 stat paralel din voi...
Ps. Sentinta definitiva e publica si poti s o citesti, daca vrei sau daca poti
Noapte buna
Pacat ca o spune acum , si nu cand era presedinte .
In rest numai de bine despre drogatii si pedofilii din Olanda .
ca tooate cozile de topor din imperiul olandez , cu margele colorate ! sau ti-ti dau guldeni scosi din circulatie ?
Stereotipul droguri si prostituate (pedofilii sunt contributia ta originala; de ce nu te-ai gandit sa spui arta - vezi Rembrandt, filozofie - Erasmus, descoperiri goegrafice - oare de ce sunt pline America de Nord si Oceania de nume olandeze?) e atat de jenant ca si aberatiile lui Basescu & co. Si-au gasit si acum un mod de a da vina pe altii. M-am saturat sa ne credem perfecti si ne plangem mereu ca altii sunt de vina pentru esecurile noastre.
Probabil ca firmele olandeze vad in porturile de la Marea Neagra o oportunitate de afaceri, insa nu e nici pe departe una ce depaseste limitele comune.
Intradevar ca sa castiga foarte multi bani din aceasta activitate , iar penalitatile sunt mari in caz de evaziune sau alte malversatiuni , dar nu puscarie .
Vedeti numai cazul ING in OLanda , unde a acceptat sa plateasca o amende de 775 milioane de euro , pentru infractiuni de spalare a banilor , mai sunt si altele .
In occident coruptia este la niveluri extrem de ridicate , nu gainarii ca in Romania .
Baietii destepti cu gulere albe din tot occidentul sunt profesionisti in hotomanii sofisticate .
Sa mai aduc in discutie cazul EADS-Germania sau VW-diesel .
Nu am habar cum este in Rusia , ca nu am fost niciodata acolo , dar in occident de cand sunt de 11 ani m-am edificat cam cum este cu coruptia , adica este la nivel mare , nu se incurca cu gainarii , mica coruptie este aproape inexistenta .
Cat priveste pedofilia, cred ca iti dai seama ca e total nepotrivita asocierea cu Olanda (in sensul ca ar fi raspandita acolo).
Ceea ce vreau sa zic este ca nu e cazul sa ne disculpam, ori justificam pentru situatii care la noi sunt mai apropae de a fi comune, in timp ce la altii sunt exceptionale. Pur si simplu nu suntem in aceeasi categorie.
2.Care este legatura dintre traficul din Marea Nordului ( Rotterdam) si traficul din Marea Neagra (Constanta). Cum poate fi influentat?
Am sa reproduc un fragment dintr-un studiu aplicat , fara conotatii politice .
"Trebuie să fii olandez idealist să îţi omori propria economie portuară, acceptând să aduci în spaţiul economic comunitar un port care va surclasa toată economia olandeză. Deci, aderarea României la Schengen are doar legătură directă cu portul Rotterdam, şi nu cu dosarele lui Kovesi.
În prezent, al treilea mare port al lumii şi cel mai mare din Europa este Rotterdam. Pe aici, intră toată marfa din lume în spaţiul comunitar.
Adică în spaţiul lui Schengen. Şi asta se întâmplă de când e lumea modernă, de când e ea făcută. Bun, hai să privim un pic harta Uniunii Europene.
La marginea estică a Uniunii, avem un port mare, şi fluvial, şi maritim. Care este…? Lesne de ghicit… Constanţa!
De la Constanţa pleacă, spre Europa, trei mari magistrale – cea rutieră – Autostrada A1, magistrala petrolieră şi magistrala fluvială Dunăre – Rin.
Deci, trei coridoare europene care se duc hăt, departe, până în inima Europei. Şi haideţi să aruncăm o privire şi spre est de Constanţa! Ce vedem? Marea Neagră, toată Asia şi Orientul.
Ce înseamnă asta? Cea mai mare piaţă din lume. Acestei pieţe pe unde i-ar fi mai lesne să bage mărfuri în Uniunea Europeană?
Normal că prin cel mai apropiat orificiu: Constanţa. Adică portul din România Schengenistă, Constanţa, ar deveni cel mai mare port al Europei şi, implicit, unul dintre cele mai importante din lume. Unde mai este Rotterdamul în ecuaţia asta?
Sub Constanţa, adică doar cu emisfera vestică. Cărui olandez i-ar conveni ca o ţară de asta, de mâna a doua, cum e România considerată, să ia smântana? Niciunuia. "
Niciun container nu are ca destinație finală chiar portul, el trebuie oricum pus pe un camion sau pe calea ferată. Iar timpul petrecut pe mare e cam dublu față de timpul petrecut pe calea ferată, de asta containerele vin cu trenul din China în ultimii 4-5 ani.
https://worldview.stratfor.com/article/russias-trans-siberian-railway
Si in plus daca urmeaza sa devina principala cale de transport China -Eu asta inseamna ca si Constanta si olandezii vor pierde - iar asta inseamna faptul ca nu e nici o conspiratie antiromaneasca .
Însă Constanța poate participa și la transportul feroviar de containere, pe baza liniei de feribot cu Batumi.
Tu in lumea asta esti considerat/respectat nici macar 10% din cum e vazut un olandez.
Lipsa de respect de datoreaza unor conationali care cersesc , fura , si fac multe alte nenorociri .
Esti o jigodie!
Ca o sa vezi ce bine o sa fie .
Orice casuta de fermier, plasata in mijlocul campului, este mai frumoasa, decenta si mai incapatoare decat orice viloi de parvenit post comunist, fata de orice casoi de politician roman.
Orice drum de tara este drept trasat si mai bine asfaltat decat autostrazile Romaniei, care se surpa inainte de punerea in functiune. Orice margine de drum de tara este perfect ingrijita; la noi, iti vine pur si simplu sa versi.
Dupa Olanda, mergi un picut si prin Romania.
Pe urma, daca cumva mai ai ceva tigle pe casa, vezi daca mai poti asa comentezi despre drogati si pedofili.
Asa este totul este ingrijit .
In Romania incepand din decembrie 1989 , nu s-a dorit decat dstrugerea Romaniei , indiferent cine a fost la guvernare .
In ceea ce priveste drogatii din Olanda , am avut ocazia sa ii vad si pe acestia .
Zici ca-i fain in Olanda? Altii te pot completa cu Anglia, Franta, America, Germania? Ce fain e peste tot! Ce autostrazi, ce sistem de sanatate, ce nivel de trai si asigurari sociale, ce invatamant au! Vai, te ia cu lesin ce destepti sunt toti!
Dar ia o harta si vezi tarile lumii a treia, adica infometatii acestei planete. Apoi ia cateva carti de istorie si vezi cam cate dintre tarile subdezvoltate ale mileniului trei sunt foste (si actuale) colonii ale celor care huzuresc de bine.
Chiar nu intelegeti? Capitalismul si valorile democratiei sunt pentru ei, nu pentru noi. Pentru noi sunt socialismul, fundamentalismul islamic, extremismul primitiv, oligarhiile si dictaturile bine controlate. Toate garanteaza subdezvoltarea si tinerea sub control a populatiei in tarile care trebuie mulse de resurse.
Eu denigrez aceasta tara ori de cate ori am ocazia!
Aceasta tara trebuie administrata de lumea civilizata ,respectiv numirile in functii publice ar trebui sa vina in plic de la Berlin iar poporu' asta de prosti sa nu mai aiba drept de vot!
In general firmele olandeze din Romania sunt campionele evitarii platii taxelor prin tot felul de scheme de "optimizari fiscale" si rulari a profitului prin off-shore-uri.
nu au motive sa critice?!
ne critica foar indreptatit! chiar fac mult prea putine...
basescule cam mananci....
daca se lua de alt gen de presiuni gen: "inchidem ochjii daca faceti asta" mai credeam... dar criticile la situatia romaniaei nu numai ca sunt PERFEDCT indreptatite... dar sunt chiar prea blande!
invers, daca ia contractul Naval group(FR) olandezul te acuza de coruptie
e drama slugii la mai multi stapani: niciodata nu ii vei putea indestula pe toti!
In primul rand Basescu ne reaminteste o practica santajista (evidenta mai ales pe vremea guvernarii Nastase dar, pentru cunoscatori, aceeasi cam de 150 de ani, de cand romanii au aspiratii ca stat modern): stapanii din vest ii santajeaza cu principii sforaitoare pe conducatorii coloniei Romania ca sa obtina contracte si avantaje economice prin fentarea regulilor unei piete libere. In modul acesta ne pot impune conditii inrobitoare si preturi aberante care vor fi platite din buget, adica din munca noastra. Cu alte cuvinte, ne jecmanesc dupa regulile de aur ale colonialismului.
Basescu comite apoi, cred ca nu involuntar, o eroare de logica, asa-numitul argumentum ad hominem. Faptul ca indivizii care aduc critici guvernarii de la Bucuresti au interese economice legate de acestia nu reduce la zero valoarea de adevar a critilor aduse. Ipocrizia acestora este insa evidenta: cand la trei zile numitii Guy Marie si Timmermans au cate ceva de spus despre Romania, condusa absolut intamplator de vasalii lor, fara a lua insa vreo masura concreta, toata lumea sesizeaza ca nu e ceva in regula.
Basescu probabil a mai simtit si ca a venit momentul sa se cocoate pe valul de antipatie si de euroscepticism, tot mai evidente in Romania ultimilor ani.
Bocotati produsele si firmele Olandeze
Da' acu sincer "chiorule" o luasi razna di n caza unei ibovnivce!Europa te salvă pe mata in 2012 si acu' faci pact cu pesedeu!
Apāi daca e asa sa se alegā prafu' de matale!
Occidentu' ,adica pe limba aia care nu o suporta pesedistii -Abendland- tre' sa conduca aceasta mizerie de tara!
Cea mai mare frica a olandezilor si faptul ca in repetate randuri ne refuza intrarea in SHG si se opun prin tot felul de scrisori a unor asa zisi inalti oficiali este pentru ca in acel moment toate porturile lor mor, e mult mai usor sa aduc marfa in europa prin Constanta.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2127049900867132&id=100006864276135
Topoarele au venit din afara , dar aici s-au gasit multe cozi de topor .
Absolut toate guvernele au avut ca prioritate distrugerea Romaniei din toate punctele de vedere .
Așa că nu te mai voi matale și du-te să ai grijă de nepoței, așa cum te-ai tot lăudat că vei face.
Despre asta vorbim aici , nu de cateva mii de tone amarate ci de ceva ce sa intre in concurenta si sa amenite un colos de 500 milioane de tone pe an cum e Rotterdam-ul .
Ok , va las sa visati conspiratii , ca e mai greu de dragat Dunarea si de facut autostrazi .
Containerele au ca destinații finale tot felul de puncte din întreaga Europă, iar pentru unele din acele puncte e mai ieftin de ajuns de la Constanța, nu de la Rotterdam. Toată teoria ta pe eroarea asta de logică s-a bazat, că toate containerele merg la Rotterdam și Shanghai - Rotterdam e mai ieftin cu nava.
Bun, acuma du-te la tactu Base&Dragnea&Tariceanu sa-ti dea bombonele.
Am trait sa o vad si pe asta: Base sa cante la unison cu Dragnea si Tariceanu.
Ma duc sa vomez...
Si bineinteles cu tot guvernul cinstit al Romaniei si cu Dragnea-cel-cinstit.
Faina "tovarasie" ti-ai ales ma Base!