Compania căștigătoare care ar urma să construiască în România patru corvete multifuncționale și să modernizeze două din fregatele din dotarea Forțelor Navale Române va fi anunțată abia după 15 noiembrie, anunță Ministerul Apărării. Precizarea vine după ce în calendarul inițial al licitației data limită era vineri, 26 octombrie. „Procedura specifică de achiziție se află în acest moment în [...] în faza analizării ofertelor tehnice, ofertele financiare urmând să fie deschise de comisia de evaluare numai după finalizarea evaluării ofertelor tehnice”, transmite MApN.Contractul are o valoare estimată la circa 1,6 miliarde de euro cu tot cu TVA și presupune livrarea navelor în șapte ani, prima dintre ele după doar trei ani de la contractare.

Corveta FincantieriFoto: Fincantieri

„Procedura se derulează conform unui calendar estimat prezentat, într-o primă formă, în cadrul documentației de atribuire publicată pe site-ul C.N. Romtehnica S.A.”, transmite MApN într-un comunicat remis HotNews.ro.

După finalizarea etapei de calificare, comisia de evaluare, stabilită de Departamentul pentru armamente, a derulat cu fiecare candidat calificat runde succesive de dialog, care au avut ca obiectiv identificarea unei soluții tehnice și comerciale optime, care să satisfacă necesitățile operaționale ale Forțelor Navale Române, urmărindu-se, totodată, menținerea caracterului concurențial al procedurii de achiziție.

Procedura specifică de achiziție se află în acest moment în etapa de evaluare a ofertelor depuse în data de 2 octombrie 2018, în faza analizării ofertelor tehnice, ofertele financiare urmând să fie deschise de comisia de evaluare numai după finalizarea evaluării ofertelor tehnice”, potrivit MApN. [n.r. sublinierea aparține redației]

Având în vedere caracterul complex al achiziției, diversitatea tipurilor de nave ofertate și soluțiile tehnice prezentate de fiecare candidat, pentru evaluarea acestora comisia de evaluare a transmis o serie de solicitări de clarificări, în baza prevederilor HG 48/2018, care precizează că „autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări și precizări referitoare la ofertele finale”, se mai arată în comunicat.

Tot în textul HG, se stipulează că „termenul de răspuns la solicitările de clarificări va fi de cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea acestora”.

„Astfel, derularea procedurilor de clarificare a impus modificarea calendarului, noul termen estimat pentru finalizarea procedurii fiind 15 noiembrie 2018”, potrivit MApN.

Constructorii care s-au înscris în competiție și ofertele depuse

În competiție au depus oferte finale trei mari constructori navali: olandezii de la Damen, italienii de la Fincantieri și franceziid e la Naval Group. Primii doi constructori au ambii câte două șantiere navale în România.

Astfel, Fincantieri deține prin compania Vard șantierele navale din Brăila și Tulcea, iar Damen deține șantierul din Galați, dar conduce și șantierul naval Mangalia, unde deține 49% din acțiuni. Naval Group, dacă ar căștiga contractul pentru corvete, ar urma să le construiasca la Constanța.

Damen a depus ca ofertă corveta model Sigma 10514 cu soluții de înarmare americane: rachete anti-navă de la Boeing și rachete de apărare anti-aeriană de la Raytheon (ESSM și RAM).

Francezii de la Naval Group oferă nava Gowind 2500 și soluții de înarmare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet.

Italienii de la Fincantieri vin cu un model de corvetă bazat pe cele din clasa Abu Dhabi - denumit Abu Dhabi Enhanced - și soluții de apărare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet.

Contract de 1,6 mld Euro (cu TVA inclus) pentru patru corvete livrate în șapte ani și modernizarea și înarmarea fregatelor cumpărate de la britanici

România a demarat la începutul anului un program de circa 1,6 miliarde de euro pentru achiziția a patru corvete multifuncționale pentru dotarea Forțelor Navale. Condiția esențială? Navele să fie construite în țară și să vină la pachet cu modernizarea celor două fregate - Regele Ferdinand și Regina Maria. Aici, detalii despre program.

Procedura de achiziție care se află acum în faza finală presupune și modernizarea și înarmarea celor două fregate Type 22 achiziționate în urmă cu 15 ani de la Marea Britanie. Procedura de achiziție are ca factor de departajare prețul cel mai mic, atâta timp cât cerințele tehnice solicitate de statul român sunt îndeplinite de ofertanți.

Programul de livrări impus de MApN pentru cele patru corvete este unul destul de strict - prima nava livrată după primii trei ani, iar toate patru navele gata de luptă după maxim șapte ani.