Cătălin Rădulescu îi atacă pe miniștrii ALDE: Tudorel Toader nu a dat OUG privind amnistia, nu a făcut ce trebuia / Au interese paralele

de DG     HotNews.ro
Vineri, 26 octombrie 2018, 12:50 Actualitate | Esenţial


Catalin Radulescu
Foto: Agerpres
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu i-a reproșat vineri ministrului Justiției că nu a dat OUG privind amnistia și nu a făcut nimic din ceea ce trebuia, cu excepția celor două revocări de șefi de parchete, demers care, spune el, a fost făcut de ochii lumii. Rădulescu i-a criticat și pe miniștrii ALDE de la Mediu și de la Externe, reproșându-i acestuia din urmă faptul că nu a dispus rechemarea ambasadorului George Maior. Concluzia "deputatului mitralieră" este aceea că partenerii de colație de la ALDE au ”interese paralele”.

„Dacă ne uităm în fișa de post a ministrului Justiției. În funcție de fișa de post și de acest parcurs se fac și evaluarea. Ministrul Justiției avea în fișa postului să facă legile justiției la minister, dânsul trebuia să le facă, cu Guvernul, nu Parlamentul României. A făcut legile justiției? Nu le-a făcut, corect? Tot în fișa dânsului era că trebuie să facă Codul Penal și Codul de Procedură Penală. A trebuit să le facem noi, dânsul nu s-a implicat. Deci dl ministru al Justiției, cu tot respectul și prietenia, în afară de a face două revocari ca să fie așa, de imagine, nu a făcut ceea ce trebuia să facă. Legea amnistiei văd că nu o face, deși e necesară să faci o reparație morală față de oamenii care au suferit și care au fost condamnați nevinovați”, a declarat, vineri, pentru Mediafax, deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

El i-a transmis și vicepreședintelui ALDE Andrei Gerea să nu se mai implice în discuțiile despre justiție, cu referire la faptul că Gerea a apreciat că e bine că legislația în domeniul justiției nu s-a făcut la Guvern, ci în Parlament.

„Dl Gerea, mare specialist în toate, când a fost ministrul Economiei nu a făcut nimic, acest coleg argeșean ca și mine și-a permis când era ministru să lase să se distrugă Arpechim, unde erau vreo 5.000 de oameni, da? Nu mai spun de Oltchim. Nu are nicio realizare, decât realizări negative. Să ne lase în pace cu filosofiile dânsului de mare specialist în anumite domenii. În justiție nu se pricepe absolut deloc și să își vadă de treaba lui”, a adăugat Rădulescu.

Acesta a spus că PSD trebuie să le „arate obrazul” celor de la ALDE și a apreciat că partenerii de coaliție conduși de Călin Popescu Tăriceanu „au, probabil, un interes paralel”.

„Până acum, de când suntem în coaliție cu ei, mereu am fost la Președintele României și peste tot împreună. E prima dată când au mers separat. Să nu ne atragă nouă atenția și să nu ne arate nouă obrazul ALDE, pentru că nu au de ce. Noi trebuie să le arătăm lor, pentru că au început să facă aceste chestiuni, ei ne-au prelungit cu legea offshore-ului, ei tot l-au susținut pe dl Toader deși e locul PSD. Noi nu ne-am băgat să discutăm de miniștrii ALDE că am înțeles că toți sunt extraordinari. Dacă tot sunt buni și extraordinari, oare de ce ministrul de Externe nu a propus rechemarea și face o evaluare de atâta timp de parcă ar căuta motive. Dacă citea numai cine a semnat protocoalele astea și-l vedea pe Maior cred că era cel mai important motiv. Toate chestiile astea la un loc ne arată nouă că au, probabil, un interes paralel, un alt interes față de cel pe care îl avem noi în coaliție”, a indicat social-democratul.

Rădulescu a menționat că este foarte supărat și pe ministrul Mediului și a acuzat-o pe Grațiela Gavrilescu că din cauza ei România plătește amenzi.

„Pe dna Gavrilescu eu sunt foarte supărat, din două motive. Nu a dat avizul de un an de zile pentru autostrada Pitești-Sibiu, nu putem să facem autostrada din cauza ei. Sunt licitațiile făcute și dânsa de un an de zile se scârmă unde
s-o fi scârmând și nu dă autorizație de mediu, păi e normal să fie așa? Noi am început să plătim amenzi, Comisia Europeană ne-a spus că suntem în infringement cu gropile de gunoi. Aceste gropi de gunoi, pe programul Comisiei Europene, ar fi trebuit ca 20% inițial, acum s-a ajuns la 40% din gunoi să fie reciclat, să nu îl mai arunci în groapa de gunoi. Doamna cred că are alt interes că dacă am ajuns noi românii să plătim amenzi din cauză că ministerul Mediului nu-și face treaba și nu s-a ocupat de lucrul ăsta. Deci miniștrii să fie evaluați corespunzători de către partide, nu pe unii miniștri să îi ții pentru că vrei tu să îi ții”, a precizat social-democratul.


















1531 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Hei măi Cătălin Rădulescu! (Vineri, 26 octombrie 2018, 13:07)

    asavreau [utilizator]

    Tocmai ce a-ți pus la cercetare pe unul care spune că sunt lumi paralele.Tu de acolo vii și acolo stai Cătăline și nu-i corect să te plătim noi.Du-te Cătăline să te plătească ăia din lumea paralelă.Noi,dacă plătim pretindem ca parlamentarii să facă ce vrem noi,nu ce vor ei sau lumea lor paralelă.
    • 0 (0 voturi)    
      la cat de corect scrii (Luni, 29 octombrie 2018, 10:30)

      AndJorj [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      nu cred ca esti indreptatit sa "i-ti" dai cu parerea despre cercetare
  • +4 (4 voturi)    
    Mitraliere vechi (Vineri, 26 octombrie 2018, 13:19)

    ruskimushki [utilizator]

    se caseaza.
    Unele ajung insa piese de muzeu.
  • +5 (5 voturi)    
    Hai, eject! (Vineri, 26 octombrie 2018, 13:27)

    JustinCase [utilizator]

    Mi se pare logic, ca mitraliera: traim intr-un stat paralel, cu ministri ce vin din realitati paralele, avand interese paralele.

    Ati fost la vot in 2016?
  • 0 (0 voturi)    
    :)) (Vineri, 26 octombrie 2018, 17:11)

    nahir [utilizator]

    previzibilul și penibilul penal dragnea i-a dat drumul din lanț lătrăului mitralieră? Pe când să-l așteptăm la interval și pe celălalt lătrău, șpionul parașutat cu barca din Siberia, nespălatul pletos care o mânânca mai deunăzi de cur, pe Kovesi?
    Se mănâncă între ei pretinii? :))


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version