Procurorul Mihaiela Iorga se întoarce la DNA

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 25 octombrie 2018, 15:52 Actualitate | Esenţial


Mihaiela Moraru Iorga
Foto: Agerpres
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încetarea suspendării din funcţie a procurorului Mihaiela Moraru Iorga şi reluarea activităţii acesteia la Direcţiei Naţională Anticorupţie, transmite Agerpres.

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încetarea suspendării din funcţia de procuror a Mihaielei Moraru Iorga, începând cu data de 18 octombrie, data intrării în vigoare a Legii 303/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea 242/2018, şi reluarea activităţii sale, în funcţia avută anterior, cea de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală, începând cu aceeaşi dată'', se arată în minuta deciziei de joi a Secţiei.

Pe 8 februarie, procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada 2015 - iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, Mihaiela Moraru Iorga, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenţie directă, l-ar fi ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive şi omisive.

Mihaiela Moraru Iorga este acuzată că a desfăşurat activităţi de anchetă în afara cadrului legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT, care erau legal învestiţi cu exercitarea acţiunii penale împotriva persoanei respective.

Ulterior, pe 18 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a constatat nulitatea rechizitoriului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată, cauza fiind restituită la DNA Ploieşti. 


















1638 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    bun (Joi, 25 octombrie 2018, 15:55)

    dum_i [utilizator]

    toti coruptii ingrasa dna-ul

    romania e istorie.

    bravo ciolanis
    • +1 (1 vot)    
      Desteptule, (Joi, 25 octombrie 2018, 18:44)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui dum_i

      multumeste-i lui tt si lui draknea.
      Ce treaba are presedintele ?
  • +2 (4 voturi)    
    ceva e putred (Joi, 25 octombrie 2018, 15:57)

    Kosmos [utilizator]

    Cand exista indicii si acuzatii , personajul se suspenda din functie pana la clarificarrea situatiei..
    CSM comite un act de imoralitate
  • +3 (5 voturi)    
    vai de capul nostru ! (Joi, 25 octombrie 2018, 16:00)

    lp [utilizator]

    o dau afara pe kovesi, vine inapoi individa asta.... ca sa nu mai vorbim de posibila viitoare sefa


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version