Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

România, obligată de CEDO să achite peste 9.000 de euro unui tânăr torturat de Poliția din Bistrița

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 23 octombrie 2018, 2:44 Actualitate | Esenţial


România este obligată, printr-o decizie a CEDO, să despăgubească cu 9000 de euro un tânăr din Bistrița care, în 2011,a fost agresat și torturat de polițiștii din Bistrița pentru a recunoaște o faptă pe care nu a comis-o.Lovit cu un baston în cap, i-a fost crăpat timpanul și de durere, a făcut pe el, potrivit Mediafax.

Potrivit deciziei CEDO, polițiștii bistrițeni sunt acuzați de tortură în cazul unui elev din Bistrița, suspect într-un caz de tâlhărie. Tânărul a fost ridicat de la școală de doi polițiști și, după o percheziție la domiciliul acestuia, de unde au fost ridicate mai multe obiecte, a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud pentru interogatoriu.

„Este vorba despre o întâmplare petrecută în urmă cu un aproape opt ani, în ianuarie 2011, cu un elev de liceu care avea niște probleme de sănătate de mic și care consuma, în acea perioadă, etnobotanice. Pe fondul acesta al comportamentului deviant destul de serios, undeva la un magazin de cartier vizavi de blocul în care locuia tânărul a avut loc o tâlhărie. Polițiștii îl căutau pe autor și aveau cumva convingerea un copil cu probleme ar fi de vină. L-au luat de la cursuri în timpul orelor, l-au dus acasă de unde au ridicat niște haine care semănau cu cele cu care spusese vânzătoarea că ar fi fost îmbrăcat tâlharul, după care le-a spus părinților că trebuie să îl ducă la poliție pentru a-i lua o declarație. Părinții le-au spus polițiștilor că băiatul are probleme, și le-au solicitat polițiștilor să nu îl bată pentru că au are probleme de sănătate. În timpul audierilor, copilul nu a vrut să recunoască fapta și atunci unul dintre polițiști a zis – <adu-l pe Cristian> - acel baston de cauciuc care trebuia să scoată informația... Polițiștii au început să-l lovească fără milă peste cap, peste gât, peste spate. A fost bătut atât de crunt încât și a făcut nevoile pe el iar polițiștii se amuzau pe tema acestuia și îi spuneau copilului: <vezi că dacă nu recunoști, dai de nașpa>. Asta mi-a rămas și mie în minte. Expresia ste reținută și în decizia Curții Europene. Unul dintre polițiști l-a lovit cu bastonul, altul l-a urecheat și la sfârșit l-au lăsat să meargă acasă. Părinții, când l-au văzut plin de vânătăi, l-au dus la urgențe unde s-a constatat că avea timpanul spart. Spre seară polițiștii au sunat din nou, că trebuie să mai dea tânărul o declarație. Părinții au venit direct la mine și am mers împreună la poliție (...) Dosarul tâlhărie a fost clasat. Zilele următoare am făcut plângere penală pentru tortură, pentru agresarea unei persoane pentru scoaterea de informații, însă cazul a fost clasat”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, avocatul Sergiu Rădăcină, avocatul tânărului pe care statul român trebuie să îl despăgubească.

Timp de patru ani, avocatul bistrițean nu a reușit să dovedească abuzurile la care a fost supus clientul său, așa că a decis să facă plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce a primit de trei ori soluție de clasare.

În urma deciziei date marți a CEDO, în dosarul nr. 71908/14, România a fost condamnată pentru încălcarea articolului 3 al Convenţiei Drepturilor Omului, care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. De asemenea, judecătorii CEDO au stabilit că statul român trebuie să îi plătescă tânărului din Bistrița despăgubiri în valoare de 9.000 de euro la care se adaugă și cheltuielile de judecată în valoare de 1.445 de euro.



















239 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version