Sesizarea depusă de Dăncilă  la CCR: Înalta Curte își arogă atribuții care revin Parlamentului / ÎCCJ acționează, din 2014, potrivit unei “reguli” proprii

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 21 octombrie 2018, 21:01 Actualitate | Esenţial


Viorica Dancila
Foto: gov.ro
Instanța Supremă și-a stabilit propriile reguli, încă din 2014, în ceea ce privește completele de 5 judecători și refuză intenționat să aplice modificările legale, se arată în sesizarea depusă de premierul Viorica Dăncilă la CCR, document obținut de Mediafax.

Pe 2 octombrie, premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR în legătură cu existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

Controversele au început după ce a intrat în vigoare Legea 304/2004 de modificare a legii privind organizare judiciară. Aceasta prevede că vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Secţiei Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toţi magistraţii din complet sunt traşi la sorţi.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a anunţat că modificările legislative aduse Legii nr.304/2004 nu conţin norme tranzitorii în cazul formării completelor de 5 judecatori aşa că schimbările intră în vigoare abia anul viitor.

Din sesizarea, obținută de Mediafax, depusă la Curtea Constituțională de premierul Viorica Dăncilă:

-considerăm că neaplicarea de către înalta Curte de Casație și Justiție, în privința completelor de 5 judecători, a legii astfel cum a fost adoptată în Parlament, împreună cu refuzul explicit de a modifica configurația completelor în acord cu prevederile legale, reprezintă o depășire de către instanța supremă a atribuțiilor sale constituționale prin arogarea unor atribuții care revin Parlamentului, situație care este de natură să creeze un conflict juridic de natură constituțională.

-în practică, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit în februarie 2014, un alt sens al alin 5 art 32 din Legea nr 304/2004, reținând că persoanele enumerate acolo să fie considerate ca făcând parte "de drept" din compunerea completurilor de 5 judecători.

- în baza acestei interpretări a Colegiului de conducere a ÎCCJ, începând cu februarie 2014, (dată cu vădită încălcare a legii), odată cu intrarea în vigoare a Legii 255/2013, în completele de 5 judecători, desemnarea prin “tragere la sorți, în ședință publică” a avut loc doar pentru 4 membri titulari, cel de-al cincilea membru fiind considerat „de drept” președintele ÎCCJ, vicepreședinții sau șefii de secție.

-acest conflict de natură constituțională poate fi plasat/analizat pe două coordonate: în primul rând, și cel mai evident, este vorba despre o înfrângere sistematică a voinței legiuitorului și chiar a Curții Constituționale, în al doilea rând, mai puțin evident, dar la fel sau poate chiar mai grav, înfrângerea garanțiilor constituționale ale accesului liber la justiție, care are vocație de drept, dar și de principiu constituțional, aplicabil tuturor drepturilor fundamentale.

-făcând totală abstracție de dispozițiile exprese ale legii, și de competența sa astfel cum este circumscrisă de art 126 din Constituție, ÎCCJ a procedat, în mod continuu, din 2014, prin Colegiul de conducere, potrivit unei “reguli” proprii, la stabilirea componenței completelor de 5 judecători, pentru ca, prin ultima hotărâre a Colegiului de conducere să refuze explicit aplicarea imediată a noii legi, creând ea însăși așa zise norme tranzitorii care nu reprezintă altceva decât o consfințire expresă a încălcării legii (Hotărârea din 89/04.09.2018)

-nici măcar după ce în februarie 2018 Curtea Constituțională a statuat asupra sensului constituțional al normei aplicabile în materie, Colegiul de conducere al ÎCCJ nu doar că nu și-a corectat practica în urma dezlegării obligatorii cu privire la înțelesul constitutional al art 32 alin 5 din legea 304/2004, dar a refuzat, în mod expres, să pună în aplicare și noile prevederi legale, intrate în vigoare prin legea 207/2008.

-prin Hot 89/04.09.2018 a Colegiului de conducere, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să continue încălcarea legii, contrar voinței Parlamentului și cu ignorarea jurisprudenței instanței constituționale și a celei europene, așadar art 1. din Constituție care consacră valorile fundamentale statului român, stat de drept bazat pe principiul separației și echilibrului puterior în stat.

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate, pe 7 noiembrie, seizarea făcută de premierul Viorica Dăncilă în legătură cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) referitor la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.


















3647 vizualizari

  • +30 (34 voturi)    
    . (Duminică, 21 octombrie 2018, 21:20)

    theo667 [utilizator]

    Daca a fost in stare sa scrie Dancila toata sesizarea eu mananc laptopul la micdejun. Asta e inteligenta de impunge. E scrisa cap coada de avocatii taranusului cu ciorapi in sandale
    • +1 (3 voturi)    
      Nu mai e trist deja (Luni, 22 octombrie 2018, 9:02)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      Citeam articole si analize vorbind de "saraca Dancila"... dar asta, daca trimite asa ceva, dupa ce semneaza "ca primarul" si apoi si-o va lua, sunt curios cate secrete va scuipa ca sa nu faca puscarie. Pentru ca va face sigur.
    • +2 (4 voturi)    
      Lăsați laptopul in pace,el nu are nicio (Luni, 22 octombrie 2018, 9:04)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      vină.Este clar pentru toată lumea că Docila nu poate scrie singură nici măcar o propoziție simplă.
      Este textul 100% al avocaților Dictatorului pentru
      al scăpa de pușcărie.De doi ani așa zisa guvernare
      se rezumă la scăparea lui Liv Jong Unu.In rest Țara
      merge pe pilot automat și ăla beat.
  • +22 (28 voturi)    
    Doamne Fereste ! (Duminică, 21 octombrie 2018, 21:26)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Cum asa, si la ICCJ sunt numati hoti si mafioti ca in Parlament? Cred ca Drancila face o mare confuzie: in ICCJ sunt magistrati, nu gunoaie psd+alde+udmr,
  • +21 (25 voturi)    
    Pavian "inteligent" ? (Duminică, 21 octombrie 2018, 21:40)

    Lu48 [utilizator]

    Sau Livache i-a dat pavianului cu o mana de mancare si cu cealalta un plic de trimis la adresa indicata ?
  • +5 (7 voturi)    
    cum a facut sesizarea? (Luni, 22 octombrie 2018, 4:58)

    gopo2016 [utilizator]

    in scris? verbal? e asa proasta ca nu cred ca sa exprimat bine deci e nula, vaca idioata din teleorman nu trebuie luata in seama nici cum,, sluga trebuie lasata la vatra eventual eutanasiata sa nu raspindeaca prostie
  • +6 (8 voturi)    
    Zău? (Luni, 22 octombrie 2018, 5:47)

    Lake123 [utilizator]

    Ce vorbești cucoană? De unde-ai mai scos-o și p-asta? C-așa vreți voi? EI, iaca, nu mai e ca voi.
  • +4 (6 voturi)    
    măi vasilico, (Luni, 22 octombrie 2018, 7:45)

    nahir [utilizator]

    că astea nu sunt vorbele tale, spune-i penibilului și penalului dragnea să nu se mai chinuie și să se ducă singur la pușcărie. Ar economisi timp și bani pentru toată lumea.
  • +2 (4 voturi)    
    Tanti ViVi sa-si sustina argumentatia (Luni, 22 octombrie 2018, 9:49)

    barba-neagra [utilizator]

    Doamna Prim(a) Ministr(a) este rugata ca in ziua de 7 Noiembrie, orele cand poate 'mneaei, sa binevoiasca a se prezenta la Curtea Consttutionala pentru a-si sustine punctul de vedere.

    .PS Poate fi insotita de avocatul Tudorica Tudor doar formal.
    Semnat: magistratii cu coloana verticala.

    Ps ps: banuiesc ca macar din bun simt madam ar putea sa fie prezenta macar cand se citeste chestia...
  • +1 (3 voturi)    
    . (Luni, 22 octombrie 2018, 12:15)

    I [utilizator]

    cand dau ordonante de urgenta cand nu e nici o urgenta guvernul psd a lui dancila nu isi aroga atributii care revin parlamentului? Care e urgenta in a modifica legile justitiei? vin inundatii si trebuie luate masuri repede?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version