Inspecția Judiciară anchetează trei procurori militari din dosarul protestului din 10 august
Potrivit reprezentanților Inspecției Judiciare, sunt efectuate cercetări privind activitatea procurorilor militari Gheorghe Cosneanu (șeful secției Parchetelor Militare din Parchetul General), Bogdan Pârlog (cel care s-a aflat, în noaptea protestului din 10 august la manifestare) și Codruț Mihalache.
Procurorii militari sunt cercetați pentru că ar fi încălcat ordinele și procedurile interne privind ancheta protestului din 10 august. Concret, aceștia au instrumentat dosarul protestului înainte ca acesta să fie preluat de către secția militară din cadrul Parchetului General. După mutarea dosarului la Parchetul General, aceștia se ocupă în continuare de caz, fiind delegați la Parchet, deși un ordin interzice acest lucru.
De altfel, procurorul Bogdan Pîrlog mai este vizat de Inspecția Judiciară într-o cauză. Instituția a exercitat, la finele lunii august, acţiunea disciplinară faţă de procurorul militar Ciprian Pârlog, cel care a fost la protestul din 10 august, pentru că prin opiniile exprimate într-un articol de presă din 25 ianuarie 2018, ar fi denigrat judecătorii CSM şi inspectorii IJ.
„Ca urmarea a efectuării cercetării disciplinare în perioada 8 mai – 7 august 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Bogdan Ciprian Pârlog (procuror militar, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti) pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că prin opiniile exprimate în cuprinsul articolului „Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar” (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul www.juridice.ro), cu desconsiderarea explicită şi totală a normelor şi standardelor de conduită impuse magistraţilor, a denigrat, în mod deliberat, pe de o parte, membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciind că aceasta este „fidelizată” şi „favorabilă actualei puteri politice”, şi inspectorii Inspecţiei Judiciare, pe care i-a calificat drept „organisme controlate de către factorul politic prin care (…) se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor”, se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
cand poti interveni violent si ilegal asupra unor protestatari si sa nu patesti nimic!
halal tara!