Ultimul editorial al jurnalistului Jamal Khashoggi, care ar fi fost ucis în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a fost publicat de Washington Post. Articolul este o pledoarie pentru nevoia de libertate a presei în lumea arabă, Jamal Khashoggi cerând formarea unei platforme internaționale independente care să ofere oamenilor din această zonă accesul la informații corecte despre ceea ce se întâmplă în lume și în propria societate, astfel încât să nu mai fie manipulați de propaganda guvernelor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Editorialul a fost trimis redacției Washington Post de traducătorul și asistentul lui Jamal Khashoggi cu o zi înainte ca acesta să fie dat dispărut după vizita sa la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. Redacția a decis să amâne publicarea textului în speranța că acesta se va întoarce și va putea contribui la editarea textului. Acum este clar că acest lucru nu se va mai petrece. Articolul redă perfect pasiunea și atașamentul jurnalistului pentru libertatea presei în lumea arabă, o libertate pentru care se pare că a plătit cu propria sa viață, consemnează Washington Post.

În editorialul intitulat ”Lumea arabă are nevoie de libertatea presei mai mult decât orice altceva”, Jamal Khashoggi vorbește despre cenzură și despre modul în care societățile respective sunt manipulate de către propaganda de stat.

El face o analiză a situației pornind de la raportul Freedom House asupra libertății mass media în lumea arabă, document care arată că Tunisia este singurul stat din această zonă a lumii în care se poate vorbi despre o presă liberă, fiind urmată de Iordania, Maroc și Kuwait, în timp ce verdictul pentru restul statelor arabe, inclusiv Arabia Saudită, este unul negativ.

Prin urmare, oamenii din aceste state sunt neinformați sau dezinformați, fiind incapabili să abordeze, cu atât mai puțin să dezbată public, problemele care afectează regiunea sau viața lor de zi cu zi. Narativul impus de stat este cel care domină mentalul colectiv și, deși mulți nu îl cred, majoritatea populației cade vicitmă acestei narațiuni false. Jurnalsitul se arată pesimist, adăugânc că, din păcate, este puțin probabil ca situația să se schimbe.

Jurnalistul invocă și faptul că primăvara arabă din 2011 a sfârșit prin a distruge speranțele celor care atunci au crezut că va urma o mișcare de emancipare și de eliminare a cenzurii. Jurnalistul îl amintește pe prietenul său, scriitorul saudit Saleh al-Shehi care a fost condamnat la cinci ani de închisoare după ce a publicat un articol extrem de critic la adresa conducerii Arabiei Saudite.

Guvernele au continuat să cenzureze presa. ”A fost o vreme când jurnaliștii au crezut că Internetul va elibera presa de cenzură și va elimina controlul asupra presei scrise. Dar guvernele a căror existență depinde tocmai de controlul informației au blocat agresiv internetul, au arestat reporteri și au făcut presiuni asupra publicitarilor astfel încât să nu mai finanțeze anumite publicații”, consemna jurnalistul.

Lumea arabă se confruntă cu propria sa cortină de fier, impusă de propriile guverne și nu de forțe externe. În timpul războiului rece, Radio Europa Liberă a jucat un rol extrem de important pentru Europa de Est. Lumea arabă are nevoie de ceva similar, mai spunea el.

”Lumea arabă are nevoie de o versiune modernă a acelui tip de media transnaționale astfel încât oamenii să poată fi informați în legătură cu evenimentele globale. Mai mult, avem nevoie să oferim o platformă independentă pentru vocile arabe. Suferim de sărăcie, proastă administrație și un nivel scăzut de educație. Prin crearea unui forum internațional independent, ferit de influența națională a guvernelor care propagă ură, oamenii obișnuiți din lumea arabă ar putea să abordeze problemele structurale cu care se confruntă societățile lor”, conchide jurnalistul.