Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat, miercuri dimineaţă, referindu-se la ordonanța de urgență privind legile justiției, că se face o analiză pe efectele acestui act normativ, în condițiile în care există neclarități legate de pentru procurorii din parchete.

Augustin LazarFoto: Agerpres

"Şi noi am vrea să ştim ce vreţi să ştiţi dumneavoastră. Este o analiză în curs. Vom face o analiză", a declarat procurorul general, întrebat de OUG privind legile justiţiei şi cum se aplică prevederile acesteia, scrie Mediafax.

Secția pentru procurori CSM discută, în ședința de miercuri, punctele de vedere trimise de Parchetul General, DNA și DIICOT pe ordonanța de urgență pe legile justiției. Va fi luată în discuție și o notă a Direcţiei resurse umane şi organizare privind situaţia delegărilor din Ministerul Public.

Articolul pe care cele trei instituții au transmis puncte de vedere prevede că "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Noile prevederi din ordonanţa de urgenţă, care a fost publicată marți în Monitorul Oficial, impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT.