Seism 2018 Ministrul Mihai Fifor: Ne dorim să achiziţionăm încă un spital de campanie pentru Armata României

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 14 octombrie 2018, 17:39 Actualitate | Esenţial


Mihai Fifor
Foto: Facebook
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, prezent duminică la spitalul de campanie pe care MApN îl constituie în poligonul Centrului 70 Geniu Aviaţie din comuna Pantelimon, în cadrul exerciţiului "Seism 2018", a declarat că oficialii ministerului doresc înzestrarea Armatei cu încă o astfel de capacitate, relatează Agerpres.

"Este cea mai modernă şi cea mai bine utilată astfel de capacitate din România. Un spital de rol 2 extins, un spital care în momentul acesta poate adăposti 60 de paturi, dotat cu absolut tot ce trebuie, de la intervenţie chirugicală până la tomograf. (...) Se lucrează pe ture. În momentul de faţă, aici avem 20 de medici, dar vor intra în exerciţiu un număr mult mai mare. (...) Noi avem în planurile de înzestrare a Armatei, gândim încă o astfel de capacitate. Până la urmă, în momentul în care discutăm despre medicina operaţională, ne gândim inclusiv la astfel de capabilităţi. Nu poţi să asiguri asistenţă medicală (...) fără să fii foarte bine înzestrat", a afirmat ministrul.

El a mai precizat că spitalul de la Pantelimon "nu este mult diferit" faţă de spitalul mobil israelian de nivel 3, care este instalat la Bucureşti în cursul acestei zile.

"Ne dorim ca măcar încă un astfel de spital să putem să achiziţionăm pentru Armata României, dar în paralel ne gândim foarte mult să înzestrăm spitalele pe care le avem în sistemul medical militar, începând cu Spitalul Militar Central şi cu celelalte spitale din sistem, pentru că în ultimă instanţă pacientul ajunge într-unul din aceste spitale", a adăugat ministrul Apărării.

Potrivit lui Fifor, de la momentul declanşării exerciţiului, MApN s-a implicat cu peste o mie de militari şi cu două aeronave, care au transportat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică răniţii la Cluj.

"Spitalul este gata pentru începerea activităţii, pentru a putea prelua răniţi ce vor fi dirijaţi către noi. Este o activitate pe care MApN este pregătit să o ducă la bun sfârşit, suntem antrenaţi şi pentru genul acesta de activităţi, pentru sprijinul la dezastre. Dorim să arătăm la finalul exerciţiului că în ceea ce priveşte MApN ne putem face oricând pe deplin datoria", a spus oficialul.

Fifor a subliniat că Ministerul Apărării Naţionale este pregătit "în detaliu" pentru a sprijini Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă în derularea simulării şi a subliniat importanţa interoperabilităţii.

"Până acum eu zic că se descurcă, este însă numai prima parte a acestui exerciţiu. Nimeni nu îşi doreşte ca un astfel de lucru să se întâmple în mod real, dar trebuie să fim foarte bine pregătiţi. Este un exerciţiu care, dincolo de faptul că arată modul în care sunt antrenaţi salvatorii, cum lucrează şi celelalte instituţii, arată modul de interoperabilitate între instituţiile statului şi cred că acest este lucru este cel mai important, pentru că dacă nu reuşim să colaborăm şi să comunicăm în caz de dezastru, este practic aproape imposibil să poţi să ai un rezultat imediat şi o intervenţie de urgenţă, aşa cum se solicită în cazul unui astfel de dezastru", a spus el.

Exerciţiul "Seism 2018" îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple.


















1202 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version