Alegeri pentru Senat în Cehia: Opoziția a câștigat cele mai multe mandate. Pentru prima dată, Partidul Comunist nu va avea niciun reprezentant
În aceste alegeri au fost disputate o treime dintre cele 81 de mandate de senator, la aproape un an după alegerile din Camera Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului ceh) care au adus la putere ANO, partidul premierului Babis.
În Cehia, camera inferioară este principala structură de decizie legislativă, iar guvernul poate anula un veto al Senatului.
Partidul Civic Democrat a obţinut 10 dintre cele 27 de mandate disputate, în timp ce ANO a câştigat doar un mandat, la fel ca social-democraţii, parteneri ai ANO în coaliţia guvernamentală de la Praga.
Pentru prima dată în ultimii peste 20 de ani, Partidul Comunist nu va avea niciun reprezentant în Senatul ceh, singurul candidat comunist fiind înfrânt.
Prezenţa la vot la al doilea tur al alegerilor pentru Senatul ceh, desfăşurat vineri şi sâmbătă, a fost de numai 16,5%, mult sub prezenţa de 60,8% înregistrată la alegerile din 2017 pentru Camera Deputaţilor.
În alegerile municipale desfăşurate în urmă cu o săptămână, ANO a obţinut 30% din voturi, rămânând cel mai puternic partid, în timp ce Partidul Civic Democrat a câştigat doar 15% din sufragii.
- +3 (3 voturi)Felicitari !! (Sâmbătă, 13 octombrie 2018, 20:53) imi_pasa_de_romania [utilizator]Vrem si noi :(raspunde trimite
- +2 (2 voturi)Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 13 octombrie 2018, 21:14) [anonim]raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Te referi desigur (Sâmbătă, 13 octombrie 2018, 22:36) acasa1284285656193 [utilizator] i-a raspuns luiLa prezenta rusinoasa la vot: nici 17%. Si ei ca si noi manati de o apatie si din lipsa insusirii valorilor democratice, la loc de cinste aflandu-se votul popular.raspunde trimite
-
- 0 (0 voturi)Păcat că n-au intrat comuniștii (Sâmbătă, 13 octombrie 2018, 22:48) Nyk1 [utilizator]Nu știu pe cine altcineva se pot baza muncitorii cehi să le apere drepturile.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 13 octombrie 2018, 23:13) [anonim]raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Bravos Cehia! (Sâmbătă, 13 octombrie 2018, 23:16) democtrates [utilizator]In sfarsit un partid comunist inlaturat, pe cand la noi si cu PSD-ul? Poate in vise, dar speranta moare ultima !!!raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Cel mai important (Duminică, 14 octombrie 2018, 0:03) Rahan5 [utilizator]Ar trebuii si in Romania separate alegerile pentru Senat de cele pentru Deputati. Daca vine un partid ca PSD-ul lui Dragnea la putere intr-un an, sa fie posibila inlaturarea Guvernului la alegerile pentru Senat in anul urmator sau peste 2 ani. Romania in 2018 nu face altceva decat asteapta inca 2 ani ca ,,hoitul politic" a lui Dragnea sa intre definitiv in groapa. Istoria poate sa n-aiba rabdare cu Romania inca 2 ani.raspunde trimite

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul