Poliţiştii au reţinut un bărbat acuzat că a violat un minor în vârstă de opt ani, iar în urma investigaţiilor s-a stabilit că este vorba despre copilul biologic al suspectului, făcut cu sora sa, se arată într-un comunicat remis joi de IPJ Dâmboviţa, citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au documentat activitatea infracţională a unui bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de viol, faptă săvârşită în anul 2014. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile (joi, n.r.) să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă'', a precizat IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, la data de 10 octombrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 34 de ani, din Priboiu, bănuit de comiterea infracţiunii de viol. De asemenea, miercuri, poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale au descins la locuinţa acestuia. În urma percheziţiei domiciliare, au fost ridicate mijloace materiale de probă, iar bănuitul a fost condus la sediul Poliţiei pentru audieri.

Din cercetările efectuate poliţiştii au stabilit că, în perioada ianuarie-iunie 2014, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, bărbatul ar fi obligat un minor, în vârstă de 8 ani, să întreţină raporturi sexuale cu el.

''Având în vedere faptul că exista suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2004-2005, bănuitul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu sora sa (mama minorului) a fost dispusă o expertiză genetică judiciară. Potrivit raportului de expertiză genetică judiciară, întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică-Serviciul Biocriminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a conturat ipoteza că bărbatul este tatăl biologic al persoanei vătămate'', a informat IPJ Dâmboviţa.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz.