UPDATE FORT: Transportatorii au protestat joi în 19 județe, circulația microbuzelor și autobuzelor a fost oprită 

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 11 octombrie 2018, 11:08 Actualitate | Esenţial


Microbuze
Foto: Hotnews
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a protestat joi în 19 județe, unde a fost oprită circuația mașinilor de transport persoane, a declarat pentru Mediafax Augustin Hagiu, preşedinte FORT.

„În prezent se protestează în 19 județe, iar impactul va fi și mai mare în orele următoare. Între timp am fost sunat de către Parlament, voi merge acolo la conducerea Camerei Deputaților și voi vedea exact care este situația. Acum voi pleca de la birou către Parlament. Sper că rezolvăm, pentru că altfel nu văd de ce m-ar chema. Este forul superior care legiferează, în momentul de față în Parlament se află legea Transporturilor, domnul ministru propune norme, eu zic că lucrurile se vor clarifica. Și sper să se clarifice”, a declarat, liderul FORT.

Ce spunea dimineață Hagiu: 

„Am început deja să protestăm în nouă județe: Vaslui, Iaşi, Botoşani, Galați, Constanța, Braşov, Călăraşi, Neamț și Mureș, urmând ca în perioada următoare să fie oprită circulația şi în celelalte județe. La această oră este oprită circulația şi pe ruta județeană şi interjudețeană, până în ora 12.00, urmând să continuăm până la scoaterea acestui ordin”.

Primele două județe care au oprit transportul de persoane interjudețean şi județean de persoane au fost Vaslui şi Iaşi. Circulația se opreşte în mai multe județe, printre care Bistrița și Satu Mare. Numărul total de maşini licențiate pentru cursele regulate de transport județean și interjudețean este de circa 30.000 iar daca FORT va opri circulația în jumătate din țară, așa cum și-a propus, se vor opri circa 16.000 de mașini, a spus Hagiu.

Transportatorii sunt nemulțumiți de un ordin al ministrului Transporturilor Lucian Șova care liberalizează transportul județean de persoane. Mai multe întâlniri au avut loc la Ministerul Transporturilor, iar pentru joi transportatorii au anunțat întreruperea transportului de persoane. Ulterior Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunțat că a anulat protestul programat joi dimineața în toată țara și i-a solicitat o întrevedere premierului Viorica Dăncilă în care să îi prezinte situația.

Pe de altă parte, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) spune că nu va participa joi la protest, dar a solicitat o întâlnire de urgenţă cu premierul Viorica Dăncilă pentru detensionarea situaţiei din acest domeniu. Potrivit unui comunicat al COTAR, citat de Agerpres, transportatorii din toată ţara aşteaptă întâlnirea cu Dăncilă, pentru a lua o decizie în privinţa viitoarelor proteste.

Ce spun cei de la COTAR

Nemulțumirile au pornit de la inițiativa ministrului Transporturilor, Lucian Șova, care vrea, prin proietul de Ordin de ministru pentru modificarea regulilor de atribuire a licențelor de transport rutier de persoane, să schimbe regulile jocului în timpul jocului. Nu a făcut niciun efort pentru a elimina pirateria din acest domeniu, dar face toate demersurile pentru a elimina transportatorii care funcționează legal, în condițiile actuale ale pieței, deși toți au câștigat licitațiile respectând condițiile impuse de lege, nu înseamnă decât a aduce pe altcineva în locul celor care au investit deja în parcurile auto actuale.
           
Domnia sa este promotorul activității neautorizate, nelicențiate din România, este cel care a creat haos pe piața de transport persoane, prin introducerea sintagmelor „în mod repetat” și în „în mod permanent” în legea 38/2003 in anul 2015.

Domnul Ministru Șova argumentează prin faptul că ar fi presat, pe de o parte, de Consiliul Concurenței, iar pe de altă parte, de Consiliul Europei, să adopte aceste modificări legislative, însă acestea apar doar ca justificări de suprafață, fără a avea profunzime. Este, într-adevar, în atributul Ministerului să asigure condiţiile unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, iar acest lucru era necesar a se fi realizat și până acum, potrivit dispozitiilor OG 27/2011, însă această necesitate a existat și există în legislația care reglemetează activitatea de transport, iar piața de transport este așezată în prezent și apare ca stabilă, tocmai ținându-se cont de această legislație și respectând-o.



















1147 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    protestati, dar ... (Joi, 11 octombrie 2018, 11:49)

    uman [utilizator]

    Povestiti sau vorbiti si despre calitatea sau starea tehnica a microbuzelor cu care deserviti aceste contracte?
    Ori despre prestanta sau pregatirea soferilor aferenti?
    Vorbiti si despre riscurile la care expuneti calatorii si orice alti participanti la trafic prin exploatarea acestor rable?
    Bineinteles, tot sub blanda supraveghere a autoritatilor competente... Care daca isi faceau treaba, nu mai existau rable, dar despre ce vorbim?
  • +5 (5 voturi)    
    Cam târziu (Joi, 11 octombrie 2018, 12:08)

    florinos [utilizator]

    Oare câți dintre acești transportatori, asa zici cinstiți, au coalizat cu partidul cand a venit vorba sa aducă protestatari la mitingul PSD ?

    Ultima data cand am mers cu un microbuz am ramas uimit de cum soferul incalca limita de viteza, lua pasageri de pe marginea drumului desi nu mai erau locuri, nu le spunea pasagerilor sa isi puna centura de siguranta, chiar el conducea fara centura.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version