Un bărbat suspectat că a agresat sexual două minore a fost arestat preventiv în Capitală
Polițiștii din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus executare un mandat de aducere, pe numele unui bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de agresiune sexuală.
Din datele şi probele administrate de către poliţişti din cadrul Secţiei 19 în două cauze privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală, a rezultat presupunerea rezonabilă că acestea ar fi fost comise de către aceeaşi persoană.
"Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate a fost identificat şi ulterior depistat un bărbat, în sarcina căruia au fost reţinute infracţiunile reclamate, respectiv, la data de 19 august a.c., în timp ce se afla pe o alee din sectorul 5, s-ar fi apropiat de o minoră, în vârstă de 11 ani, şi ar fi atins-o în zonele intime, după care ar fi încercat să o sărute, iar la data de 26 septembrie a.c., bănuitul ar fi atins în zona intimă o altă minoră, în vârstă de 11 ani, în timp ce se aflau pe o stradă din sectorul 5", anunţă Poliţia Capitalei.
Luni, a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind dus pentru audieri la sediul secţiei de poliţie. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Încă o data pentru cei cu deficiente:
Adulți, consens, legal vs minor, abuz, ilegal