​VIDEOREPORTAJ Tot ce știe România despre referendum: ce a lăsat Dumnezeu și cum lucrează Satana în țara care iese la vot după ce s-a uitat la televizor. „Zău, zău, nu se poate așa ceva! I-aș strânge de gât”

de Clarice Dinu, Victor Cozmei     HotNews.ro
Vineri, 5 octombrie 2018, 8:25 Actualitate | Esenţial


Referendum in Romania
Foto: Hotnews
În România, Dumnezeu a lăsat multe. Bărbatul cu femeia, sigură lucrare. O știe tot românul. Acum mai mult de la televizor decât de la biserică. Treaba-i clară, merge la referendum, chiar dacă-i degeaba, n-are rost că banii puteau fi dați la copii. De la Fierbinți la Urziceni, cu ocol prin Valea Bisericii, tot românul are o idee fixă: homosexualii stau la pândă, nu mai e acum ca pe vremea lui Ceaușescu când intrau la pușcărie. Acum vor să ia copiii. Dar, de-ar fi pe aia dreaptă, referendumul ăsta nu-și prea are rostul, e cam degeaba, că banii puteau să meargă la școli, la spitale. Grija mai mare e la preoți, nu cu familia, ci cu prezența la vot: „Speranțe sunt, dar se pare că lucrează și Satana”.

Urmărește mai jos un reportaj HotNews.ro despre România înainte de referendum: 



Video realizat cu echipament Nikon



















25636 vizualizari

  • +56 (86 voturi)    
    acum intelegeti voi (Vineri, 5 octombrie 2018, 8:41)

    cristi_an [utilizator]

    de ce RO este unde este?
    • +44 (76 voturi)    
      Da, fiindca natiunea romana e proasta si ticaloasa (Vineri, 5 octombrie 2018, 8:55)

      2087 [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      O fi rezultatul a sute de ani de ocupatie straina, sau poate romanii sunt in general mai inapoiati.

      Cine stie.
      • -45 (81 voturi)    
        altul (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:32)

        Point [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        care vorbeste din strafundurile gandirii liberale...
        fain e cand se imbulzesc toti apatrizii sa arunce cu rahat in istoria si cultura unei tari,nu?
        ca de fapt bantustanul din care-si trag seva nenumitii astia,are istorie si cultura cu muuuuult mai bogata decat cea Romaneasca.
        oare cine e mai ticalos,nefericitul cu patru clase,care bea la birtul satului sau cel cu cinspe facultati si doctorate care bea la capsa?

        in sfarsit hn mai face si munca de teren.la mai mare
        • +38 (46 voturi)    
          si tu... (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:15)

          liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Point

          te iei de om fara sa ai nici un motiv...

          am fost 1000 de ani subjugati de altii... cu ce greseste?!
          nu trebuie sa iti placa istoria tarii tale pentru a o accepta!

          tu esti d-ala frustrat care preferi sa crezi ca latina se trage din daca, decat sa accepti adevarul, nu?!
          • -12 (18 voturi)    
            pai (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:39)

            Point [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

            daca tu nu vezi nici un motiv,ce dracu mai vb de frustrari?

            celor care mai putin timp liber,le recomand:
            https://www.youtube.com/watch?v=zeMZGGQ0ERk
            • +6 (8 voturi)    
              Interesant. (Vineri, 5 octombrie 2018, 21:26)

              anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui Point

              Și după cum bine știm CpF are legături strânse cu Putin, respectiv elita KGB.
              Ceea ce spune domnul din videoclip este total în concordanță cu acest raport al Parlamentului European:
              http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=IM-PRESS&reference=20161010IPR46530&language=RO&format=XML
        • +4 (6 voturi)    
          Ce este gandirea liberala? (Vineri, 5 octombrie 2018, 23:24)

          VictorS [utilizator] i-a raspuns lui Point

          Cunosti alt tip de democratie in afara democratiei liberale?

          Din fericire pentru cei ca tine (care inghit orice propaganda conspirationista ca milenialii probioticele) democratia liberala e in pericolul de a disparea.
      • +46 (58 voturi)    
        da,da... (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:53)

        grongobar [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        tot strainii sunt de vina pentru tot.Noi am fi buricul pamantului daca nu ar fi strainii astia ticalosi...Da,da...
        • +33 (41 voturi)    
          iti dai seama ca si homosexualii vin din Franta!? (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:20)

          Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

          ca doar nu or fi romani adevărați!
        • +4 (6 voturi)    
          "T-ai dreacu cu melcii vostrii de occidentali" (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 7:14)

          remicristian [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

          Normal, strainii si mai ales aia din vest cu naravurile lor. Ati vazut ce ne-au facut in 1916 cind germanii au ocupat parte din Romania? Au dat lege sa isi faca romanii WC sapat in fundul curtii de ajunsesera bietii oameni sa isi murdareasca nadragii pina sa ajunga la el. Li s-a luat libertatea ancestrala si traditionala de a defeca oriunde le venea. Mai tirziu au inteles ca a fost doar un act de aroganta din partea nemtilor ca nu aveau rezistenta la boli transmise prin fecalele omniprezente! Asa ca huo occidentului nu dam noi traditiile otomane si ortodoxism pravoslavnic, intrate in singe de sute de ani, si nu va puneti labele pe familia traditionala ca doar nu o sa iasa barbatul din circiuma sa dea la gaini graunte!
          Ca la noi de cind lumea si pamintul dregatorii vin saraci si pleaca bogati numai prin munca cinstita in slujba poporului ca ei au frica de Dumnezeu si nu fura ca spaga si peschesul nu sunt furt pentru ca provin de la turci si astia cred in Alah!
      • -21 (33 voturi)    
        mai incet cu (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:17)

        Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        Sefu - Ia o mai incet cu compunerile lui Pata-pievici. Fac rau la devla.
      • -13 (31 voturi)    
        Dilema nouă (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:28)

        Un cititor [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        1. Ori ești român , deci prost și ticălos, așa cum zici că sunt românii, caz în care părerile tale nu contează
        2. Ori nu ești român (cel mai probabil, ci doar un parazit pe aceste meleaguri) , caz în care n-ar trebui să te intereseze ce fac românii în țara lor.
        Din dilema aceasta nu poți ieși, ca să zic așa.
        • +4 (18 voturi)    
          aolo (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:04)

          Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui Un cititor

          ce prost esti, te doare nu ?

          https://www.youtube.com/watch?v=UY9P0QSxlnI

          Asta ca sa vezi ce e cu mandria asta
      • -11 (33 voturi)    
        logica (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:37)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        natiunae romana e ticaloasa si proasta.
        tu esti roman.
        tel las sa tragi singur concluzia. :-))
      • +4 (4 voturi)    
        Poate (Vineri, 5 octombrie 2018, 23:32)

        VictorS [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        Suntem ca un orașel de graniță... deci clar mai înapoiați, dar asta are și bune si rele.

        După 10 ani în afara țării am ajuns sa apreciez multe din România, dar si sa recunosc puternica influență asiatică (deh... 200 de ani de domnie turcă probabil ca au lasat ceva urme), țiganizarea culturii populare (culmea mulți din cei care strigă împotriva străinilor sau votează in referendumuri idioate) etc

        Dar românii au si calități, multe s-au diluat in anii aștia din păcate.
      • -1 (5 voturi)    
        comentariul tau (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 3:50)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui 2087

        pute de la o posta a ....vorba lui basescu (cand vorbea despre marele jurnalist roncea)
    • +37 (59 voturi)    
      nu... unii inca sunt de parere ca românii (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:26)

      qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      sunt cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai corecti, cei mai indreptatiti sa judece pe altii... ce mai... ne consideram un fel de dumnezei, dar ne merge rau din (1) cauza strainilor (care ne vor resursele!) si din cauza (2) homosexualilor

      1 - cei pe care ii voteaza de ani de zile ne vand resursele pe nimic. Dragi antenisti 3 / romania tv, daca ati fi locuit in zone precum Rosia Montana sau Pungesti ati fi simtit probabil pe propria piele asta

      2 - 95% dintre ei nu au intalnit in viata lor un homosexual sau o lesbiana. Acesti oameni nu-si dau seama cat de manipulati sunt, intr-o lupta cu niste "adversari" care reprezinta 0.0001% din populatie, adversari care nu se pot inmulti daca nu le permiti sa fac propaganda in randul minorilor (cu care nici eu nu sunt de acord!).

      Romanul care nu a iesit niciodata din satul lui, orasul lui, tara lui... are impresia ca locul in care sta el e cel mai tare. Dar el nu-si da seama cat de stramt e cercul in care traieste.
      • -8 (14 voturi)    
        Da, vrei căsătorii LGBT fiindcă n-ai întâlnit :) (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:07)

        Harald [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

        Adunați semnături, organizați un referendum ca în Irlanda și legiferați căsătoria între persoane de același sex, care e problema?
        • +9 (15 voturi)    
          Asta cu casatoria LGBT, ai presupus-o tu (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:33)

          qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui Harald

          n-am niciun interes sa strang eu semnaturi pentru casatoriile intre persoane de acelasi sex. Eu am orientare catre sexul opus si toti din jurul meu (care sunt impotriva acestui referendum!) sunt la fel. Toti suntem familisti si avem copii.

          Chiar nu inteleg ce tot o tineti langa-danga pe asta cu homosexualii.. puneti alta placa daca vreti sa va asculte cineva si nu va mai comportati ca niste clerici din anii 1600, care ardeau pe rug femei batrane pentru ca le suspectau ei de vrajitorie.

          asta era problema cea mai arzatoare a tarii...?
          • -5 (7 voturi)    
            Toți din jurul tău sunt USR, după comentarii (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 4:16)

            Harald [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

            Da, asta era problema cea mai arzătoare a țării, după cenzura comentariilor anti-USR în campania pentru alegerile parlamentare din 2016.

            Toți sunteți familiști și aveți copii, dar scrieți sute de comentarii în favoarea căsătoriei între persoane de același sex. Odată asta obținută, o să treceți la susținerea adopțiilor, după care la susținerea legalizării pedofiliei, exact cum se întâmplă azi în Olanda și Suedia.

            Așa că soluția e una singură, pentru orice om de bun simț: blocarea din start a căsătoriilor între persoane de același sex.
            • +3 (3 voturi)    
              aceeasi placa obosita cu niste probleme imaginare (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 9:37)

              qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui Harald

              ipocritii vorbesc despre protejarea copiiilor care ar putea fi adoptati, dar nu au fost in viata lor intr-un centru de plasament (orfelinat) sa le dea un biscuite celor mici!
        • 0 (6 voturi)    
          problema este (Vineri, 5 octombrie 2018, 17:30)

          was [utilizator] i-a raspuns lui Harald

          Odata scris in Constitutie, nu mai poti legifera, chiar daca ai avea semnaturi fara numar...
          • 0 (0 voturi)    
            corect (Duminică, 7 octombrie 2018, 19:16)

            revo [utilizator] i-a raspuns lui was

            Odata scris in Constitutie, ramane batut in cuie:

            “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

            Si vine la un moment dat o sluga ticaloasa, ca Tudorel, si zice: pai tu, femeie, care ai nascut copii fara sa fii casatorita, nu formezi o familie cu copiii tai! Nu-ti dam ajutoare banesti sau de alta natura, ca salariul tau nu se incadreaza in barem (chiar daca ea, saraca, are doi, trei copii in intretinere si salariul impartit la atatea guri ii ajunge pentru o saptamana).
            Si vine alta sluga ticaloasa si zice: pai voi doi, barbat si femeie, oti fi casatoriti, dar nu sunteti o familie pentru ca nu aveti copii!

            Dupa intamplarea cu revocarea lui Kovesi, care a fost posibila doar pentru ca au lipsit doua cuvinte (presedintele numeste) "si revoca" (procurorul general), trebuie sa ne asteptam la tot ce este mai rau in interpretarea "literei" Constitutie, deci orice modificare trebuie facuta cu mare grija. Slugi ticaloase sunt cu miile, oricand gata sa-si serveasca stapanul.
          • 0 (0 voturi)    
            si mai vine o sluga ticaloasa care poate sa zica: (Duminică, 7 octombrie 2018, 21:20)

            revo [utilizator] i-a raspuns lui was

            voi doi ati incheiat un parteneriat civil, deci nu ati intemeiat o familie asa cum scrie in Constitutie, pentru ca nu sunteti "casatoriti"! Si copiii vostri nu au o familie, pentru ca voi doi, barbat si femeie, nu ati intemeiat o familie pe baza casatoriei! Deci, putem sa va luam copiii, pentru ca nu au familie!

            "Aparam copiii Romaniei"! Atata cinism, atata cinism...
        • -3 (3 voturi)    
          Ei nu vor referendum.. Vor revolutie! #Mapispevot (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 6:04)

          Alex735 [utilizator] i-a raspuns lui Harald

          Neo-marxisti indoctrinati.
    • +60 (82 voturi)    
      Hai sa-mi mai iau niste minusuri. (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:51)

      Marionette [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      Cei care raspund la dobitociile astea, in proportie de 85-90% sunt romanii de la tara. Daca o boala misterioasa i-ar ucide pe toti de la tara, tara noastra de 10milioane de locuitori ramasi ar gandi cam ca Slovenia, Lituania, Polonia, am fi in fata Ungariei. Fostul PCR n-ar mai pupa decat vreo 20% din voturi in vecii vecilor amin.
      Priviti chiar pe articolul cu rezultatele alegerilor parlamentare 2016 de pe Hotnews. Acolo se dau rezultatele pe cirucmscriptii electorale. Se dau rezultatele pe comune. Veti vedea ca exista si orase "rosii" dar elegante, cu un 40% maxim roseata. Insa daca cititi pe comune veti vedea ca acolo este crima maxima: 80-90% este procentul cu care este votat fostul PCR! Si daca va ganditi ca oamenii de acolo sunt animati de cele mai pure ganduri dar sunt manipulati, iar veti fi dezamagiti. Mergeti in cateva sate rosii si discutati, puneti in dubiu Partidul sa vedeti cum va sar in cap toti. Stiu ca sunt infractori, Stiu ca fura. Si totusi ii voteaza. Taranul roman este josnic, jigodie, betiv, depravat, necinstit, curva, jegos, este lepra care-a tinut tara asta in mizerie 30 de ani.
      • +26 (34 voturi)    
        discriminare (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:25)

        GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

        Au am vazut ce se intampla prin orase , e,g, Pitesti, unde oamenii "isi vad de treburile lor" si sunt impotriva partidelor noi de gen USR care ar fi finantat de SRI , dupa spusele lor(Antena 3 ?)
        Putin mai departe, la Sibiu , parca oamenii sunt de pe alta planeta

        Ce se intimpla in tara asta orientala ?
        • -8 (20 voturi)    
          Oamenii sunt împotriva neo-marxismului, (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:09)

          Harald [utilizator] i-a raspuns lui GeorgeT

          chiar dacă nu știu ei că așa se cheamă ideologia promovată de USR.
          • +10 (12 voturi)    
            interesant, ai si un argument pentru asta (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:03)

            GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui Harald

            Interesanta idee, imi permiti sa te intreb care este sursa acestei idei,
            Imi dai te rog un exemplu de idee neo-marxista promovata de USR;
      • +6 (6 voturi)    
        nedumerire (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:16)

        mi_po [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

        Marionette, am si eu o nedumerire. Daca scoti din ecuatie oamenii de la tara spui ca avea in medie alta gandire.
        Cum naiba la alegerile locale, Bucurestiul era rosu cum nu mi-am inchipuit vreodata sa vad? Si nu au votat in Bucuresti oameni de la tara! Sunt din Provincie, ca fapt divers.
        • +7 (7 voturi)    
          Asta este explicabil. (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:35)

          Marionette [utilizator] i-a raspuns lui mi_po

          Alegerile printr-un singur tur permit ca votantii de dreapta sa se imparta in 20 de bucatele si cei 15% votanti de stanga sa voteze in bloc candidatul stangii. Firea daca nu ma-nsel a luat 16%. Bucurestiul deci nu este rosu. Au nevoie doar de inteligenta nominalizarii candidatilor.
          • +5 (5 voturi)    
            asta demonstreaza... (Vineri, 5 octombrie 2018, 18:25)

            GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

            ... doar ca oamenii inteligenti nu pot sa se puna de acord intre ei. Hmmmm, ce chestie, poate nu suntem atat de inteligenti cat pe ne credem ?
      • +2 (8 voturi)    
        Taranul Roman (mai ales cel din Muntenia) este (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:32)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

        rezultatul guvernarii de tip oriental de la Bucuresti in ultimii 100-150-plus ani. Muntenii au fost cei mai afectati.
    • -10 (26 voturi)    
      corecta observatia (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:36)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      numai, daca'mi permiti sa'ti atraga atentia ca aia sunt rudele tale, ale noastre. ca daca nu va implicati in multime, daca nu incercati sa'i faceti sa inteleaga, ei vor vota tot cu primarii, ca de primari au nevoie in satele si orasele lor.

      nu cred ca veti convinge vreodata majoritatea romanilor, ca se poate si familie din doi barbati, chiar daca sunt cu bratze tari. :-))
      sau din doua femei, un barbat si'o capra. o femeie si'un magar, etc....
      sau sa mearga la o nunta gheiasca, cu lautari. chiar si cu manele....
      de fapt, nu majoritatea romanilor, ci majoritatea oamenilor intregi la minte din toata lumea....
    • -7 (27 voturi)    
      Voi promovati iubirea prin ura si jigniri? (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:10)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      Faceti-ne sa intelegem. Voi spuneti ca sustineti votul "NU" sau boicotul prin faptul ca vreti sa promovati iubirea. Dar tot ce faceti este sa ii injurati/jigniti/urati pe oricine are alta opinie. Pai la voi iubirea=sex si atat? Nu ar trebui sa dati exemplu ca iubiti pe oricine indiferent de orientarea/parerea/convingerile sale si ca promovati iubirea intre oameni? Ce sa inteleaga unul care nu este decis? Ca voi vreti prin ura sa promovati iubirea?
      • +5 (21 voturi)    
        toleranta crestina (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:25)

        GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        Unde este toleranta si dragostea pentru aproapele nostru , ce fel de crestini sunt pupatorii de moaste sfinte care se inchina la sfinta Paratraznet si parintele Bonca , "facatorul de minuni ' ?
        • -5 (7 voturi)    
          Toleranta e graduala (Vineri, 5 octombrie 2018, 21:15)

          Irina25 [utilizator] i-a raspuns lui GeorgeT

          Una e sa fii tolerant, cu totul alta e sa inghiti orice.

          Ce atitudine ar trebui sa aiba un bun crestin fata de cei care violeaza copii, si apoi ii omoara?
      • +5 (7 voturi)    
        Cine a dezlantuit ura? (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:51)

        EuSiCuMine [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        Nu voi sunteti cei care ati dezlantuit ura cand ati demarat campania asta de schimbarea a constitutiei pentru apararea familiei si a copiilor care vor fi luati de homosexuali. Iar daca cineva va zice ceva, daca va pune o aglinda in fata, tot voi va simtiti discriminati.
      • -4 (6 voturi)    
        corect (Vineri, 5 octombrie 2018, 18:28)

        GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        este de ajuns sa te uiti printr-un forum de comentarii ca asta. Numara injuraturile, si iti dai seama care parte este impotriva religiei. Ca le spui ca religia nu este una cu biserica, pe ei ii lasa rece. Dar se dau mari ca sunt mai inteligenti decat restul. Probabil; incluzand injuraturile, au intr-adevar un vocabular mai bogat..
  • -36 (64 voturi)    
    e mai bine sa iesi cand spune facebook-ul? (Vineri, 5 octombrie 2018, 8:53)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    decat cand spun televiziunile? De ce?
    • +50 (60 voturi)    
      e mai bine sa iesi... (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:11)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      cand consideru TU ca trebuie sa iesi...
      si informatia TREBUIE sa o iei din mai multe surse daca vrei sa iei decizia ta, si nu sa te manipuleze altii!
    • +28 (36 voturi)    
      pentru ca (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:27)

      arhi_b [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      ...pentru ca pe internet ( implicit facebook ) ai posibilitatea de a filtra informatiile... binenteles, daca ai si capacitatea de a filtra. :) . la televiziune le ai servite.
      • +2 (4 voturi)    
        pe bune ? (Vineri, 5 octombrie 2018, 18:30)

        GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui arhi_b

        80% din pozele si filmuletele trimise pe internet dupa 10 august erau de la alte proteste din jurul lumii, dar prezentate ca fiind de la noi. Doar o singura televiziune a facut ceva similar ( una care are cifra 3 in nume ).
    • +20 (28 voturi)    
      faceboock-ul... (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:59)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      ...suntem pana la urma NOI,NOI cei ce avem opinii proprii,mai bune sau mai rele,inteligenta NOASTRA,mai multa sau mai putina,demnitatea NOASTRA pe care nu o negociem,iar televiziunile sunt EI,EI care de 29 de ani ne batjocoresc,ne manipuleaza cum vor,pentru ca EI sa poata fura mai mult si sa se imbogateasca stand la plaja prin Costa Rica,pe munca NOASTRA a p#limii care trebuie sa-i votam ca "nu sunt altii si toti sunt la fel"
    • +30 (38 voturi)    
      Tu numesti (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:02)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      A3 si RTV televiziuni?
      Mi se pare abuz de limbaj.
    • +10 (16 voturi)    
      Cititi o informare documentata (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:44)

      Rdu [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      http://www.romaniacurata.ro/operatia-coalitia-pentru-familie-ce-legaturi-au-sie-si-kgb/
  • +44 (68 voturi)    
    mda (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:08)

    SoulSearcher [utilizator]

    un singur cuvant: EVUL MEDIU

    prostiti de politica, inrobiti de religie, abuzati de biserica...

    cam asa se traduce romania centenara...
    • +20 (34 voturi)    
      Zelotii fara cauza (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:00)

      Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      Zelotii-bigoti sunt persoane fanatice intolerante care manifesta ura pentru toti cei care nu le impartasesc propria opinie pe care o considera absoluta.Comportamentului zelot-bigot este generat de propriul sentiment de inutilitate sociala si lipsa de respect fata de propria persoana pe care o transfera catre grupuri tinta.In realizarea transferului de ura fata de propria persoana catre grupul tinta zelotii-bigoti,mint insala, acuza de persecutii si persecuta fabricand motivatii.Deviza lor este uraste-ti aproapele.Este un comportament antisocial.
      • +13 (21 voturi)    
        O descriere (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:45)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

        demna de un intelectual. Dar in realitate nu-i asa de complicat. Zelotii-bigoti sunt cei cu putzulica mica. Freud. De acolo frustrarea
        • 0 (8 voturi)    
          Bigoții lasă urmași, liber-cugetătorii nu prea (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:11)

          Harald [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

          ...
      • -8 (20 voturi)    
        este un comportament antisocial (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:15)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

        la fel ca al tau !
        vrei sa te iubeasca zelotii-bigoti ?
        pentru ce te-ar iubi pe tine si haita ta de manipulanti ?
        de ani de zile ii injurati pe ei ,neamul lor , biserica lor , istoria lor si vreti sa nu va urasca ?
        cat despre inutilitatea soiala ,las-o balta! voi vorbiti ?
        sau asa v-au setat !
        daca nu era internetul , nici dreaku nu auzea de tine , dar vorba lui Umberto Eco ,stii tu care !
      • +2 (8 voturi)    
        Wow... (Vineri, 5 octombrie 2018, 17:03)

        Incomod3 [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

        Portretul rezistentilor la tinerete... Toata stima... Greu de facut o descriere mai exacta
      • +3 (5 voturi)    
        daca vine unul (Vineri, 5 octombrie 2018, 18:34)

        GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

        ... si urineaza in scara blocului tau ca asa este obiceiul la el sa isi marcheze teritoriul, il lasi ca sa nu fii acuzat de intoleranta ?

        Civilizatia este un termen relativ. Ce este absolut acceptabil pentru unul poate fi respingator pentru altul. Dar exista locuri pe planeta asta pentru toti.
        • +1 (1 vot)    
          Referendumul anti-micțiune. (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 18:59)

          anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui GabiAlex

          Ceea ce ați scris m-a pus pe gânduri. Am început să citesc Constituția și, stupoare, nicăieri - dar NICĂIERI! - nu e prevăzut că se interzice urinarea în scara blocului. De fapt nu se menționează deloc urinarea de nici un fel în nici un soi de incintă. Păi cum vine asta? Ce urmează? Azi mâine acești pișăcioși intră în casele noastre și urinează liber pe copiii respectiv buncii noștri și pe icoana cu Sf. Născătoare a lui Dumnezeu. Dacă sunteți alături de mine, bunul meu domn, propun să începem de astăzi să strângem semnături pentru un viitor referendum anti-micțiune, care să permită celor care micționează să micționeze doar la ei acasă sau în spații rezervate acestui obicei antiromânesc și anticreștin și nu pe periuțele de dinți ale copiilor.
  • +19 (43 voturi)    
    ce sa zic... (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:10)

    liviu_ [utilizator]

    o sa vada toata europa cat de prosti suntem!
    • +23 (37 voturi)    
      trsit dar adevarat (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:24)

      T-Ora [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Europa a vazut deja cat de prosti suntem: altfel nu trimiteam paparuda de Dancila sa ne reprezinte. Acum va avea doar confirmarea.
    • +21 (33 voturi)    
      Nu e o noutate (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:36)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      In afară de atrocitățile de la Mineriada si Jndarmeriada, suntem cunoscuti in lume pentru hotii nostri. Familia traditionala pentru care e facut referendumul e FAMILIA TRADITIONALA DE HOȚI (pesedisti, aldisti & votacii lor).
      • -9 (21 voturi)    
        tu din ce (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:20)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

        familie provii ? dintr-o familie netraditionala ?
        poti sa ne-o descrii folosind si alte cuvinte decat psd-ciuma rosie , hotii samd.
        poate ai dreptate si de aceea te rog sa descrii tu ,familia netraditionala din care provii ,asa cu cuvintele tale ,nu cu sabloanele prafuite ,uzate si decalibrate !
        • +14 (18 voturi)    
          hai sa te intreb eu ceva... (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:54)

          liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

          daca o sa se valideze acest referendum: o sa se deblocheze traficul din bucuresti? o sa se dubleze PIBul?! nu o sa mai fim o tara de hoti?! o sa avem educatie?! o sa avem spitale?!

          ce o sa rezolve mai exact referendumul?! NIMIC !

          PS: care din urmatoarele sunt traditionale si acceptatte de tine: parintii plecati la munca in strainatate?!, copii aruncati la ghena sau lasati in spital?!, femeile batute de barbati?!, parintii morti de beti?! nici in familia romaneasca, NU homosexualii sunt problema!
  • +19 (35 voturi)    
    cu referedumul... (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:26)

    baligosul [utilizator]

    Parte din propagandiștii PSD ne avertizează că LGBT-iștii vor înfia copii, dar cine va fi făcut copiii abandonați?
    Oare fostul episcop de la Huși ar putea să înfieze băieți, sau doar fete?
    Dar concubinii Daddy și cu fiica de gardieni de pușcărie, care nu prea are 7 ani de acasă, ei ar putea înfia copii?
    • +21 (33 voturi)    
      Regulile de infiat copii (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:25)

      Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui baligosul

      se fac prin lege si prin anchete amanuntile. Astfel si acum infierile sunt supuse unui set de reguli foarte drastice.Nici cuplurile de soti barbat-femeie nu pot infia copii daca nu indeplinesc criteriile necesare.Multe familii au fost refuzate.Din cauza exigentelor casele pentru copii sunt pline pana la refuz si conditiile acolo sunt ingrozitoare. Este doar un pretext cauza copiilor introdusa ca tema la acest referendum.Daca era o tema se introducea in Constitutie interzicerea adoptiei copiilor de catre cuplurile de acelasi sex.Asa cum este formulat referendumul de fapt lasa problema adoptiilor nerezolvata pentru ca nu este interzisa. Tot legea existenta se va aplica in azul adopiilor. In lipsa de motivatie activisti au introdus problema adopiilor ca tema desi nu este.Aici se vede excrocheria.
  • +23 (39 voturi)    
    Ce știu (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:34)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Știu că niște retardați mi-au umplut cutia poștală cu hârtie igienică tipărită cu "Apărați copiii României" (n-am înțeles de cine să-i apăr) și alte imbecilități cu iz de aghiazmă și popă îmbuibat.
  • -26 (48 voturi)    
    n-are rost, de aia ne agitam (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:42)

    xan [utilizator]

    Pentru toti cei care considera ca referendumul nu are rost, ca banii puteau sa mearga la xyz.

    Mobilizati-va, faceti o initiativa cetateneasca pentru renuntarea la democratie. Asa nu o sa mai avem referendumuri inutile care deranjeaza, si nu o sa mai trebuiasca sa ii injuram cu ura pe romani. Sa fie hotul de Dragnea dictator pe viata. Sau mai bine Johannis, daca va place. un. dictator. mai. incet.
    • +18 (34 voturi)    
      ba omule... (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:17)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui xan

      singurul referendum facut pana acum a fost ignorat de 10 ANI!!!
      despre ce democratie vorbim?!

      Iohannis dictator?! ma omule tu habar nu ai legea si consitutia Romaniei! Mai oprestete din uitat la a3 si citeste naiba!
      Presedintele tarii nu mai are aproape nici un drept! Cum kkt sa fie dictator?!
      Cat despre dracnea... el e deja dictator... doar ca in loc sa cititi si sa GANDITI singuri.... preferati sa cititi ce zice gadea si badea!
      • -8 (24 voturi)    
        referendumul (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:28)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        despre care vorbesti tu ,a avut caracter CONSULTATIV !
        Mai documenteaza-te !
        S inu mai fi asa de disperat !
        nu te mai tavali in piata publica ,ca tot nimic nu spui !
        ps:dupa eliberarea din functie a sufrageristei 4% plagiat+96% maculatura ai facut niste crize pe hn ,pe care nu le-am mai vazut de la moartea lui stalin , si ne-ai promis ca pleci din Ro. ce faci te-ai razgandit ?
        • +8 (14 voturi)    
          Alo, domnu (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:41)

          JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

          Referendumul e referendum, asa cum brexitul e brexit.
          Si ghici ce: si referendumul asta tot CONSULTATIV este!

          doh
        • +3 (15 voturi)    
          interesant... (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:17)

          liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

          apropos... referendumul din UK TOT CONSULTATIV A FOST!!! Dar aia l-au implementat desi STIAU ca o sa faca rau tarii... pentru ca la ei democratia este MAI PRESUS de interesele partidelor...
          asa ca NU am ce sa ma documentez! Acel referendum este o dovada ca PSD este un partid de COMUNISTI carora NU LE PASA de vointa poporului!

          ba omule... ce nu spun?! te rog sa-mi explici ce dracu nu spun... ca voi inafara de atac la persoana nu aveti nici un argument! In loc sa-mi arati ce greseala crezi tu ca am facut cand am zic sa Iohannis nu poate sa fie dictator... nu o dai cu "nu spopun nimic" pentru ca nu ai de fapt contraargument!

          1 - Kovesi are 4% plagiat (o cifra dealtfel acceptata). Stii ce cifra nu e acceptata?! 50% ! Aia care o are seful inspectiei judiciare si care e sustinut fara probleme in continuare!
          2 - esti jurist sa stii ca lucrarea ei de doctorat a fost "maculatura". sau esti doar un portac incapabil sa dai un argument fara sa jignesti oamenii?!
          3 - tu ai impresia ca se pleaca in 2 luni din tara?! Pe langa asta inca am sperante (da stiu, sunt nebun) ca tara asta nu o sa se duca dracu... alsp... daca plec eu din tara ... cam 4-5 pensionari o sa moara de foame... Daca chiar ti-ar pasa de tara asta, si nu doar de psd, NU ai vrea sa plec eu din tara, sau oricine altcineva dealtfel! Si nu m-am razgandit, doar sper sa nu fie rau , si pentru ca am realizat multicele in tara asta si e destul de naspa sa renunti la ele, dar daca dau astia drumu la 100k hoti... probabil o sa fie mai rentabil sa renunt la casa decat sa-mi dea cineva in cap pe strada!
          • 0 (8 voturi)    
            cred ca (Vineri, 5 octombrie 2018, 14:23)

            miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

            1-cine accepta 4% plagiat ,adica furt ?
            2-nu ,dar ia de aici :..... 3. Interzicerea publicării tezei în starea actuală, când – în opinia noastră, este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat", se arată în raportul semnat de profesorii Claudia Ghica-Lemarchand, Vlad Constantinesco şi conferenţiarul Radu Chiriţă, la finalul lunii noiembrie.
            3-ce tare esti ! tu tii cu mancare 4-5 pensionari ? pai ce contributii platesti tu mai baiatule ?
            pensia medie in 2018 este de 1122 lei/luna
            4,5 pensionari x 1122 lei/luna =5049 lei /luna !
            atat platesti tu ?
            asta da manipulare GROSOLANA!
        • +3 (11 voturi)    
          PS: (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:19)

          liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

          nu ma discreditezi pe mine daca zici ca am zis ca plec si nu am plecat!
          Discreditezi tara asta, ca nu vreau sa plec de placere...
          dar na... orice minciuna si atac este bun ca sa ne slujim sluga de stapan psdist!
          d-asta si ne ofticam de 4% plagiat cand altii pe care-i iubim au 50% plagiat!
          poate macar ai decenta sa-mi raspunzi ca le am spus fara jigniri...
          tare sunt curios cum de e mai naspa plagiat 4% decat plagiat 50%!
          • -1 (5 voturi)    
            vezi ca (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:42)

            miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

            ti-am raspuns mai sus.
      • -1 (3 voturi)    
        e greu sa fii ironic (Vineri, 5 octombrie 2018, 14:04)

        xan [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        ...inainte de alegeri cand toti peroreaza cu spume. Dar am incercat si eu, ce sa fac :)
  • -20 (46 voturi)    
    Democratia e ce se vede pe strada (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:49)

    shobolanul de santina [utilizator]

    Hai sa fim democrati doar cand ne convine! Daca altii au o alta parere sunt manipulati, inculti, inrobiti de religie, prostiti de politica...
    Asta se poate spune si despre cei care nu vin la vot: inrobiti de neo-marxism, prostiti de politica, abuzati de faisbuc, inapoiati dupa zeci de ani de ocupatie straina.
    Cititi in Caragiale despre candidatul si directia sagetii ca semn electoral, exact asta faceti si voi, cei care boicotati. Parerea mea de incult, retrograd, homofob si inrobit de biserica....Aaa, sa nu uit: prostit de politica...
    • +13 (31 voturi)    
      Democratia (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:13)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui shobolanul de santina

      Democratia nu inseamna atrocitatile din august impotriva celor protestatarilor, asa cum au procedat fratii tai de cruce si hotie.
      • -7 (27 voturi)    
        Asta e un exercitiu democratic (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:15)

        shobolanul de santina [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

        Nu ma cunosti, te rog sa nu ma judeci!
        Asta e un exercitiu democratic la fel cum a fost si referendumul pentru 300 de parlamentari. Tu doar imi confirmi ce am scris mai sus: cand n-ai argumente si incepi sa-i blamezi pe cei de alta parere. N-ai argumente! Asta e marele adevar! Nu aveti argumente valide! Sunteti doar o mana de oameni cu gura mare si foarte activi pe retele de socializare, Atat. Nu aduceti nimic nou societatii, nu creati plus valoare, sunteti semi-docti si folositi citate ca sa ascundeti lipsa de informare si faptul ca sunteti niste papusi in mana unui sforar mai mare.
        Mai am dreptul la o parere sau ma bagati la puscarie?
  • -20 (42 voturi)    
    pedal to the metal (Vineri, 5 octombrie 2018, 9:55)

    Fapte [utilizator]

    Trebuie sa munciti mai mult. Azi sint la serviciu, dar o sa mai intru pe Hotnews din cind in cind, deci mai aveti o sansa pina miine dimineata sa ma convingeti sa nu ma duc la vot. (nu, alea de pe contributors.ro nu se pun, alea sint prea stupide, un fel de Sinteza Zilei plina de nutella).
    La 6 fara 10 am tren din Frankfurt la Nuernberg, deci mai aveti timp. Hai, la treaba, ca altfel ultima stire pe care o sa o citesc pe site-ul asta e aia cu rezultatul Referendumului.
    • +15 (27 voturi)    
      :)) (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:07)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui Fapte

      Unde era buricul Universului :)
    • +13 (31 voturi)    
      deci (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:27)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Fapte

      1 - nu pricep cum votezi tu din germania... nu stiu sa le pese cu adevarat PSDilor de diaspora... si s-a vazut asta pe 10.08
      2 - eu presupun ca esti troll si iti place sa te dai destept....
      3 - o sa-ti raspund totusi, pentru ca vroiam sa spun astea si pt ca imi place sa fac oamenii care sunt neinformati de kkt (mai trist e ca ei nu-si vor dea seama), dar la dracu macar ma simt eu bine... tu de exemplu ai pus comentariu asta nu ca sa iti schimbi parerea (nu o sa se intample asta), ci pentur a te da destept si superior (desi nu esti)!

      Asa let the games begin:
      1 - pt ca nimeni nu a vazut oameni strangand semnturi pentru referendumul asta , desi s-au strans 3 mil... comparand cu aia 1 mil de la celalalt referendum pare dubios... chiar vreti sa va impuneti o idee prin orice mijloace?! Chiar si prin frauda?! Sigur nu am dovezi, dar logica imi spune ca e ceva dubios la mijloc!
      2 - pt ca PSD si-a batut joc de voi: a pus o intrebare vaga pe care o pot manari ulterior... nu au pus intrebarea care trebuia sa fie prin petitie si se poate modifica ulterior;
      3 - pt ca PSD si-a batut joc de voi si prin organizarea referendumului: 2 zile, toate modalitatile de impiedicare a fraudelor indepartate... e ca si cand se pregateste de furt. Asta inseamna ca nu prea are incredere ca se voteaza (o mare lipsa de incredere in votanti) si ca se pregateste sa-l fure, ceea ce o sa cam invaldieze referendumul. Nimeni nu o sa stie daca a fost votat pe bune. Si asta o sa-ti convina doar daca esti cu "scopul scuza mijloacele"!
      4 - pt ca nu se schimba de fapt nimic si pentru ca dracnea poate legaliza parteneriatele civile homoseuale si sa se p** pe voi iar
      5 - pt ca desi este un referendum apolitic, psd s-a baga in disperare sa faca o campanie AGRESIVA pro referendum in care oamenilor li se spune ce sa voteze. Din nou, nu este apreciata capacitatea voastra de gandire.
      6 - pt ca toate punctele de mai sus arata un interes ENORM pt psd de a INTRA IN VIGOARE acest referendum. Vrei sa faci jocurile psd?
      • +12 (20 voturi)    
        semnaturi (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:22)

        feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Semnăturile s-au strâns prin biserica. luni de zile poparii au stat cu listele și au pus toate babele și toți moșii care le treceau pragul sa semneze pe niște tabele fără sa le explice de multe ori despre ce este vorba. Nu știu dacă sunt chiar 3 milioane dar la câți se duc la biserica cred ca este fezabil.Cum partidiștii achiesau la referendum ca le aduce voturi nu au fost puse multe întrebări. La jos penalii au fost lupte cu primarii, s-au făcut verificări de către politie etc. Evident prea multi aleși ai neamului își pierd ciolanul de furat. vom vedea câți vin la referendum.oricum 5 milioane e o nimica toată la câți morți pot vota.
        • -5 (15 voturi)    
          ai dovezi ? (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:00)

          miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

          du-te la procuror !
          daca nu , ......
      • -6 (16 voturi)    
        vrei sa faci jocurile psd ? (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:38)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        dar tu ale cui jocuri le faci ?
        tu de ce nu te duci la vot sa-ti exprimi liber parerea la urne ,asa cum este normal ? iti este frica ? de ce iti este frica ? iti/va este frica de rezultatul votului ? nu mai vrei/vreti democratie , vrei/vreti dictatura ?
        ti-a promis cineva ca te pune ministrul propagandei ?
        de ce esti asa de depresat ?
        cumva fumezi cu florin badila si nu-ti face aprovizionarea ritmic ?
      • -7 (17 voturi)    
        oho! (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:02)

        Fapte [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Pai sigur ca n-o sa mi-o schimb, daca aveti argumente de genul pe care le insiri tu. Ca sa nu-ti rapesc timpul: daca e sa aleg intre PSD si casatoria homosexuala, aleg PSD, ca e problema cea mai mica. Cu niste banditi te mai descurci. Daca insa e sa aleg intre PSD si USR atunci #boicotez, din acelasi motiv.
        1- nu, nu vreau sa se aprobe prin frauda. Am strins semnaturi pentru "Fara penali" printre cunoscuti si am avut parte de reactii de respingere, pe care nu le-am observat cind a fost vorba de familia traditionala (mi s-a spus chiar ca Clotilde e securista!). Si mie logica imi spune acelasi lucru, nici eu nu am dovezi, dar ma bazez pe faptul ca cei care sint contra au stat cumva de paza si nu au asteptat ceasul al 12-lea ca sa faca gura, sa conteste, sa aduca dovezi.
        2- daca PSD-ul face chestia asta e caz penal grav. E ca si cum eu semnez un contract cu banca iar banca, dupa ce am semnat, adauga niste clauze. E horror, mai grav ca OUG 13.
        3- asa cum am zis, nu agreez frauda, nici aceste manevre de culise. Ar fi trebuit sa fie o evaluare corecta 100%.
        4- aici nu sint de acord. In 2015 o parte din parlamentarii din Slovenia a vrut sa schimbe legea familiei din "casatoria e uniunea dintre un barbat si o femeie" in "uniunea dintre doi oameni". Din cauza ca alti parlamentari s-au opus, s-a ajuns la Referendum. Dar daca primii parlamentari aveau majoritate, se facea schimbarea foarte repede (vezi Franta). Deci Referendumul schimba multe. Iar cu parteneriatele civile care e problema, daca nu infiaza copii? Si de ce discriminezi, de ce numai cele homosexuale? Din punctul meu de vedere parteneriatele ar trebui sa fie complet deschise, si ca sex si ca numar de oameni. Un fel de micro-intreprinderi sociale in care pot face tot ce-si doresc, mai putin infiatul de copii si denumirea.
        5- pai si voi nu faceti acelasi lucru, nu spuneti oamenilor ce sa voteze?
        6- cum ziceam mai sus: mai bine pesedist, decit activist!
        • +2 (8 voturi)    
          votezi referendumul (Vineri, 5 octombrie 2018, 14:01)

          parush [utilizator] i-a raspuns lui Fapte

          votezi PSD, votezi Rusia, votezi iesirea din Europa civilizata.
          • -5 (7 voturi)    
            aha (Vineri, 5 octombrie 2018, 17:38)

            Point [utilizator] i-a raspuns lui parush

            aia in care intri numai cu spatele.
            de cand dracu ne conduce curul,nu stiu.
            voi puneti carul inaintea boilor.si ala cu spatele
            samd etc
            sunteti din ce in ce mai patetici si abramburiti lozinci cu vorbe
            ai vazut vreun spatist sugrumat cu snurul de aur al popii?
            batut cu biciul?macar la puscarie?mai racoreste-te,taica.
            ce va mai impingeti in fata,mama mama.
    • +15 (21 voturi)    
      pai (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:51)

      decretelu [utilizator] i-a raspuns lui Fapte

      poti merge, nu vrea nimeni sa te convinga de nimic, mai ales ca se pare ca ai optiuni ferme. dar iti spun de ce nu ma duc eu. nu in semn de boicot, ci pur si simplu nu ma intereseaza subiectul. nu se schimba nimic. daca va exista totusi in viitor o majoritate care sa fie "mai desprinsa de traditii" se va schimba iar Constitutia. deci pentru mine e un nonsubiect. ingrijorator este altceva, cum ca 25% din masa electorala poate schimba Constitutia. fiind un nonsubiect acum este neinteresant. dar daca maine se va propune o tema grava?
      • -3 (7 voturi)    
        atunci (Vineri, 5 octombrie 2018, 14:03)

        xan [utilizator] i-a raspuns lui decretelu

        ai sa te duci la vot, e simplu. Nu-ti fa griji de cei 25%, ei pot schimba efectiv ceva doar daca tu stai acasa si merg la vot doar ei.
        • +4 (4 voturi)    
          cred ca nu ai inteles (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:30)

          decretelu [utilizator] i-a raspuns lui xan

          25% e putin. mi se pare normal ca o consultare de genul asta sa indeplineasca macar 50% + 1 din electorat (si nu vorbesc de prezenta). este vorba de schimbarea Constitutiei, nu alegeri normale.
          • -4 (8 voturi)    
            cine nu merge la vot... (Vineri, 5 octombrie 2018, 19:03)

            GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui decretelu

            arata ca il doare undeva de ce schimbare e in constitutie. Daca nu il intereseaza, nu trebuie sa conteze.
            • +3 (5 voturi)    
              acum eu nu inteleg (Vineri, 5 octombrie 2018, 21:56)

              decretelu [utilizator] i-a raspuns lui GabiAlex

              tema unui referendum prezinta un interes diferit fiecare dintre noi. am explicat ca aceasta tema mie imi pare inutila. mie, nu neaparat altora. respect opiniile fiecaruia. in esenta e corect ce ati spus. nu-mi pasa, ma doare undeva de rezultatul acestui referendum.
              dar, acei 25% din total electorat care pot schimba o lege fundamentala, in conditiile in care ceilalti nu considera tema de interes... ei bine, am o mare problema cu asta. atat! imi imaginez ca se poate vota cu voiosie reintroducerea pedepsei cu moartea. s-or gasi un sfert dintre cei cu drept de vot sa considere asta corect. ar trebui totusi un "consens" mai larg, nu credeti?
              • -1 (7 voturi)    
                daca nu vii la vot (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 0:39)

                GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui decretelu

                chiar si pentru pedeapsa cu moartea. Daca esti informat de vot, ti se spune ca trebuie sa vii, si nu o faci, inseamna ca esti de acord cu orice rezultat. Cu alte cuvinte, daca nu votezi, degeaba te plangi, absenta este echivalenta cu aprobarea oricarei variante.

                Votul este DATORIA fiecarui cetatean. Si, dupa toata campania cu "venit si votati cu Iohannis / impotriva PSD etc pentru ca este de datoria noastra", acest boicot mi se pare o ipocrizie extraordinara.
                • +3 (5 voturi)    
                  bine (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 8:33)

                  decretelu [utilizator] i-a raspuns lui GabiAlex

                  domne, cum sa o spun mai limpede? acest referendum nu ma intereseaza. acesta, nu altul. deci rezultatul poate fi oricare. nu schimba nimic. DREPTUL de a vota nu este o OBLIGATIE. deci, pas! daca alt subiect (fara penali) ajunge la referendum voi merge. asta pentru ca hotii imi afecteaza clar viitorul familiei, in timp ce minoritatile sexuale nu vad cum ar face-o. chiar si pentru "fara penali" as vrea prag de aprobare de minimum 50%+1 din total electorat. obiectiv privind lucrurile, constitutia nu trebuie modificata usor dupa umorile fiecaruia dintre noi. e parerea mea si nu trebuie sa aderati la ea. cat despre ipocrizie, ma iertati, cei care merg astazi la urne... dar, nu vreau sa jignesc pe nimeni. e dreptul (nu datoria) fiecaruia dintre noi sa "gandeasca" o opinie si sa actioneze in consecinta. mi-as dori ca acest "gandit" sa fie personal si nu "copy-paste" din alte cutii craniene. va urez succes!
  • +11 (25 voturi)    
    cel mai tare este (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:15)

    rochiri [utilizator]

    ..sunt crestin dar i-as strange de gat pe cei care sunt altfel ..!
    • +11 (17 voturi)    
      straniu (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:24)

      feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui rochiri

      Tu de inchiziție ai auzit? știi pe câți a omorât pe rug? Si aia se credea uber creștini .
      • -6 (16 voturi)    
        inchizitia a fost la catolici (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:51)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

        in bisricile ortodoxe nu a fost inchizitie. cel mult, afurisenie.
        iar in zona catolica, colcaie de ghei si gheitze si alte dezmatzuri....
        de unde ca, inchizitia n'a dat roade.
        deci, tot afurisenia e mai buna. :-))
      • +3 (5 voturi)    
        era ironic... (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:12)

        tavu [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

        .
        • +2 (2 voturi)    
          ... (Vineri, 5 octombrie 2018, 19:05)

          GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui tavu

          pentru unii e mai greu sa priceapa. Dar se iau de ceilalti ca sunt prosti.
  • +24 (36 voturi)    
    Raspuns emblematic (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:21)

    fat.cat [utilizator]

    “Mergeti la vot?” “Da, bineinteles. “ “De ce?” “Pai daca asa s-a stabilit”, zice o cucoana infipta. Adica ne mai intrebi de ce? Nu stii ca noi mergem la orice vot dupa cum “se stabileste”?
    O sa vedem peste 3 zile cati sunt astia pentru care stabilesc altii cand si cum sa voteze. Iar dupa aia o sa stim cam cat de aproape (sau departe) mai suntem de civilizatie. Weekend placut, baieti.
    • +14 (28 voturi)    
      Asta dovedesta totala lipsa de cultura civica (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:26)

      Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      Asta explica de ce romanii se lasa guvernati de impostori excroci si isi vand votul pentru 4 mici.
    • -10 (20 voturi)    
      Acum nu mai este "Voteaza/Conteaza"? (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:31)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      La prezidentiale s-a facut mare caz sa se iasa la vot, ca trebuie, ca au murit tinerii la revolutie pentru vot, ca nu sunt lasati sa voteze, ca etc, caz facut fix de aceeasi oameni care acum spun sa nu se iasa, ca nu trebuie, ca etc...
      Pai ce facem, conteaza doar cand ne convine? Asta nu e dublu standard?
      • -7 (15 voturi)    
        sa vezi ce galgie cu mersu' la vot (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:48)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        o sa fie daca reusesc si strang semnaturile pt. fara penali.
        io promit ca ma duc si la ref. ala de se ajunge acolo.
  • +16 (30 voturi)    
    dragnea manipulatorul maselor (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:36)

    Francisc 1 [utilizator]

    dacă nu înțelegeți ca este doar un exercițiu de manipulare și calibrare a viitoarelor furturi electorale sunteti copii!
  • +11 (29 voturi)    
    Ce scrie pe buletinul de vot? (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:54)

    ICBplus [utilizator]

    Ce scrie in buletinul de vot e un vot in alb pentru ca parlamantarii sa faca modificari in Constitutie. Nu scrie in el ca se voteaza pentru modificarea notiuni de casatorie = uniunea dintre un barbat si o femeie. Cei care vor vota da, vor fi de acorda cu modificarile ce la aduc parlamentarii majoritari (PSD) in Constitutie. Eu asa inteleg demersul lor.
    • -8 (16 voturi)    
      ce spui tu (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:43)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui ICBplus

      este MANIPULARE grosolana si nu este "intelegerea" ta ,ci postarea primita pe biletel de catre tine !
  • +12 (20 voturi)    
    copii (Vineri, 5 octombrie 2018, 10:54)

    Ilidia [utilizator]

    Cazul dativ nu se formeaza cu prepozitia "la". Nu "la copii" ci copiilor.
    Cat despre "referendum au romanii o vorba "tara arde si baba se piaptana"...
  • 0 (8 voturi)    
    ignoranti. (Vineri, 5 octombrie 2018, 11:01)

    did [utilizator]

    Prostie la nivel inalt. Poate prezenta la vot sa fie salvarea demnitatii noastre.
  • 0 (12 voturi)    
    Vorbind despre ceilalti, vorbim despre noi 2 (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:04)

    ww [utilizator]

    Urmarind cu atentie reportajul se constata ca - in afara unor opinii deplasate, spuse (nota bene!) in public, in fata cunoscutilor si a unui reporter insotit de camera de filmat, cu privire la un subiect tabu pentru orice societate, de cand exista omenirea asta - oamenii percep totusi foarte bine realitatea. Se vede clar ca majoritatea inteleg inoportunitatea si inutilitatea acestui demers, ba chiar ca e o diversiune costisitoare, menita sa mistifice realitatea.
    Ce inteleg oamenii foarte bine, aspect care se pare ca multora v-a scapat, este ca referendumul acesta este pur si simplu despre homosexuali, nu despre altceva, care, la comanda, trebuie infierati.
    Asadar, scopul referendumului este crearea unor conflicte intre categoriile sociale, urmand ca in viitor sa fie lansate alte subiecte de disputa. Pentru a înțelege ticălosul mecanism pus în mișcare de partidul-stat, va propun să facem o comparație cu metodele folosite de fratele mai mare, PC Chinez, studiind un text care nu necesita comentarii suplimentare:
    „[...] PCC încearcă mereu să atace «o mică parte a populației», proporția fiind de obicei de 5%. «Majoritatea» populației (95%) este mereu bună, ea constituind mereu obiectul «educației». O astfel de «educație» constă în teroare și protecție. Educația prin teroare folosește frica și demonstrează că cei care se opun PCC nu sfârșesc bine, făcându-i pe ceilalți să păstreze distanță față de cei care fuseseră mai înainte atacați de către Partid. Educația prin «protecție» lasă oamenii să înțeleagă că dacă dobândesc încrederea PCC, nu numai că vor fi în siguranță, dar au și o șansă bună de a fi promovați, sau de a câștiga alte beneficii. Lin Biao spunea: «O mică parte [suprimată] astăzi, o mică parte mâine, în curând vor însemna o mare parte». Cei care se bucură că supraviețuiesc unei mișcări, devin deseori victime ale următoarei”. (Nouă comentarii despre Partidul Comunist, Ed. Semne 2010, p. 212-213)
  • +3 (13 voturi)    
    Vorbind despre ceilalti, vorbim despre noi 1 (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:19)

    ww [utilizator]

    Poate nu stiati smecheria asta :)
    Dupa modul in care vorbiti despre oamenii din reportajul asta, s-ar putea face cateva evaluari foarte precise cu privire la stima de sine, integrarea in colectiv, relatiile voastre sociale si de familie, mediul din care proveniti, educatie, inteligenta si multe multe altele :)
    Ma intreb, oare nu v-a coplesit pe niciunul durerea si lipsa de perspectiva a batranului care apare in ultimul cadru? Nu a venit in mintea nimanui chipul unui bunic sarman care poate v-a leganat, v-a tinut de mana cand ati facut primii pasi, v-a dat o cana de lapte sau poate, pe furis, o bomboana cumparata de pe te miri unde si care nu mai e demult langa voi? Atunci, fratii mei, rau ati ajuns sa va urati si mare rusine trebuie sa va fie de voi insiva.
    Vom ajunge sa traim cu totii mai bine atunci cand vom invata sa ii iubim pe oamenii din acest reportaj, cand ii vom vedea drept victime, nu calai si cand ne vom intreba ce putem face pentru ei, nu cum sa-i exterminam.
    Mai mult, vom invata sa ne iubim si ne vom accepta asa cum suntem ca popor, atunci cand vom intelege ca pentru noi, pentru romani, "vesnicia s-a nascut la sat". Din pacate, generatia noastra nu a crescut cu acel L. B. care spunea asta, ci cu alt L. B., care ne-a invatat sa ne fie rusine de tot ce e romanesc.
    • -3 (15 voturi)    
      matale le ceri (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:47)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui ww

      ce n'au. niscai glagorie si omenie.
    • +6 (10 voturi)    
      vesnicia s-a nascut la sat... (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:46)

      giani.edmond [utilizator] i-a raspuns lui ww

      si violul tot acolo s-a nascut. Sa nu romantizam lumea rurala, e si victima dar si calau. E mentinuta in mizerie pentru a fi manipulata, din cauza asta voteaza masiv cu talharii si mincinosii. Fara ea PSD ar fi zburat de mult de la putere.
      • -1 (9 voturi)    
        wow, asta-i profund. (Vineri, 5 octombrie 2018, 19:09)

        GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui giani.edmond

        "violul s-a nascut" la tara ?

        mai uita-te pe discovery channel sau bbc earth.
  • -5 (19 voturi)    
    Despre fanatismul românilor (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:49)

    andipetre [utilizator]

    „Românii sunt un popor fără istorie, destinat să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporterii fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la estomparea sau pierderea caracterului lor național la fel cum prin propria lor existență în general, reprezintă prin ei înșiși un protest contra unei mărețe revoluții istorice.

    Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”

    (K. Marx, Fr. Engels, Opere complete, vol. VIII, p. 29)
    • -7 (15 voturi)    
      despre acest "citat" (Vineri, 5 octombrie 2018, 12:59)

      Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      Acest text "bomba" circula pe net din 2014 si nimeni, nicaieri , nu a putu da clar sursa lui (din ce scriere a lui Marx provine, ce si cum). E doar o scorneala antiromaneasca care vad ca excita pe f.multi "cosmopoliti". Vad ca dejectiile lui HRP din 1996 au intoxicat o generatie intreaga.
      • -8 (12 voturi)    
        Scrie in paranteza de unde este (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:16)

        andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Toni_Romania

        Stii, nu e interzis sa citesti ceea ce scrie in paranteze.

        In rest, mi se pare mie sau il aperi pe Marx, zicand practic ca nu avea el cum sa zica asa ceva? Ti-e clar despre cine e vorba? Marx?
        • 0 (4 voturi)    
          Si te-ai oprit la paranteza, nu-i asa? (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:22)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

          Si te-ai oprit la paranteza, nu-i asa?

          Ai avut minima curiozitate sa vezi daca-i adevarat? Sa te uiti (search pe cuvinte cheie) prin volumul amintit / citat.
          Ei bine, n-o sa gasesti nimic, dar sigur ca daca ai primit-o via feisbuci, bate realitatea.
          Ia citeste putin definitia analfabetului functional ... si daca are poze, vezi daca nu regasesti fotografia ta. Cred ca au pus-o si la fudulie.
          • +3 (3 voturi)    
            "Karl Marx despre romani" (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 5:07)

            Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            Nu se gasea inainte de 1989 la vedere in Biblioteca Academiei !
            Acum cu putina straduinta il gasesti.
    • -7 (11 voturi)    
      neo marxist leninistii (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:06)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      au ajuns acolo.
      vor eliminarea prin paricid. :-)
      va imaginati cate autostrazi si spitale s'ar face dac'ar disparea toti astia, pensionarii, asistatii sociali ....
      • +2 (2 voturi)    
        parintii tai... (Vineri, 5 octombrie 2018, 19:11)

        GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

        ...nu sunt pensionari inca ? Tu ai de gand sa devii vreodata unul ? Sau poate faci ca la eschimosi, cand simti ca nu mai poti sa muncesti pentru tine te duci si mori singur in salbaticie ?
  • +3 (15 voturi)    
    dialog pe ulita (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:09)

    nash pandelica [utilizator]

    reproterul: stiti dece mergeti la vot, ce se voteaza ?
    baba: nu maica, ce ? lumineaza'ma !
    reproter: se voteaza pt casatoria dintre barbat si femeie, sa scrie in constitutie..
    baba: pai se mai poate si altfel, maica ?! o fi, am auzit io c'a intrat ghiavolu' in oameni....
  • -5 (17 voturi)    
    Filmuletul asta tine neaparat sa ridiculizeze (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:24)

    PopicaPristanda [utilizator]

    Cine a filmat videoclipul respectiv tine cu tot dinadinsul sa ridiculizeze o parte a monedei. De ce nu ati filmat si oameni cu carte, ati cautat cat de mult ridicol posibil, de parca oameni cu doctorate sau masterate care sa fie de aceeasi parere, altfel nuantata, nu ar exista.

    Ia sa mai lasam noi fuga asta dupa modernizare, ca la noi se rezuma la legalizarea etnobotanicilor, cine cu cine se iubeste, cum sa ne fardam mai mumos, samd. Hai sa ne ocupam intai de problemele serioase, sa furam mai putin, ca deloc se pare ca nu se poate, sa fim corecti si echidistanti cand functia ne-o cere, sa ridicam o infrastructura in pas cu timpurile, si asa mai departe.

    Nu e ca si cum ar exista trei sute de milioane de copii fara parinti in tara asta si nu ar exista destule cupluri normale care sa le adopte. Normal, adica de alea unde se iexista o femeie si un barbat, o mama si un tata. Nu doi tati sau patru mame. Azi maine o sa hotaram ca e ok sa fii mama la 4 copii cu 4 barbati diferiti, ca deh, ce mai conteaza daca in capul copiilor o sa fie varza toate cand toata lumea isi da cu parerea despre ce tre sa faca el. Orice e normal, ca doar suntem in 2018. Toamna.
  • -2 (18 voturi)    
    Acesta este poporul meu (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:47)

    Setalcott [utilizator]

    "Este mai multa intelepciune in Biblie decat in New York Times". - Dennis Prager. De fapt, toata intelepciunea este in Biblie, zero in New York Times.
    • -4 (6 voturi)    
      amin ! (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:03)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

      ........................
    • +2 (2 voturi)    
      Prager, exempul perfect de minciuna (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 12:03)

      bestol [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

      https://www.youtube.com/watch?v=5OnX4SLEBZI
  • +4 (18 voturi)    
    NU mergeti la referendum (Vineri, 5 octombrie 2018, 13:50)

    giani.edmond [utilizator]

    NU sprijiniti bolsevicii pesedisti si complicii lor cu sutana.
  • +7 (11 voturi)    
    Ma minunez ! (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:32)

    Observatory [utilizator]

    cât de departe a putut ajunge un Partid sau Gașca de hoți sa agite lumea pentru nimic Nimic
    Totul este o fumigena , ca sa nu observe poporul hoțiile de zi cu zi !
    Căutați fraților niște oameni mai inteligenți , mai școliți , mai patrioți .
    De 70 de ani numai Analfabeții conduc țara !
    Dej ( 4 clase primare) Ceașca ( nici 4 nu terminase și ucenic de cismar) pentru puțin timp , Ilici ( avea Ștefan Gheorghiu si ceva “studii” la Moscova ) acum un alt mârlan ( tractorist) dar asta numai la costum și cravata, a uitat salopeta împuțită !
    Asta este un organizator de cum se fac hoțiile .
    Hoția sta cu romanul la masa !

    Terminați odată cu alesul Proștilor !!!!!
    Eu zic ca “ Aveți ce ați votat” inclusiv , “sanki” Referendumul ....
  • +2 (12 voturi)    
    NU EXISTA DUMNEZEU (Vineri, 5 octombrie 2018, 15:51)

    Coresponedntu [utilizator]

    Ce oameni primitivi, ma refer la cei din reportaj! Aici unde traiesc eu , intr-o tara scandinava nu conteaza, lumea a aflat ca nu exista ala cu barba care le stie si le face pe toate si ca un om omorat in caldurile din Orientul Mijlociu, intra in putrefactie si nu mai poate fi adus la viata dupa 3 zile...educatia, moralitatea si resoectarea adevarului stiintific sunt mai importante pentru primitivii din sudul Romaniei care apar in reportaj decat referendumul, dragi politicieni PSD... personajele din reportaj au sarit etape istorice si nu au trecut prin ILUMINISM iar dupa comunism s/au intors la epoca medievala... iar individul ala barbos de la BOR ii manipuleaza cu ocazia ritualurilor de duminica ca sa cotizeze si sa creada in himere... iar partidele politice din Romania fac jocul BOR de FRICA, sunt captivele BOR, pentru ca barbosii ii santajeaza cu sustinerea la alegeri...iar politicul sustine BOR prin scutiri de taxe, activitati economice neimpozitate si plata salariilor barbosilor de la buget, din banii si din taxele platite de toata populatia, fie ei atei, homosexuali, agnostici etc.... ce cauta Romania in UE eu nu inteleg? sau ce o fi gasit UE intr-o tara asa inapoiata incat sa o primeasca ca membru?
    • 0 (0 voturi)    
      BA DA, EXISTA DUMNEZEU! (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:29)

      ww [utilizator] i-a raspuns lui Coresponedntu

      Atata numai ca il cheama Swedenborg. Asta nu ti-au spus in tara scandinava?
  • +5 (9 voturi)    
    "Pai de ce (sa fie mai prost)"? (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:00)

    Habermas [utilizator]

    Iar fata omului a raspuns (si aproape il umfla plansulde deznadejde): pentru ca lucrurile merg in jos, de aia, tu vii si ma intrebui o chestie irelevanta, iar eu (omul asta din fata ta) am niciun ajutor real in viata de nicaieri, si nici nu am nicio perspectiva.

    Popii indolenti si insolenti cu limuzina la poarta au mai pus-o de-o reclama publica, atat.

    Femeile sunt mai rele decat barbatii. Pentru ca sunt mai conformiste si se simt mai amenintate. Barbatii sunt mai "fiecare cu treaba lui", si sunt alte probleme mai importante.

    Javrelor PSD-iste, asa ajutati voi oamenii? Voi nu sunteti partid social, sunteti partid criminal. Luati banii de la copii, dati drumul la infractori, distrugeti institutiile Romaniei, promovati prostia si hotia.

    La fel si javrele de preoti.
  • -6 (10 voturi)    
    opinii (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:18)

    Toni_Romania [utilizator]

    1-referendumul asta da, e suspect (ca vine de la psd)
    2-propaganda Lgbt e la fel de toxică precum este jihadismul unor popi fanatici
    3-in LEGEA FUNDAMENTALĂ/CONSTITUȚIA eu zic că ar trebui scris explicit BĂRBAT și FEMEIE, desi nu convine leghebeteilor
  • -5 (9 voturi)    
    marota cu ”crestinii” (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:20)

    Toni_Romania [utilizator]

    Vad ca unii au fixul cu ”crestinii sunt anti-homo” dar nu stiu ca in lume sunt si multe multe milioane de ATEI familisti, hetero si care nu vor sa auda de propaganda pro-LGBT data in spatiul public. (și în general propaganda sexuală și pornografia)
    • +7 (11 voturi)    
      Dar tu de unde stii? (Vineri, 5 octombrie 2018, 17:52)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Toni_Romania

      Din brainwashing propaganda? Ca nu te cred ca ai colindat lumea si si ascultat diferite opinii direct de la sursa.
      • -5 (5 voturi)    
        esti funny șefule (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 9:20)

        Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

        din 2000 avem internet, nu trebuie ”colindată lumea” ca să aflăm unele, și am si amici in FR si UK si GER
        - e drept că referendum e actiune politică Psd,dar mi se pare firesc ca in legea fundamentală să scrie clar bărbat+femeie
  • +5 (9 voturi)    
    romanii.. (Vineri, 5 octombrie 2018, 16:52)

    Jandy28 [utilizator]

    dedulciti cu gustul vestului (vizite, nbanisori trimisi acasa de rude, marfa de calitate mai buna decat cea din eurasia si istanbul....) cam trebuie sa-si ia PA-PA-PA de la toate astea! de ce? fiindca haita cauta cu disperare motive de a "mai da socoteala" agenturilor care se amesteca "in trebile noastre interne"
    tarul si kiril stiu ei de ce!
  • +2 (6 voturi)    
    cat de bine v-a jucat Dragnea... (Vineri, 5 octombrie 2018, 18:38)

    GabiAlex [utilizator]

    Pentru cei care se cred intelectuali : ati auzit vreodata de zicala "divide et impera" ?

    Penalul sef a facut miscarea perfecta. A scos de la sertar un subiect pe care este imposibil sa se inteleaga lumea, ceva ce invrajbeste frati contra frati si copii contra parinti, si l-a aruncat intre noi.

    Si, ca o haita de animale inteligente ce suntem, ne sfartecam unii pe altii, in timp ce el sta si se distreaza, si probabil isi transfera banii in conturile offshore in siguranta.
    • +2 (2 voturi)    
      Daca nu ne "dezbina" cu referendumul asta (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 5:11)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui GabiAlex

      era in pericol sa il prindem si sa-i oprim transferurile de bani !

      PS. Tu te-"auzi" ce scrii ?
    • 0 (0 voturi)    
      eu cred ca nu ai dreptate (Duminică, 7 octombrie 2018, 21:41)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui GabiAlex

      Tocmai, ca nu au dezbinat! Absenta la vot arata tocmai ca, daca si-au propus dezbinarea, nu au reusit!
      Dimpotriva, cei mai multi oameni au luat atitudine si au aratat clar ca s-au cheltuit bani de pomana, pe o tema care nu prezinta interes, in loc sa se faca ceva util cu ei: drumuri, apa la sat, curent electric! De canalizare si gaze, nu mai zic nimic, ca e de SF.
      Cand te uiti al locuitorii de la tara iti vine sa urli: toti fara dinti! Statul nu e in stare sa faca un cabinet stomatologic macar la cateva comune, daca nu in fiecare!
  • +3 (3 voturi)    
    FYi: Cum se face treaba in alta parte (Vineri, 5 octombrie 2018, 19:34)

    fyi [utilizator]

    6 noiembrie 2018 este Election Day in Statele Unite. In Colorado votarea se face prin posta. In mare procesul decurge cam asa: te inregistrezi ca votant, iti vine buletinul de vot prin posta, il completezi si il depui.

    Pe buletinul de vot, pe langa candidatii le diverse functii in stat sau la nivel federal sunt incluse si o serie de masuri referitoare la taxe, modificari legislative, etc. Cu alte cuvinte e inclus si un mic referendum.

    Pentru ca la adresa mea sunt inregistrati votanti, am primit prin posta o brosura (80 pagini format Letter + anexe) care explica votantilor ce voteaza. Daca sunteti curiosi sa vedeti cum arata, deschideti "2018 Blue Book": http://leg.colorado.gov/content/initiatives/initiatives-blue-book-overview/ballot-information-booklet-blue-book.
  • -2 (12 voturi)    
    Evidenta e cel mai greu de demonstrat (Vineri, 5 octombrie 2018, 20:58)

    Setalcott [utilizator]

    Intrebati orice prost cat fac unu cu unu, si iti va da raspunsul corect intr-o clipita: doi. Pune-l sa demonstreze ca unu cu unu fac doi, si vei obtine ceva de genul acestui reportaj. Pune un savant sa iti demonstreze ca unu si cu unu fac doi, si vei obtine trei posibile reactii. Daca e onest, iti va spune ca nu e domeniul lui de activitate. Daca e relativist si ideolog activist, iti va spune ca lucruile nu sunt atat de simple, ca nu totul e alb sau negru, ca lumea nu trebuie privita maniheist, ca in alte sisteme de numeratie bla bla bla. Daca nimeresti peste unul onest care stie ce vorbeste, iti va spune ca demonstratia a fost facuta in 1910 de Bertrand Russel, in Principia Mathematica, dar numai o mana de oameni din lume sunt capabili sa o inteleaga.
    Asa si cu casatoria. Dragi tarani, fiti linistiti ca casatoria e ceea ce stie toata lumea ca e, demonstratia a fost facuta, si pentru ca elitele noastre nu sunt in stare sa o inteleaga mai mult decat o intelegeti voi nu inseamna ca ea nu exista sau e incorecta.

    http://www.contributors.ro/cultura/ontologia-familiei/
    • +2 (4 voturi)    
      unu cu unu (Sâmbătă, 6 octombrie 2018, 0:44)

      GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

      in spatiul vectorial poate face si radical din doi :)


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version