Referendumul este un consum inutil de energie pe o temă irelevantă, spune regizorul premiat la Cannes Cristian Mungiu, care anunţă că nu va merge la vot, pentru că nu vrea să susţină acest gen de propagandă.

Cristian MungiuFoto: Hotnews

Cristian Mungiu spune, într-un interviu pentru RFI, că referendumul pentru familie reprezintă un demers menit să distragă atenţia de la alte teme mai importante.

“Eu cred că nu facem bine să-i dăm exagerat de multă atenţie, pentru că mi se pare că ăsta e unul dintre scopurile pentru care a fost inventat, să distragă cumva atenţia de la teme mult mai importante pe care le avem în societate în momentul de faţă. Din înţelegerea mea, referendumul ăsta oricum nu produce efecte juridice. Deci e o mare cheltuială, organizăm un lucru care nu e în momentul de faţă util”, a declarat Mungiu.

Regizorul consideră că “trăim acum într-o perioadă extraordinar de agitată. E un fel de haos, se întretaie vocile publice într-un dialog asurzitor, în care de fapt nimeni nu mai ascultă pe nimeni (…). Tot ce se întâmplă în momentul de faţă este rezultatul unei educaţii neglijate foarte-foarte mult timp şi atunci oamenii sunt foarte uşor de manipulat. O bună parte din discursul public are tot felul de conotaţii subterane, de care nu suntem conştienţi şi ne pierdem energia dezbătând teme la ordinea zilei, dar care nu sunt cu adevărat relevante şi pe care de fapt nu le cunoaştem în detaliu”.

Cristian Mungiu mai spune că nu va participa la referendum: “Eu n-am să merg la vot şi n-am să merg la vot nu pentru că nu am sau nu cred că e bine să ne exprimăm o părere despre tema profundă a acestei discuţii, n-am să merg la vot pentru că mi se pare că e o cheltuială inutilă (…). N-am să mă prezint duminică la vot şi ştiu că nu va face o diferenţă foarte mare, pentru că nu va fi nici un efect, altul decât o anume propagandă electorală prin acest referendum (…), nu vreau să susţin prin prezenţa mea genul ăsta de propagandă”.