Liviu Dragnea a susținut, miercuri, întrebat în legătură cu o eventuală ieșire din Uniunea Europeană, că PSD este un partid profund proeuropean și nu va accepta niciodată ca România să se abată de la drumul european, dar a adăugat că asta nu înseamnă că nu trebuie să își ceară drepturile.

Liviu DragneaFoto: Captura Antena 3

”PSD e un partid profund proeuropean și nu va accepta niciodată ca România să se abată de la drumul european, dar asta nu înseamnă că nu avem dorința de a exprima dreptul pe care și-l exprimă fiecare țară membră din UE, dreptul de a putea legifera în acord cu regulamentele europene și cu tratatele europene, dreptul de a avea acces la fonduri europene, la libera circulație a persoanelor și nu numai. Deci faptul că suntem proeuropeni nu înseamnă că nu avem dreptul să ne cerem aceste drepturi, pe care și alte țări și le apără și chiar au câștig de cauză”, a răspuns Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

Discuțiile privind acest scenariu au fost generate recent după ce Marian Munteanu a susținut că referendumul pentru redefinirea familiei echivalează cu o declarație de independență față de UE. Scenariul a fost intens comentat în ultimele zile având în vedere și atacurile lansate de liderul PSD la adresa înalților oficiali europeni, după ce prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a lansat un avertisment dur la adresa România, criticând atât legile justiției, cât și referendumul și intervenția violentă a jandarmeriei la protestul din 10 august.